Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu (Matei, I, 23)
Aceste cuvinte din proorocia Isaiei ni le aminteşte astăzi Sfânta noastră Biserică prin Evanghelistul Matei, ca dovadă că s-a împlinit Scriptura. Evanghelia aceasta se citeşte în duminica dinaintea naşterii Domnului Hristos, pentru ca să ne pregătească cu vrednicie să întâmpinăm măreaţa zi a naşterii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Îmăpăratul nostru al creştinilor.
Noi toţi trebuie să simţim iubirea Lui de oameni, fiindcă a venit să ne mântuiască. Cei ce călătoresc în Italia şi vizitează insula Corsica sunt atraşi, mai întâi, de parfumul florilor: de rozmarin, de crini, de trandafiri… Aşa şi pe noi ne atrag spre ieslea lui Hristos, prin Bethleemul din Iudeea, cântările Bisericii care tot mai des anunţă această zi plină de bucurie şi de mântuire. Această zi plină de lumină, când Dumnezeu se face om şi se naşte pe pământ, sălăşluindu-se printre noi, păcătoşii.
O, ce mare minune este aceasta, fraţilor! De peste cinci mii de ani păcatul lui Adam închisese uşile cerului, oamenii ajunseseră sclavii demonului, ai patimilor celor mai îngrozitoare cufundaţi în întunericul idolatriei şi în umbra morţii. Prin păcatul lui Adam şi ale lor proprii, oamenii sfărâmaseră legăturile care îi uneau cu Dumnezeu. Ei se revoltaseră împotriva celui Atotputernic. De aceea, şi Dumnezeu se depărtase de acest pământ plin de nedreptăţi şi nu-i mai socotea fii ai Săi, căci răul ajunsese a extrem şi vrajba între cer şi pământ nespus de mare.
De aceea, pentru a împăca cerul cu pământul trebuia să se nască un mijlocitor, un om şi, în acelaşi timp, Dumnezeu. Un mijlocitor care să ne poată învăţa calea către fericire prin exemplul Său. Şi iată că acest mijlocitor, care a venit ca să ne împace cu tatăl Ceresc a fost vestit de Duhul Sfânt prin prooroci cu sute şi chiar mii de ani înaintea poporului evreu, din a cărui seminţie trebuia să se nască.
Dar, nu numai poporul evreu aştepta un salvator care să-l scape din robia diavolului, ci întreg neamul omenesc, căci Dumnezeu luminase pe unii înţelepţi din fiecare popor ca să vadă şi să aştepte pe trimisul Lui întrupat, pe liberatorul omenirii, pe Mesia, pe Cuvântul lui Dumnezeu din cer.
În istoria religiilor altor popoare găsim că aşa aşteptau chinezii pe un oarecare rege păstor şi mare doctor sfântul care va veni din cer ca să mântuiască lumea. Un mare învăţat a scris atunci că se va ridica un om sfânt care va face un ocean de fapte bune. El va veni din cer şi va avea toată puterea pe pământ.
Egiptenii aşteptau şi ei pe Isis, mama neamului omenesc care va naşte pe Horus, eroul care va zdrobi pe Tifon, vrăjmaşul neamului omenesc, adică pe diavol. Indieni aşteptau şi ei pe Brahma sau Vişnu, care va apare în chip omenesc, va sfărâma puterea celui rău, îi va răsturna tronul şi va repara ruinele omenirii.
Perşii aşteptau pe Mitra, mijlocitorul suprem care va birui pe Ahriman, spiritul cel rău şi va uni într-o singură familie omenirea întreagă cu o limbă şi un sceptru. În Japonia, în Siham, în Tibet, pretutindeni popoarele din Orient aşteptau pe un Dumnezeu venit din cer care să-i înveţe pe oameni şi să repare greşelile lor. Popoarele din America ziceau că Purul va trimite din cer pe propriul său fiu, pentru a extermina şarpele.
Mexicanii credeau într-o transformare reigioasă care va înlocui sacrificiile omeneşti. Aceeaşi aşteptare, aceeaşi nădejde se observă la popoarle edin Occident. La Atena şi la Roma s-au dezvoltat două din cele mai mari civilizaţii din vechime. De la aceste înălţimi privirea lor a zărit figura curată şi luminoasă a Aceluia ce trebuia să vină. Filozoful Socrate spunea ucenicilor săi: „Să nu cerem nimic zeilor, să aşteptăm un trimis din cer care va veni să ne înveţe datoriile noastre către zei şi către oameni şi să nădăjduim în bunătatea divină că această zi nu este departe”.
Puternica Romă de atunci asculta cu fericire cuvântul unui orator numit Cicerone care îi anunţa că un rege universal va veni şi va cârmui toate popoarele rege văzut al tuturor oamenilor; de asemeni, marele poet Virgiliu, în cântările lui, pomenea de un prinţ fiul cerului, vlăstar iubit ai zeilor el vedea globul pământesc clătinându-se în fundamentele sale. Pământul, mările şi cerul tresăltând de bucurie şi salutând era cea nouă ce se deschidea.
Şi, aşa, toate popoarele aşteptau cu nerăbdare venirea izbăvirii lor. Fiecare, după cum putea şi după cum era inspirat. Unii ziceau că va veni din Orient, alţii că din Occident. Dar, din Iudeea trebuia să vină Izbăvitorul, după Scriptură, cum se anunţase prin prooroci. Poporul evreu ştia şi când va veni acest trimis şi unde se va naşte. El avea profeţii săi, glasurile lor inspirate de Dumnezeu nu încetau a le făgădui un Mântuitor.
Proorocul Isaia s-a ridicat şi a descoperit cu precizie portretul trimisului lui Dumnezeu. El zicea că va fi prunc: „Că Prunc se va naşte şi se va da nouă”. El zicea că se va naşte din fecioară: „iată Fecioara în pântece va lua şi va naşte Fiu şi se va chema numele lui Emanuel, înger de mare sfat. Sfetnic minunat, Dumnezeu biruitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie”. Acesta este Fiul lui Dumnezeu. El va învia din morţi, El va deschide ochii orbilor şi urechile surzilor. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi se va limpezi limba gângavului.
Proorocul Miheea anunţă locul naşterii Mântuitorului zicând: „Şi tu Bethleeme, casa Eufratului, mic eşti între miile Iudeii că din tine va ieşi Mie să fie povăţuitor în Israel”.Şi aşa Dumnezeu a căutat să convingă şi să întoarcă pe fiii rătăciţi şi revoltaţi acasă. Dar în zadar. Poveţele proorocilor le descopereau atât de clar chipul Fiului Său, ca să-L cunoască, dar ei tot nu L-au cunoscut! Omenirea era înăbuşită de toate viciile şi decăzută încât nu putea să ridice capul şi să privească cerul. Nimic nu se schimbase pe pământ şi răul rămăsese aproape general. Nu mai era decât un singur mijloc şi fără îndoială sublim şi hotărâtor.
Pentru că lumea nu voia să vină la Dumnezeu, S-a hotărât Dumnezeu să vină la lume şi să Se sălăşluiască în mijlocul făpturilor Sale răzvrătite. Şi l aplinirea vremii, când a vrut Dumnezeu, S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei Maria prin vestea cea bună a arhanghelului Gavriile şi prin încuviinţarea acesteia.
Trecuseră nouă luni de când îngerul Gavriil adusese vestea din cer Mariei că va naşte un fiu. Era aproape momentul când Fiul lui Dumnezeu trebuia să se nască în lume. Iosif şi Maria locuiau în Nazareth, la depărtare de peste 120 km de Bethleem. Ei nu aveau nici un motiv să se ducă în patria lui David, la Bethleem, dar se împliniră proorociile. Dumnezeu a insuflat împăratului Romei care domnea în lux şi era cel mai puternic din întreaga lume de atunci şi subjuga popoarele, să numere oamenii, să măsoare ţările ca să vadă ce impozite poate să pună.
În Iudeea toată ţara era în mişcare. Roma voia să ştie câţi urmaşi ai lui Avraam şi Iacov au mai rămas în ţara părinţilor lor, şi la chemarea ei, nenorociţii evrei au trebuit să se înscrie în registrele mai-marilor stăpânirii.
Împăratul Octavian August ocrotea religia păgână. El făcea pe placul lumii, iar lumea păgână era mulţumită de el. Iată ce sune împăratul Octavian August: „Am hotărât pentru popor şi nobilime să se serbeze 47 de jocuri, din care fiecare m-a costat 3 milioane bani. În aceste jocuri se vor lupta o mie de lei, o mai de porci, o mie de cerbi şi o mie de struţi. Eu am băruit Galia, am învins Spania, am umilit Grecia, am supus Asia şi Africa, am subjugat Germania şi toate popoarele se închină înaintea mea, ca înaintea lui Dumnezeu”.
Ce vorbe mari! Câtă mândrie! Şi tocmai în timpul acela a ales Dumnezeu să se nască Fiul Său, într-o peşteră săracă din Bethleem. O dată cu naşterea Domnului Iisus Hristos a început şi numărătoarea anilor în toată lumea. Era schimbarea omenirii, venise izbăvirea cea de mult aşteptată.
Pentru Iosif şi Maria, porunca dată de împăratul roman este porunca lui Dumnezeu. Ei pleacă şi, după o călătorie de câteva zile, ajung spre seară la Bethleem oraşul lui David (strămoşul Mariei din care s-a născut Iisus). Maria şi Iosif s-au dus în Bethleem pentru că se trăgeau din familia regală, iar Iisus era cu adevărat fiul lui david, după cum au spus mai înainte proorocii.
Nimeni nu vedea mâna care urmăreşte toate din înălţime şi nimeni azi nu poate să pătrundă tainele lui Dumnezeu în ocârmuirea lumii! În acea noapte sfântă orăşelul Bethleem dormea fără să se îngrijească că Dumnezeu l-a cercetat şi fără să-i pară rău că l-a închis porţile şi nu L-a primit în casele lui. Să facem şi noi o călătorie până la Bethleem pe aripile credinţei noastre şi să vedem pe Cuvântul lui Dumnezeu care S-a făcut om. Ce vedem acolo? Un staul, un dulgher, o femeie săracă, puţine paie, un copil tremurând de frig.
O, Doamne! Acesta este Fiul Tău?
Acest umil copil este Acela care a fost aşteptat cinci mii de ani, anunţat de atâţia profeţi, Împăratul Slavei şi Domnul păcii?
De ce ai ales această stare atât de umilă, Doamne?
Împăratul cerului şi al pământului s-a născut într-o iesle, în sărăcie. De mic ne-a arătat calea de urmat, calea lepădării de sine. De aceea, evreii nu L-au cunoscut şi Îl aşteaptă şi astăzi să sosească.
Aşa din toate popoarele lumii unii au crezut, alţii n-au crezut în Fiul lui Dumnezeu născut în peştera din Bethleem. Totuşi, în toate popoarele se află creştini şi ucenici ai lui Iisus şi până la ziua judecăţii, când va veni a doua oară să judece viii şi morţii, va mai fi încă timp de a recunoaşte pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu?! Cine nu se va întoarce până atunci va rămâne în pieirea veşnică! Peştera unde s-a născut Iisus există şi astăzi în Bethleem. Acolo s-a ridicat o biserică, dar nu numai acolo, ci pe tot pământul s-au înălţat biserici, unde în fiecare zi de sărbătoare se repetă minunea din peştera din Bethleem, prin Sf. Liturghie, însă cu o singură deosebire: atunci Iisus S-a arătat oamenilor faţă către faţă, iar acum la Sf. Liturghie se arată învăluit de tană sub chipul pâinii şi al vinului.
Atunci s-a arătat un prunc culcat în iesle, acum se arată sub forma Sf. Împărtăşanii.
Atunci o Fecioară L-a născut, acum Biserica Îl ţine în braţele ei.
Fecioara cea curată este Biserica Creştină Ortodoxă, bătrânul Iosif închipuie Vechiul Testament cât şi poporul ales care a crezut şi va crede până la sfârşitul veacurilor. Bethleemul este lumea cea îpietrită care nu L-a primit. Peştera este Altarul unde se săvârşesc toate tainele. Ieslea este Sf. Potir din care ne împărtăşim noi, creştinii.
