„Ce? Vrei să faci pe deşteptul?”6 min read

La facultate eşti „puţin pe dinafară” dacă nu participi la petrecerile în care fetele sfârşesc prin a merge de-a buşilea pe sub mese, iar dimineaţă nu mai ştiu care cu cine a fost. Chiar părinţii te pot considera nebun dacă nu ţi-ai găsit şi tu pe cineva cu care să-ţi rezolvi „problemele hormonale”, că asta au reţinut şi ei de la Freud. Dacă te duci cumva la biserică – ori ai păţit ceva rău, ori ai făcut ceva şi te mustră conştiinţa. Iar dacă te spovedeşti mai des şi te mai şi împărtăşeşti, poţi fi considerat nebun chiar şi de cei care merg de-o viaţă la biserică, dar nu ies din regula „grijirii” de două sau de trei ori pe an.

Dacă ai terminat facultatea şi refuzi să pleci în străinătate, deşi ai putea avea acolo succes profesional, colegii şi chiar părinţii te pot considera nebun. „Ce să mai faci în România? Nu vezi că aici n-ai nici un viitor?”, ți se tot repetă, peste tot. Dacă te angajezi undeva la stat și munceşti mai mult, eşti apostrofat de colegi că, na, „Ce? Vrei să faci pe deşteptul?”. Dacă
munceşti la corporaţie şi nu stai peste program, măcar până se întunecă bine, iar eşti avertizat că, dacă vrei să faci purici pe-acolo, trebuie să demonstrezi că eşti fidel, lucrând eventual până cazi bolnav la pat. Nu viaţă de familie, nu una, nu alta…

Te-ai însurat la 21 de ani? Curată nebunie! S-ar putea ca nici propria familie să nu-ţi poată ierta lucrul acesta. Oricum, până nu ai casă, maşină, serviciu stabil şi eventual o carieră frumoasă, lumea de astăzi nu mai cade uşor de acord cu căsătoria. Totuşi, oarece îngăduinţă vei afla până la urmă, că românii sunt petrecăreţi, şi până la urmă îi emoţionează încă dragostea şi ideea de familie – însă ca să naşti copilul în nici un an de la nuntă, iar e o exagerare! Că, vorba ceea, „Nu au de niciunele”, zic cei din familie. Până la urmă este acceptat pruncul, însă vine imediat sfatul celor din jur: „Vedeţi şi voi acuma să nu mai se întâmple aşa repede, că nici cu ăsta nu vă descurcaţi!”.

Dar până la naştere mai ai încă de îndurat o mulţime de sfaturi prietenoase, care se transformă uşor în admonestări, de nu le iei în seamă. De pildă: ca femeie, doctorii te pot face să intri în pământ de ruşine dacă nu ţi-ai făcut patru, cinci ecografii pe sarcină, dar şi mulţimea de teste care să demonstreze că pruncul nu este degenerat. Nebună eşti că nu ai avortat la ameninţările doctorului că vei naşte un copil cu rinichii malformaţi – chiar dacă ulterior s-a dovedit că n-a avut dreptate. „Dar dacă avea?”, vine imediat replica.

Şi, iarăşi, o exagerare şi chiar o imprudenţă este din ce în ce mai mult văzută naşterea naturală. E la modă mai ales pentru că femeile sunt tot mai înspăimântate de durerile naşterii, fără a fi informate de suferinţa mult mai mare şi dezavantajele uriaşe ale cezarienei. Desigur, pentru doctori e în primul rând un câştig, şi nu ne referim la cei care-şi fac datoria şi fac o cezariană pentru că o cere cazul. Oricum, a devenit un curaj şi să optezi pentru naştere naturală, când mentalităţile, rudele și prietenii, și uneori până şi asistentele şi doctorii îţi „recomandă” să faci cezariană.

„Tot mai mulţi îşi aleg această «nebunie»…”

După naştere, alte probleme! Eşti condamnat aspru, de la asistente şi doctori până la familie şi prieteni, în cazul în care optezi să nu-ţi vaccinezi copilul, prevalându-te de dreptul legal de-a refuza vaccinul, drept acordat de însăşi Constituţia României. Când copilul consumă Coca-Cola până ajunge obez şi hiperactiv, când începe să consume pornografie sau să fumeze în şcoala primară, iar în liceu să bea până ajunge în comă alcoolică şi să se drogheze, nici doctorii, nici parlamentarii şi nici opinia publică nu se oripilează că așa i se distruge sănătatea şi viaţa. Dacă însă optezi să-l laşi pe copil să reacţioneze normal la boală, fără intervenţia vaccinului în viaţa lui, eşti condamnat la oprobriu public, iar corpul medical e liber să te batjocorească și să te abuzeze psihologic prin tot felul de ameninţări, numai să te convingă să-ţi vaccinezi copilul.

 De ce nu sunt atât de exigenţi doctorii şi în privința alăptatului la sân, care e cea mai puternică metodă de imunizare a copilului şi de asigurare a viitorului lui? Oare pentru că din vaccin, lapte-praf şi boală îşi extrage profitul industria farmaceutică şi breasla în general, iar alăptatul la sân micşorează toate profiturile în piaţa asistenţei medicale? Desigur, cei mai mulţi doctori nu gândesc aşa, dar nici nu realizează că atitudinea lor nu are nimic cu ştiinţa, ci mai curând cu tehnicile de persuasiune puse în slujba ideologiilor care le-au şi produs şi le-au pus în circulaţie pe piaţa mondială.

În fine, în acest context trebuie să fii foarte bine informat, să ai o personalitate puternică şi eventual prieteni care să gândească la fel, ca să-ţi asumi curajul de a nu-ţi vaccina copilul şi a înfrunta astfel uriaşul val de ameninţări prezente şi viitoare. Şi totuşi, tot mai mulţi îşi aleg această „nebunie”, decât să rişte o moarte subită, un autism, probleme cognitive şi respiratorii, alergii, astmă şi o mulţime de alte afecţiuni, corelate ştiinţific până în prezent cu administrarea vaccinului.

 

Nici să-ţi alăptezi pruncul exclusiv la sân în primele 6 luni nu e privit cu ochi buni. „Laptele-praf este foarte important!”, ţi se tot repetă, deşi se cunosc bine alergiile pe care le poate provoca. Iar ca să continui să alăptezi după un an, fără a reveni la serviciu, mai ales dacă eşti din lumea corporatistă, e curată nebunie, căci rişti astfel să-ţi pierzi postul. Dacă mai naşti şi-al doilea copil, şi-al treilea, deja părinţii sunt tot mai revoltaţi, iar pentru colegi eşti un om pierdut.

Gheorghe Fecioru

 

Articol publicat în numărul 82 (Noiembrie 2015) al revistei Familia Ortodoxă.
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments