CERERI CU TÂLC…3 min de citit

Zice careva că pe un om îl poţi cunoaşte mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. 
 
Cuvântul se poate restrânge şi la un punct de vedere numai religios. Adâncimea sau superficialitatea lui Dumnezeu într-un om, o poţi cunoaşte mai bine din lucrurile pe care le cere, decât din cuvintele pe care le spune.

 

 
Astfel: unii nu-I cer nimic; alţii cer nimicuri; unii Ii cer „socoteală”; alţii Ii cer lui Dumnezeu să facă El ce vor ei. 
Pomelnicul s-ar putea lungi. Prescurtăm. 
Plecând de la tâlcul rugăciunilor găsim şi paradoxuri minunate. Sunt sfinţi care, unii, ajungeau ca îngerii; care,unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, de la ei nu mai voiau nimic deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. 
 
Aşa se aseamănă începuturile şi sfârşiturile credinţei: unii nu cer nimic, alţii nu mai cer nimic. Sfinţii cei mari, din desăvârşita credinţă şi smerenie, nu mai cereau lui Dumnezeu nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârşirea. Totuşi: mântuirea, desăvârşirea, e acel „un lucru care trebuieşte” (Luca 10,42), după cuvântul din Betania, în casa lui Lazăr. Pentru acest „un lucru” – iertarea lumii – se roagă şi sfinţii din Cer.
 
Dar simplificarea tuturor lucrurilor până la sensul esenţial nu e deloc treabă uşoară. Dar aşa-s rânduite lucrurile că e destul să se decidă cineva profund, şi cu urmări în viaţă, pentru a se motiva pe sine în existenţă, şi îndată îi plouă împotrivă toate „motivele” simplificate,droaia de nimicuri, vrând să-l zădărnicească, să-i dovedească toată hotărârea o uşurătate.
De aceea trebuie mereu ţinut în focarul atenţiei: Sensul profund al vieţii noastre „cel ascuns în Dumnezeu”, şi prin urmare neatins şi neînţeles de nimicurile de la suprafaţa vieţii, chiar dacă acestea, răzvrătindu-se, ne-ar mânca de vii.
Unul din sfinţi s-a plâns de mulţimea ispitelor şi i s-a descoperit: „Ridică ispitele şi îndată nu mai e cine să se mântuiască“ (avva Antonie cel Mare).
Nu fară tâlc a fost lăudată cererea lui Solomon a înţelepciunii. Nouă ni-e mai uşor de ales, fiindcă Iisus, „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2,3)
S-a întrupat între oameni. Iar a vinde şi a da de pomană toate nimicurile lumii, însemnează că Duhul Sfânt, vântul care suflă unde vrea, te-a uşurat de ele.
Colbul s-a dus, zarea cunoaşterii se limpezeşte, spinii nu mai sunt, grija vieţii nu mai roade crinii pustiei. În pământul ţarinii – inima – răsare Iisus, dând vieţii Sensul de obârşie.
Pentru aceasta se roagă împărăteasa Maică şi toţi sfinţii.
Părintele ARSENIE BOCA, «CUVINTE VII»

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments