Să vă spun numai o întâmplare.
Nu de mult am întâlnit un frate care a venit, spunând: „Frate, port de cinci ani pe sufletul meu povara unui păcat pe care nu-l pot înlătura niciodată. Nu ştiu ce să fac. M-am ferit de păcatele mari. Părintele, când mă duc la mărturisire, mă întreabă: «Ai aprins, ai furat, ai minţit, ai… făcut cutare?». Prin harul lui Dumnezeu, m-am ferit să fac astfel de păcate. Mă feresc. Dar niciodată nu m-a întrebat: «Ai putut să faci un bine, şi nu l-ai făcut?». De păcatul acesta mare nu m-a întrebat niciodată nici un preot când m-am dus să mă mărturisesc, dacă l-am făcut sau nu l-am făcut. Şi acum vreau să spun ce mă apasă.
Într-o zi veneam de la serviciu, chiar luasem salariul. Aveam punga plină de mii în buzunar. Şi m-am dus pe la farmacie, să cumpăr un medicament. În faţa mea era o femeie amărâtă, pe care o vedeam că suferă şi că are o durere mare pe inimă. Stătea cu reţeta în mână la ghişeu, să-i calculeze farmacista costul medicamentului de care avea nevoie. Dar, cum se întâmplă de multe ori, una vorbea cu cealaltă şi o lăsa pe femeie să stea cu reţeta în mână la ghişeu şi nu se ocupa de ea. Atunci femeia, nemaiavând răbdare, spune:
– Doamnă farmacistă, vă rog foarte mult, fiţi bună şi calculaţi-mi şi mie mai repede reţeta aceasta. Am acasă pe cineva bolnav pe moarte şi cred că dacă iau medicamentul acesta şi mă duc să i-l dau scapă.
Farmacista s-a supărat că a făcut-o atentă şi că a întrerupt-o din discuţiile cu colega ei râzând şi spune:
I-a smuls reţeta din mână, supărată, şi a calculat:
– 200 de lei.
– Doamnă, spune femeia mai amărâtă, vă rog foarte mult, faceţi-mi numai jumătate… n-am bani să plătesc toată reţeta. Dar vă rog, faceţi-o repede.
Farmacista i-a aruncat reţeta jos şi i-a zis:
– Da’ ce, aici eşti la aprozar, să cumperi doi castraveţi? Ai bani, bine. N-ai bani, altul.
Am urmat eu, zice fratele. Mi-a calculat reţeta. Pe femeie am văzut-o cum îşi ia reţeta de jos, a izbucnit în lacrimi şi a ieşit afară. Eu aveam buzunarul plin de bani. Nu ştiu ce m-a orbit, ce m-a întunecat pe mine, că n-am zis: „Doamnă, faceţi-i!”. Că pentru mine 100 de lei nu conta. Aveam atâţia bani! Dar n-am zis. Şi am văzut-o pe femeie luându-şi reţeta şi ieşind plângând afară. Se zguduia hăinuţa pe ea. Femeia săracă, lipsită, chinuită…
După ce mi-am calculat eu socotelile, a venit trezirea. Un gând puternic de la Dumnezeu m-a străpuns: «Ce-am făcut eu? De ce nu m-am dus la femeia asta, să-i spun: «Faceţi-i, doamnă, reţeta. Plătesc eu!». N-am zis. Când m-am trezit şi m-a frământat pe mine problema aceasta, am ieşit repede pe uşă, să mă uit, să văd. Nu mai era… Dar de atunci s-a pus pe sufletul meu o aşa povară, că nu mai pot să suport. Şi m-am gândit atunci că în Ziua Judecăţii eu voi fi de-a stânga. Şi va zice Domnul: «Duceţi-vă, blestemaţilor, că am fost bolnav, am fost necăjit, am avut nevoie de un ajutor de la voi şi nu Mi l-aţi dat! Eu v-am dat vouă: v-am dat sănătate, să câştigaţi, v-am dat posibilitate, v-am dat condiţii, v-am dat ajutor, v‑am dat pricepere, să ocupaţi un post pe care mulţi nu-l au şi să vă puteţi realiza; bine-nţeles că prin muncă, dar condiţiile, toate celelalte au fost de la Mine. Şi tu ţi-ai împietrit inima faţă de Mine!». «Cum faţă de Tine, Doamne? Când ai fost Tu bolnav şi eu am putut să Te ajut şi nu Te-am ajutat?» Şi-mi va arăta Domnul pe ecranul veşniciei, ca o secvenţă de film, momentul petrecut în farmacie. Şi o să-mi spună: «Cunoşti tu pe femeia aceea? Eu eram! M-am prefăcut o femeie săracă, bolnavă, care are nevoie de-un ajutor. Pentru că ştiam că tu, în buzunar, ai mii şi mii de lei şi ai fi putut să ajuţi. Dar n-ai ajutat. Eu eram!». Ce voi putea eu spune atunci?
Şi câte cazuri din acestea, la care nici nu m-am gândit înainte, mi s-or mai fi petrecut în viaţa mea? Şi Domnul o să-mi arate atunci: «Îţi aduci tu aminte de nenorocitul acela, de săracul acela, de condiţiile acelea? Eu eram! Am luat chipul acela, ca să pun la încercare credinţa ta, că tu zici că eşti credincios şi cunoşti Biblia, şi ştii lucrurile scrise acolo.”
Cine ştie să facă binele şi poate să-l facă, şi nu-l face săvârşeşte un păcat. Pe multe milioane de credincioşi îi va alunga Dumnezeu din poarta Împărăţiei cereşti pentru acest păcat. Nu pentru că au spart şi că au aprins, şi pentru că au făcut nu ştiu ce. Ci pentru că au putut să facă binele şi nu l-au făcut.
Aşa oameni ne vrea Dumnezeu pe noi. Aşa ne cere El să fim noi.
CategoriiFără categorie
