Ionii si Ioanele6 min de citit

„Şi acest loan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, iar hrana lui era acride şi miere sălbatica. Atunci ieşea la dânsul tot Ierusalimul şi toată ludeea şi toată laturea dimprejurul Iordanului şi se botezau în Iordan… şi mustra loan pe farisei şi pe saduchei… (cititi pe larg la Matei, cap.3).”
Stând aici lângă Iordan, parcă-l văd pe Ioan şi aud predica lui şi mustrarea lui. Ioan mustra fără cruţare păcatele vremilor şi oamenilor.
Mă gândesc, Doamne, multe năravuri urâte ar mai avea de mustrat loan şi în zilele noastre. Un astfel de nărav urât este şi datina păgână cum serbează creştinii de azi ziua şi amintirea Sf.loan Botezătorul.
 loan a fost o pildă măreaţă despre înfrânare, despre o viaţă pusă cu totul în slujba Domnului şi a sufletului, încă din pântecele mamei sale, Ioan a fost vestit ca unul care „nu va bea vin, nici băutură ameţitoare” (Luca 1,15). însă creştinii care îi poartă numele – „Ionii” de azi – ţin cu orice preţ să-şi petreacă şi să se îmbete în ziua Sf.Ioan (ziua a doua a Botezului).
Este acest lucru cea mai mare batjocură ce se poate aduce amintirii celui ce trăia cu acride şi miere sălbatică”. Dacă loan s-ar ivi azi în lume el ar striga mai întâi – ca odinioară după farisei – după acei creştini „Ioni” care îi batjocoresc amintirea.  (Pr. Iosif  Trifadin volumul “Pe urmele Mântuitorului“)
La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.

 

      Iată, tocmai aşa se întâmplă cu harul lui Dumnezeu. Poate cineva să fie şchiop, sau orb, sau ciuntit, ba poate să zacă şi în boala cea mai grea; toate acestea nu împiedică harul lui Dumnezeu a veni la dânsul.
   El caută numai sufletul ce-L primeşte cu voie bună, şi nu ia aminte nici cât de puţin la toate celelalte, la lucrurile cele dinafară, precum este sărăcia, boala şi altele.
      Numai singură milostenia, dintre toate faptele bune, are mai mult trebuinţă de bogăţie. Dar şi ea, prin sărăcie, se face mai slăvită şi mai strălucită. Femeia aceea, care numai doi dinari a aruncat în visteria templului, a fost foarte săracă, şi totuşi a covârşit pe toţi bogaţii (Luca, cap. 21).
   Aşadar, să nu socotim bogăţiile un lucru mare! Preţul ce-l are aurul nu stă în firea lui, ci în socotinţa noastră. Căci dacă cercetează cineva lucrul cu atenţie, fierul este mult mai trebuincios decât aurul şi aduce în viaţă un folos mult mai mare meşteşugarilor şi manufacturilor. De asemenea, pietrele obişnuite sunt mai trebuitoare şi mai folositoare decât pietrele scumpe, căci din ele se zidesc casele, zidurile şi cetăţile. Sau, arată-mi ce folos au mărgăritarele preţioase? Ba ele mai vârtos sunt vătămătoare, căci pentru a putea agonisi un astfel de mărgăritar, trebuie să laşi o sută de săraci flămânzi.
    Dar pentru fericirea cea adevărată, n-ai trebuinţă de asemenea lucruri.
Voieşti, oare, cu ele să placi bărbatului tău?
 O, în loc de aur şi de mărgăritare, împodobeşte-te cu fapte bune cu blândeţe, cu buna cuviinţă!
Atunci te vei arăta lui drăgălaşă, căci podoaba milostivirii şi a cumpătării întăreşte dragostea bărbatului. Aşadar, împodobeşte-te cu buna cuviinţă, cu înfrânarea, cu milostivirea, cu prietenia, cu iubirea şi gingă-jşia către bărbatul tău, cu blândeţea, cu cumpătarea, cu răbdarea şi cu îngăduinţa.
Acestea sunt culorile faptei bune; aceasta este o podoabă pe care o iubesc şi îngerii, şi oamenii, şi pentru care Dumnezeu însuşi te va lăuda. Dacă „înţelepciunea unui om îi luminează faţa”, precum zice Sfânta Scriptură (Ecclesiastul 8, 1), apoi cu atât mai mult fapta bună va slăvi faţa femeii. Iar dacă tu, aşa de mult preţuieşti podoaba cea pământească, apoi spune mie: Cu ce au să te ajute, în ziua judecăţii, aceste mărgăritare şi cele asemenea lor?
Cu ce-ţi vor putea ajuta, când, pe de altă parte, Dumnezeu îţi va arăta săracii pe care i-ai lăsat flămânzi? De aceea a zis Pavel: „împodobiţi-vă nu cu împletiturile părului, sau cu aur, sau cu mărgăritare, sau cu haine scumpe” (I Timotei 2, 9), căci această podoabă este o ispită, mai întâi pentru voi, şi apoi pentru mulţi, şi la moarte se va lua de la voi împreună cu toate celelalte.
Dimpotrivă, podoaba faptei bune rămâne cu noi şi nu suferă nici o schimbare; ea nu ni se poate răpi şi ne va întovărăşi dincolo, în veşnicie. Această podoabă nu are nevoie de bogăţie, oricine poate să o dobândească. Nici sărăcia, nici lipsa, nimic din cele dinafară nu poate să ne împiedice a birui pe satana.
Este adevărat că satana ne ispiteşte, dar nimeni să nu păşească pragul casei sale până ce nu va fi rostit cuvintele: „Mă lepăd de tine, satano, şi de toată desfătarea ta, şi de toată slujba ta, şi mă predau Ţie, Hristoase!”. Nu ieşi niciodată din casă fără să fi rostit cuvintele acestea. Ele trebuie să fie pentru tine toiag, armă şi tărie neînvinsă. Pe lângă aceste cuvinte mai fă şi semnul Sfintei Cruci pe fruntea ta, şi atunci nici un om, nici chiar satana nu te va vătăma. Atunci vei ridica semnul de biruinţă asupra satanei şi vei dobândi cununa dreptăţii. Iar de aceasta, fie să ne împărtăşim cu toţii prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine lauda, în vecii vecilor.
 Amin.
(Sf Ioan Gura de Aur)

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments