„Nu ştiţi că Hristos este în voi, afară numai dacă nu sunteţi nevrednici?” (II Corinteni 13, 5). „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” „Pentru voi, copiii mei, sufăr durerile de mamă, până ce Hristos va prinde chip în voi.”
Deci, cum spune Clement Alexandrinul „Dumnezeu S-a făcut om, ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu.”
Acesta este omul cel nou, făptura cea nouă, omul născut de Sus, omul cu reflexul veşniciei lui Hristos. Fiindcă Iisus e Omul cerului şi S-a ţesut pe sine în firea cea omenească, de aceea El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor, cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El.
Iisus cere istoriei decizia existenţei sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Aşa a rămas şi mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi contrazicerilor. Aşa se explică de ce, pentru Iisus, oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat, au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. De El au atârnat roadele ştiinţei, ale frumosului şi ale rătăcirii. El este forţa interioară pe care veacurile n-au putut-o istovi. Amintirea Lui e vie pretutindeni pe zidurile bisericilor şi şcolii, pe vârfurile clopotniţei, la căpătâiul paturilor şi al mormintelor.
Răsunetul romanilor stăpâni ai lumii a încetat o dată cu zilele lor şi cine se gândeşte acum să mai moară pentru faima lor postumă?
Numai cineva mai viu ca romanii şi Care e cu adevărat un idol nemincinos al omului poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. Şi astăzi, ca în ziua naşterii Sale, unii Îl iubesc, iar alţii Îl urăsc. Omeni sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru patima Lui, iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. Unii sunt în destinul lui Iisus, iar alţii, fără destin şi fără sens. Deci, dacă întrebarea „Cine e Iisus!” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într-un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într-o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.” Salutul permanent al fiecărui Toma din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască.
Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa, în acela S-a născut Iisus, naşterea care deschide calea veşnicului încă fiind în veac. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii.
Pr Arsenie Boca
