Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) (Mt. 4, 12-17)5 min read

În calendarul ortodox există sărbători care se bucură de duminici speciale, duminica dinaintea sărbătorii respective şi duminica după sărbătoarea respectivă. Aşa avem Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci şi Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Duminica dinaintea Naşterii Domnului şi Duminica după Naşterea Domnului, Duminica dinaintea Botezului Domnului şi Duminica după Botezul Domnului.
Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului are bogate semnificaţii duhovniceşti pentru viaţa creştină şi pentru înţelegerea credinţei creştine ca arvună a vieţii din Împărăţia cerurilor.
În primul rând, vedem legătura dintre lumina Botezului Domnului Iisus Hristos şi lumina Evangheliei Sale propovăduită poporului evreu, care stătea în întuneric, adică în necunoaşterea deplinătăţii revelaţiei divine, dar şi popoarelor păgâne care nu-L cunoşteau aproape deloc pe singurul Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului. De aceea, Evanghelia spune că „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Isaia 9, 1).
La sfârşitul Evangheliei de astăzi se află îndemnul sau chemarea Mântuitorului: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17). Prin aceasta, Evanghelia ne face atenţi asupra legăturii care există între Taina Botezului şi Taina Pocăinţei ca porţi de intrare a oamenilor în Împărăţia cerurilor.
În al doilea rând, vedem că lumina Botezului Domnului este lumina vieţii noastre şi lumina întregului

univers. În Botezul Domnului Iisus Hristos vedem că omul este centrul atenţiei şi al iubirii Preasfintei Treimi. Cuvintele troparului „În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat” înseamnă că întreaga Sfântă Treime S-a arătat la Botezul lui Iisus în Iordan, iar în centrul iubirii Sale era firea omenească pe care a luat-o Dumnezeu Fiul ca să o ridice din păcat, să o curăţească, să o spele, să o mântuiască şi să o sfinţească, aducând-o la asemănarea cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt.

Botezul Domnului în Iordan, ca descoperire a Sfintei Treimi, la începutul activităţii publice a lui Iisus, ne arată şi de ce Mântuitorul porunceşte ucenicilor Săi, la sfârşitul activităţii Sale pământeşti, după Învierea Sa din morţi şi înainte de Înălţarea Sa la cer, „să boteze toate neamurile în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Întrucât la Botezul lui Hristos în Iordan S-a arătat Sfânta Treime ca având în centrul iubirii Sale firea umană, a lui Iisus, fiecare om este chemat să se boteze în harul, lumina şi iubirea Sfintei Treimi, în viaţa pe care Sfânta Treime, prin harul Duhului Sfânt, o dăruieşte oamenilor ca fiind viaţa vieţii lor, adică lumina sau sensul sfânt al vieţii oamenilor.
Lumina cea mare este plinătatea revelaţiei lui Dumnezeu în Hristos
Pericopa acestei Duminici ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos, auzind de faptul că Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemniţat, a plecat spre Galileea. Acolo, după ce a stat o vreme în Nazaret, s-a mutat la Capernaum, oraş în care locuiau, alături de evrei, şi mulţi străini, oameni de neamuri şi credinţe diferite. Evanghelia ne spune că Mântuitorul S-a dus acolo mai ales pentru a împlini un plan al lui Dumnezeu profeţit de proorocul Isaia astfel: „Poporul care stătea întru întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Isaia 9, 1).
Care este lumina cea mare? Desigur, nu este vorba de o simplă lumină fizică produsă de soare, ci, după cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii, aceasta este o lumină spirituală, duhovnicească. Mai precis, lumina cea mare este plinătatea revelaţiei sau descoperirii lui Dumnezeu în Iisus Hristos.
Toată descoperirea lucrării lui Dumnezeu prin prooroci este o lumină treptată, etapizată, crescândă, dar lumina mare sau deplină este Însuşi Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.
Lumina aceasta mare, adică plenară sau totală, este Dumnezeu-Cuvântul, Care a făcut lumina creată, ca simbol al luminii dumnezeieşti necreate, pentru că El a zis la facerea lumii: „Să fie lumină. Şi a fost lumină” (Facere 1, 3). Când a creat lumea, Dumnezeu-Tatăl a vorbit şi lucrat prin Dumnezeu-Fiul sau Dumnezeu-Cuvântul.
Deci, Dumnezeu-Cuvântul Cel veşnic al Tatălui este Lumina sau Viaţa necreată şi veşnică, sensul prim şi ultim al întregii existenţe create şi mai ales sensul sau lumina vieţii oamenilor, după cum ne spune şi Sfântul Evanghelist Ioan, zicând:
 „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor (…)
 Cuvântul era Lumina Care luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 4 şi 9).
Prin urmare, lumina creată, pe care noi o vedem cu ochi trupeşti, este un simbol sau o trimitere la Lumina cea necreată şi netrecătoare, la slava lui Dumnezeu. Poporul care stătea în întuneric, adică în nedeplinătatea cunoaşterii adevărului dumnezeiesc mântuitor, vede lumină mare, adică pe Dumnezeu-Omul prezent în mijlocul oamenilor. Această lumină mare este Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), sensul sau înţelesul ultim a tot ceea ce există, pentru că „toate prin El s-au făcut” (Ioan 1, 3), întru El au fost făcute toate (…) Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1, 16). Deci, toate au fost făcute în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos. De aceea, El luminează sau dă sens ultim întregii existenţe create, atât celei văzute, cât şi celei nevăzute.
Latura şi umbra morţii semnifică starea de păcat ca înstrăinare de Dumnezeu
Poporul care stătea în întuneric era poporul evreu, care, deşi primise unele lumini ale adevărului mântuitor prin Legea lui Moise şi prin prooroci, totuşi, se abătea adesea de la acestea şi stătea în întuneric din pricina păcatului neascultării de Dumnezeu. Mulţi dintre evrei nu cunoşteau legătura interioară dintre diferitele părţi ale descoperirilor dumnezeieşti făcute de Dumnezeu-Cuvântul prin Legea lui Moise şi prin prooroci.
Evanghelia mai precizează că şi celor care şedeau în latura şi în umbra morţii le-a răsărit lumină. Aici este vorba de popoarele păgâne care trăiau în mai mare ignoranţă a adevărului mântuitor decât poporul evreu şi în păcate multe care le întuneca lumina cunoştinţei sau a raţiunii.
„Latura şi umbra morţii” (Isaia 9, 1) înseamnă starea de păcat a lumii păgâne. Păcatul provoacă o moarte a sufletului omului înainte de moartea trupului. Păgânii închinători la idoli şi robiţi de păcate petreceau în latura şi în umbra morţii, pentru că „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23).
În acest context al existenţei umane întunecate de necunoaştere şi păcat vine o lumină mare, adică Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Faptul că El începe să predice acolo unde evreii erau amestecaţi cu etnii diferite de poporul evreu ne arată că venirea Domnului Iisus Hristos în lume are ca scop mântuirea întregii lumi, nu doar a poporului evreu. Desigur, în primul rând El vine pentru mântuirea poporului evreu, în care S-a născut, dar nu în mod exclusiv.
Chemarea la pocăinţă pentru a dobândi viaţa veşnică[1]
Iisus Hristos începe propovăduirea Evangheliei Sale cu aceste cuvinte: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Mt. 4, 17). Aceleaşi cuvinte le întâlnim şi în predica Sfântului Ioan Botezătorul, dar predica acestuia cuprindea şi multe ameninţări. El vorbeşte ascultătorilor despre securea care stă la rădăcina copacului să-l taie dacă nu aduce roadă, referindu-se astfel la judecata şi la pedeapsa divină pentru cei care nu-şi schimbă viaţa păcătoasă. Deci, Sfântul Ioan Botezătorul cheamă la pocăinţă folosind un limbaj sever, de responsabilizare maximă sau radicală a oamenilor.
Mântuitorul Iisus Hristos cheamă şi El pe oameni la pocăinţă, însă le vorbeşte mai mult despre taina Împărăţiei cerurilor, pe care o descrie folosind parabole sau simboluri: comoară, aluat, grăunte de muştar ş.a. Împărăţia cerurilor despre care vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos nu se află doar în ceruri, ci acum ea vine pe pământ, întrucât este cuprinsă în Hristos Însuşi. Hristos este Împărăţia cerurilor coborâtă printre oameni, întrucât El este Împăratul cerurilor, iar unde este El prezent, este prezent şi Tatăl şi Duhul Sfânt. Deci în şi prin Hristos, Împărăţia Preasfintei Treimi se descoperă oamenilor, mai ales în timpul Botezului Domnului la Iordan. Duminica după Botezul Domnului ne arată de fapt că atât Naşterea Mântuitorului Hristos, cât şi Botezul Domnului ne descoperă apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu de oameni, începând cu zămislirea şi naşterea ca Om a Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi cu lucrarea mântuitoare a Lui în lume.
Astfel, în mod mai clar, se vede legătura între lumina venirii lui Hristos în lume şi lumina descoperirii Împărăţiei Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt cu prilejul Botezului lui Iisus în apele Iordanului.
Parintele Patriarh Daniel-Predica Duminica dupa Botezul Domnului

 


Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments