Familia Creştină ! — Iată un nume care se aude aşa de rar, iatăceva care se vede aşa de rar, iată ceva care se trăieşte aşa de rar.
Ne gândim la familia cea mare a popoarelor „creștine” care se mândresc cu numele Domnului Hristos şi care ar trebui să trăiască într’o adâncă înfrăţire şi dragoste : – ce-a ajuns azi aceastăfamilie” ?
O, e atât de adâncă prăpastia de ură care desparte popor de popor azi, că dragostea parcă nu mai are nici o punte să treacă peste ea, . .
Cu cât mai dureroasă apoi desbinarea, lupta și ura de moarte, care se petrece între cei ce ar trebui să fie Familia Domnului Hristos ! Oameni care mărturisec acelaşi Crez, se laudă cu aceiaşi Evanghelie şi Acelaşi Domn — au între ei ură de moarte . . .
Unde-i dragostea care strângea pe cei dintâi creştini (II. Corinteni 5, 14) făcându-i „un trup” în Hristos ? Unde-i vremea când nu se avea în vedere că cineva este „rob sau slobod”, „barbar sau scit” ; când nimeni nu ducea lipsăde nimic căci totul era socotit al tuturor şi-a nimănui (Fapt. Apost. 4,32) ?
Unde e vremea când Hristos era „totul în toţi ?”
Atunci era într’adevăr o familie creştină unde stăpănea cu plinătate Porumbelul Duhului Sfânt.
Dar azi, cât trebue să suspinăm după acele vremuri binecuvântate care, pe pământul acesta, au plecat parcă, tot mai fărăîntoarcere…’
Fărăa mai vorbi de familia creştină a fiecărui popor în parte, azi să ne oprim la ce este şi la ce ar trebui săfie fiecare familie, fiecare casăcreştină!
Ah, cât a lucrat Satana aici. Şi cu câtă străduinţă lucreazăel la distrugerea acestui cuib cald, care este pentru fiecare om : căsuţa lui, căminul lui, familia lui. Câţi nu plâng cu amar gândindu-se la fericirea ce era odatăîn familia lui, iar azi sunt certuri, desbinări, ură. . .
De ce sunt azi toate popoarele nefericite ?
De ce sunt azi şi trăiesc azi, grupările creştine desbinate şi amorțite?
De ce sunt azi atâtea case şi familii nenorocite şi distruse ?
– Din pricina că Duhul Mântuitorului e alungat din viaţa popoarelor, cum e alungat şi din viaţa multor grupuri şi căminuri „creştine”. lar în locul Lui, şi-a făcut culcuşcald Satana, păcatul, care e aşa ca lepra: coace, înveninează, omoară .. .
Care este scăparea ?
Una singură : întoarcerea la Dumnezeu.
Alungarea lui Satana şi a păcatului din inimile noastre, chemarea de Stăpân a vietii noastre întru totul, a Celui care este de drept: pe Hristos.
Aceasta pentru fiecare popor, pentru fiecare familie, pentru fiecare om. Si cu cât mai mult pentru Biserica lui Hristos.
Cum, eşti tu un copil al lui Dumnezeu, când nu poți suferi pe fratele tău dacă nu calcăîntru totul pe urmele părerilor tale ?
Cum, eşti tu slujitor al Domnului când urăşti de moarte sufletul care îndrăzneşte săse închine şi să slujească Domnului său, altfel de cum scrie tiparul rece al formelor tale ? Cum ești tu un ucenic al Domnului, când pui între tine şi fratele tău gardurile despărțitoare a unor forme şi obiceiuri care mai curând pierd decăt ajută la mântuire, – ca sănu puțeti fi „una” în Hristos ?
Nu! Cei care fac astfel de lucruri, nu sunt nici copii, nici slujitori, nici ucenici ai Domnului. Dorința Lui, voia Lui, aşteptarea Domnului Iisus este ceia pentru care s’a rugat în seara cinei şi se roagră atâta şi azi: … „ca toti săfie una, aşa cum Tu Tată eşti în Mine și Eu în Tine…” Și cel care este cu adevărat un copil, un slujitor un ucenic al Lui, nu poate avea alt gand şi alt scop decat acesta! Ce mininat ar fi când toți cei credincioşi ar fi însuflețiţi numai de acest gând: Hristos Rege.
În inima noastră, în casa noastră, în satul nostru, în Ţara noastră – pretutindeni, peste toți.
Din ”Familia creștină” Anul 1. Nr. 1
