r

rugăciunea Tatăl nostru –

Tatal Nostru
Zicem rugăciunea aceea pe care a dat-o Mântuitorul ucenicilor Lui (Matei 6, 5-13). Cu conștiința curată numim pe Dumnezeu Tată și zicem: „Tatăl nostru Care ești în ceruri”. Cât de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Celor care s-au depărtat de El și au ajuns la cele mai mari răutăți, le-a dăruit atâta iertare de păcate și împărtășire de har, încât le-a îngăduit să-L numească Tată: „Tatăl nostru Care ești în ceruri”. Prin „ceruri”, pot să se înțeleagă și cei ce poartă chipul celui ceresc, în care locuiește și umblă Dumnezeu (II Cor. 6, 16).

 

„Sfințească-se numele Tău”. Chiar de-o spunem, chiar de n-o spunem, numele lui Dumnezeu este prin fire sfânt. (…) „Vie Împărăția Ta!”. Numai un suflet curat poate să spună cu îndrăzneală: „Vie Împărăția Ta!”.  Cine a auzit pe Pavel spunând „Să nu mai împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor” (Rom. 6, 12), acela, curățindu-se pe sine însuși în faptă, în gând și în cuvânt, va spune lui Dumnezeu: „Vie Împărăția Ta!”. 
„Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”. Dumnezeieștii și fericiții îngeri ai lui Dumnezeu fac voia Lui, după cum spune David în psalmi: „Binecuvntați pe Domnul toți îngerii Lui, cei puternici la virtute, care faceți voia Lui” (Ps. 102, 21)… „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Pâinea cea obișnuită nu este spre ființă. Dar pâinea aceasta sfântă este spre ființă. Cuvântul „spre ființă” înseamnă: ceea ce este rânduit spre ființarea sufletului. Această pâine nu intră în pântece, nici nu se aruncă afară, ci se răspândește în toată ființa ta spre folosul trupului și al sufletului. Cuvântul „astăzi” înseamnă fiecare zi.
„Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Într-adevăr, avem multe păcate. Păcătuim și cu cuvântul și cu gândul și facem multe fapte vrenice de osândă… Așadar, gândindu-ne ce primim în schimbul iertării noastre, să nu mai zăbovim în a-i ierta pe alții. Greșelile pe care le fac alții față de noi sunt mici, neînsemnate și ușor de trecut cu vederea; dar greșelile ce le facem noi în fața lui Dumnezeu sunt mari și numai marea Lui iubire de oameni poate să le ierte…
„Și nu ne duce pe noi în ispită, Doamne”. Oare prin aceste cuvinte ne învață Domnul ca noi să ne rugăm ca să nu fim ispitiți deloc?… Oare nu cumva ele au sensul de a nu ne afunda în ispită?… De pildă, Iuda a căzut în ispita iubirii de arginți; n-a trecut peste ea ci, afundându-se, s-a înecat și trupește și sufletește. Petru a căzut și el în ispita tăgăduirii lui Hristos; dar, cu toate că a căzut, totuși nu s-a afundat, ci, trecând cu vitejie, a fost izbăvit de ispită. (…)
„Ci ne izbăvește de cel viclean!”… Cel viclean este diavolul potrivnic; ne rugăm deci ca Domnul să ne izbăvească de diavol. Apoi, după terminarea rugăciunii, spui: „Amin”. Prin acest cuvânt care înseamnă așa să fie, pecetluiești cele ce ai spus în rugăciunea pe care am primit-o de la Dumnezeu.

 

 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze 

CategoriiFără categorie
0 Shares