In inima care se roagă rugăciunea ţâşneşte fără nici o constrângere; Harul însuşi săvârşeşte rugăciunea din inimă.
Tu însă, smereşte-te cât poţi de mult; ţine mintea ta în inimă şi în iad. Cu cât mai mult te vei smeri, cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.
Tu însă, smereşte-te cât poţi de mult; ţine mintea ta în inimă şi în iad. Cu cât mai mult te vei smeri, cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.
Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcătoşilor, să fim în Dumnezeu.
Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.
Fii mulţumit şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să-ţi fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu şi El te va aşeza împreună cu sfinţii.
Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.
Fii mulţumit şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să-ţi fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu şi El te va aşeza împreună cu sfinţii.
Cine vrea să iubească pe Domnul, acela trebuie să iubească pe vrăjmaşi şi să fie lipsit de răutate; atunci Domnul îţi dă bucuria de a-L slăvi neîncetat, ziua şi noaptea, şi mintea ta va uita lumea şi, dacă întorcându-te în tine însuţi îţi vei aduce aminte din nou de ea, te vei ruga din inimă pentru lume.
Aşa vieţuiau sfinţii, fiindcă Duhul Sfânt învaţă sufletul să se roage pentru oameni.
Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe Dumnezeu, iar iubirea păzeşte poruncile.
Domnul a zis: „Cel ce Mă iubeşte păzeşte poruncile Mele” [In 14, 15-23]. Dacă Adam ar fi iubit pe
Domnul aşa cum L-a iubit Maica Domnului, ar fi păzit porunca Lui. Şi vedem din experienţă că mintea celui ce iubeşte pe Dumnezeu e îndreptată de harul lui Dumnezeu şi vede subţire toate vicleniile vrăjmaşului. Când însă Domnul mângâie sufletul, atunci el nu-i mai vede pe vrăjmaşi, ci vede numai pe Domnul.
Domnul a zis: „Cel ce Mă iubeşte păzeşte poruncile Mele” [In 14, 15-23]. Dacă Adam ar fi iubit pe
Domnul aşa cum L-a iubit Maica Domnului, ar fi păzit porunca Lui. Şi vedem din experienţă că mintea celui ce iubeşte pe Dumnezeu e îndreptată de harul lui Dumnezeu şi vede subţire toate vicleniile vrăjmaşului. Când însă Domnul mângâie sufletul, atunci el nu-i mai vede pe vrăjmaşi, ci vede numai pe Domnul.
Cine ascultă de legea lui Dumnezeu va înţelege cât de bune sunt toate poruncile Domnului. Orice poruncă ai lua, ea îţi aduce bucurie şi veselie.
Ia, de pildă, prima poruncă: Să iubeşti pe Dumnezeu. Dacă gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte, pentru acest gând ţi se va da pacea. Ia a doua poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău. Dacă gândeşti că Domnul îi iubeşte pe oamenii Săi şi că în ei viază Duhul Sfânt, sufletul tău se va desfăta de legea lui Dumnezeu şi vei cugeta la ea ziua şi noaptea [Ps 1, 2] şi ţi se va da darul deosebirii binelui şi răului.
Ia, de pildă, prima poruncă: Să iubeşti pe Dumnezeu. Dacă gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte, pentru acest gând ţi se va da pacea. Ia a doua poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău. Dacă gândeşti că Domnul îi iubeşte pe oamenii Săi şi că în ei viază Duhul Sfânt, sufletul tău se va desfăta de legea lui Dumnezeu şi vei cugeta la ea ziua şi noaptea [Ps 1, 2] şi ţi se va da darul deosebirii binelui şi răului.
Când Domnul vrea să mângâie un suflet întristat, îi dă bucurie, lacrimi, străpungerea inimii şi pacea sufletului şi a trupului; şi uneori Se arată pe Sine însuşi sufletului.
Apostolii au văzut pe Domnul în slavă când S-a schimbat la faţă pe Tabor; dar mai apoi, în timpul pătimirii Lui, au fugit ca nişte laşi. Aşa de neputincios este omul. Intr-adevăr, suntem pământ, şi încă pământ păcătos. De aceea a şi zis Domnul:„Fără de Mine nu puteţi face nimic” [In 15, 5]. Aşa şi este.
Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem harul, ne uscam ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.
Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem harul, ne uscam ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.
Cine nu iubeşte pe fratele pentru care însuşi Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Viţa care este Domnul [In 15,1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.
Uneori omul e atât de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă şi nu poate alunga din suflet gândurile cele rele, dar chiar şi în această neputinţă mila lui Dumnezeu îl păzeşte pe om: gândurile rele pier şi singur Dumnezeu este în suflet, în minte şi peste tot.
Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare.
Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela îi mulţumeşte pentru orice întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei
CategoriiFără categorie
