Învăţătura despre Sfânta Treime este de o mare actualitate
Ori de câte ori oamenii simt iubirea lui Dumnezeu şi îi răspund acesteia, fiecare se îndreptă cu consideraţie şi atenţie faţă de ceilalţi. Dar nu avem puterea să ne dăruim total celuilalt, decât dacă El ne-a invitat să o facem şi dacă simţim atenţia pe care Hristos ne-a arătat-o nouă prin dăruirea Sa până la jertfă.
Viaţa veşnică nu este altceva dacât înscrierea în acest circuit dumnezeiesc.
La inceput Biserica era acea comunitate de oameni spre care oricine privea putea să exclame: ”Iată cât de mult se iubesc!”.
Biserica este şi trebuie să fie locul în care oamenii se întâlnesc în iubirea pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii prin Iisus Hristos, locul în care se împlineşte testamentul Mântuitorului:”Poruncă nouă dau vouă :Să vă iubiţi unul pe altul”(Ioan 13,34).
Acolo unde nu se simt adierile acestui har, acolo unde setea de iubire rămâne un ideal neajuns, nimic din ceea ce se săvârşeşte nu este “valid”.
Persoanele Sfintei Treimi locuiesc prin iubire una în alta fară să se amestece una cu alta, sunt una în iubire rămânând distincte una de alta. Când celălalt are consideraţie faţă de mine, când mă preţuieşte, când manifestă interes dezinteresat, discret şi jertfelnic faţă de problemele mele, atunci prin energiile sale sufleteşti întreg se sălăşluieşte în inima mea.
Când un frate şi un prieten îmi întinde iubitor mâna şi manifestă atenţie faţă de mine şi eu atenţie faţă de el, atunci noi una suntem şi totuşi rămânem distincţi.
Drumul Tatălui spre omul căzut se face prin Fiul, iar drumul meu catre Dumnezeu mi-l fac prin inima aproapelui meu.
Iubirea nu este nici sentimentalism abstract, nici legalism rigid; ea este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu de dragul lui Dumnzeu şi împlinirea dupa puteri a lipsurilor dintre oameni de dragul acestora.
Dar aceasta nu numai cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemicinoasa si nevointa întregii vieţi dupa cum frumos spune Sf. Ioan evanghelistul: ”Fiii mei să nu iubim cu vorba , numai din gura ci cu fapta şi adevărul”(1In3,18).
O iubire abstractă rămasă la nivel de compasiune este falsă; toate formele iubirii dumnezeiesti sunt concrete, întrupate, prezente aici şi acum, printr-o infinitate de aspecte, sensuri şi nuanţe.
“Slavă Ţie Preasfântule Părinte care ne-ai chemat să dobândim împărăţia Ta!
Slavă Ţie Fiule al lui Dumnezeu începătura mântuirii noastre!
Slava Ţie Duhule Prea Sfinte Soare de viaţă făcător al veacului ce va să vină!
Slavă Ţie pentru toate Treime dumnezeiască şi prebună!
Slavă Ţie Dumnezeule în veci!”
Vasilică Nica
CategoriiFără categorie