Sf. Părinţi au rânduit ca să se prăznuiască naşterea Domnului o dată pe an la 25 decembrie. S-a rânduit la sfârşitul anului, pentru că şi Domnul Hristos a venit în lume către sfârşitul veacurilor să împlinească legea, şi în vreme de iarnă, când inimile oamenilor sunt reci şi lipsite de căldură.
Naşterea Domnului Hristos a fost altfel decât a noastră, a oamenilor păcătoşi. El care Sa născut fără de păcat, trebuia să se nască mai presus de păcătoşi. Fecioara Maria nu a avut dureri la naştere şi cheile fecioriei nu s-au stricat. Pruncul Iisus a ieşit din pântecele Fecioarei, aşa cum mai târziu a intrat la ucenici prin uşile încuiate.
Sf. Biserică se pregăteşte pentru marele praznic care ne stă înainte şi se îmbracă în veşminte noi şi luminoase. În acest timp auzim cântându-se: „Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din cer, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă mai presus de cele pământeşti”. Acum ne pregătim şi noi creştinii, pentru a-L întâmpina pe Împăratul şi Mântuitorul nostru, căci fără o pregătire duhovnicească din partea noastră, în zadar sunt toate slujbele Bisericii.
Sf. Biserică nu ne opreşte a ne îngriji şi de cele trebuincioase trupului ca să se veselească şi el împreună cu sufletul. Trupul închipuie pe bătrânul Iosif, logodnicul Maicii Domnului, iar sufletul şi mintea, închipuie pe Fecioara Maria. Amândoi trebuie să se bucurie de naşterea Pruncului Sfânt Fiul lui Dumnezeu.
Pentru a fi pregătiţi cât mai bine la marele praznic al naşterii Domnului, trebuie să curăţim casa sufletului prin spovedanie sinceră şi curată, până la umilinţă. Să ne îmbrăcăm în haina cea nouă a pocăinţei, să ne pregătim masa inimii noastre cu tot felul de fapte bune; să punem acolo asemenea magilor: aur lămurit care este dragostea cu care Îl câştigăm pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Dragoste! Să punem lângă au tămâie curată, adică sfânta rugăciune, căci ea este maica faptelor bune şi călătoreşte odată cu omul de la naşterea lui şi până la moarte.
Rugaţi-vă pentru preoţi, rugaţi-vă unii pentru alţii, rugaţi-vă cei adormiţi, aduceţi-vă aminte de cei în suferinţă, de toţi necăjiţii şi asupriţii. Făcând aşa ne vom asemăna magilor şi păstorilor care au adus daruri Pruncului Iisus.
Pe lângă acestea să punem pe masa bunătăţilor şi alte virtuţi: blândeţea, răbdarea, iertarea, post şi milostenie, ca în clipa când Oaspetele cel aşteptat va intra în casa noastră în clipa când Îl vom primi prin Sf. Împărtăşanie pe Pruncul Iisus, el să Se odihnească în ieslea inimii noastre, să Se nască în noi, să-L vedem faţă către faţă, să cinăm cu El. În clipa aceea vom deveni o Biserică vie, trupul peşteră, mintea fecioară şi vom putea cânta slavoslovii împreună cu îngerii.
Eş, Dumnezeu, înconjurat de oştile îngereşti, de serafimi şi heruvimi, S-a pogorât într-o peşteră săracă. În numele cui şi pentru cine a venit? Credinţa noastră răspunde la această întrebare: „Pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.
Să suspinăm că n-am putut face măcar ce au făcut înaintaşii noştri care-L adorau plini de fapte bune şi-i aduceau la iesle viaţa cea mai curată. Să ne cutremurăm de nemernica noastră şi să-L întâmpinăm cu umilinţă, dar şi cu nădejde nestrămutată în mila şi bunătatea Lui.
Dacă împăraţii şi domnii pământului fac graţieri deţinuţilor când li se naşte un fiu dorit, cu mult mai mult Dumnezeu ne va graţia pe noi osândiţii, greşiţii şi călcătorii legii Lui, la naşterea Fiului Său, Iisus Hristos!
Pr Visarion Iugulescu-Predici