“Cu puţine zile înaintea marii Sărbători a Naşterii Domnului, se citeşte la Liturghie Parabola celor poftiţi la cină (Luca 14,16-24). Aceste cuvinte ale Mântuitorului ascund o semnificaţie profundă, aducându-ne încă odată în faţa ochilor faptul că suntem creaţia lui Dumnezeu care ne iubeşte şi aşteaptă iubirea noastră. Dovada acestei iubiri o avem în mod copleşitor câteva zile mai târziu, când însuşi Fiul lui Dumnezeu se coboară la noi, îmbrăcând natura omenească, devenind unul dintre noi şi acceptând în cele din urmă moartea pe cruce, pentru a ne izbăvi pe noi din moarte.

 

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi; si a trimis la ceasul cinei pe slujitorul sau ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca, iata, toate sunt gata! Si au inceput toti, cate unul, sa-si ceara iertare. Cel dintai i-a zis: Am cumparat un ogor si trebuie sa ies ca sa-l vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc; te rog, iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni. Si, intorcandu-se, slujitorul a spus stapanului sau acestea. Atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci si pe neputinciosi, si pe orbi si pe schiopi adu-i aici. Si slujitorul a zis: Doamne, s-a facut precum ai poruncit si tot mai este loc. Si a zis stapanul catre sluga: Iesi la drumuri si la garduri si sileste-i sa intre, ca sa mi se umple casa, caci zic voua: Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 16-24)

Sfanta Evanghelie din Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii care prezinta Pilda celor poftiti la cina arata in chip tainic cum Dumnezeu cheama pe toti oamenii la mantuire, deoarece voieste ca „toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina” (I Timotei 2, 4). De asemenea, ea ne arata si ca oamenii au libertatea de a raspunde sau nu acestei chemari.

 

Dar iată că omul refuză invitaţia la cină, ni se spune în Evanghelie. Fiecare dintre cei poftiţi a găsit alt pretext. Unul s-a dus să-şi vadă ţarina cumpărată de curând, altul să încerce noua pereche de boi, iar altul a zis „Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni”.

 

Oare nu ne amintesc aceste cuvinte atitudinea noastră de zi cu zi? Nu ne preocupăm de orice altceva, numai ca să nu participăm la „cina” pe care Domnul ne-o pregăteşte?[…] Refuzăm înnobilarea pe care Dumnezeu ne-o hărăzeşte şi ne complacem în mizeria condiţiei umane [căzute în păcat – n.n.].

 

Problema libertatii spirituale a omului nu poate fi inteleasa decat in relatia concreta dintre om si Dumnezeu. Lucrarea mantuitoare a lui Iisus este o lucrare eliberatoare, dupa cum ne invata Sfintii Apostoli: „Hristos ne-a eliberat pentru ca noi sa ramanem liberi… Fratilor, ati fost chemati la libertate” (Galateni 5, 1, 13; 4, 26, 31; I Corinteni 7, 22; II Corinteni 3, 17); „Adevarul va va face liberi; … daca Fiul va elibereaza, veti fi cu adevarat liberi” (Ioan 8, 32, 36). Dar aceasta experienta a libertatii pe care Hristos o daruieste omului se realizeaza in Duhul Sfant trimis in lume de catre Fiul intrupat si de catre Tatal Sau ceresc (cf. Ioan 14, 26; 15, 26). Astfel, Sfantul Apostol Pavel precizeaza referitor la libertate: „Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea” (II Corinteni 3, 17).

Libertatea umana este un aspect fundamental al definitiei omului ca fiinta creata dupa chipul lui Dumnezeu, Cel liber si suveran. Referitor la aceasta, Sfantul Grigorie de Nyssa spune: „Libertatea este asemanarea cu Cel ce este fara stapan si de sine conducator, asemanare care ne-a fost data de Dumnezeu la origine”1. „Deci, prin libertate omul este deiform si fericit.”

 

Da, în fiecare zi respingem invitaţia Celui care ne cheamă la masa Sa. Nu e cumva cazul ca, în preajma Marii Sărbători, să ne hotărâm a porni pe alt drum, să purcedem a ne schimba veşmintele înnoroite şi de a participa cu sfială şi nădejde la comuniunea cu El? In preajma Crăciunului, când El vine printre noi în chip de Prunc nevinovat ca să ne aducă iarăşi bucuria speranţei, şi nu numai atunci, să ne îndreptam asemenea magilor şi păstorilor spre ieslea în care s-a petrecut Minunea, cea mai grandioasă minune a omenirii, să ne închinăm şi să-I închinăm darurile noastre sărăcăcioase, cu certitudinea că steaua care străluceşte deasupra ne va călăuzi şi pe noi, (…) departe de ticăloşia tuturor Irozilor, spre împărăţia Cerească, spre veşnicia la care El ne cheamă […]. 

 

Câteodată, dobândim luciditatea prea târziu şi privim îngroziţi în urmă, ca unii care ne-am irosit fără folos. Şi avem toate motivele să ne punem întrebarea: N-ar trebui cumva să începem a ne căuta în ciclul despre Apocalipsă al lui Durer? Pentru că, negreşit, undeva în vreun colţişor al imaginilor teribile, ne aflăm şi noi, ne putem găsi acolo. Marele pictor a reuşit să includă toată omenirea în celebrul ciclu, înţelegând, în genialitatea lui că toţi suntem actori ai ultimului strat al realităţii, pe care de cele mai multe ori l-am ignorat.

 

 

62 Shares