În casa unde se suduie, nu poate fi noroc şi binecuvântare.
Din casa celui ce înjură, biciul nu se va depărta – zice Înţeleptul Sirah. Şi e firesc să fie aşa. Şi e cu dreptate să fie aşa. Pentru că suduitorul de bună voie, nesilit de nimeni, Îl huleşte şi Îl batjocoreşte pe Dumnezeu, Făcătorul său. În casa unde se suduie, nu poate fi noroc şi binecuvântare. Mai curând ori mai târziu, prăpăd se alege de casa aceea şi de oamenii din ea.
Când eram preot la ţară, am făcut odată statistica vetrelor de casă care s-au pustiit în decursul vremii. Şi la toate am aflat că pustiirea lor fusese adusă de patru mari păcate: strângerea averii cu nedreptate, desfrânarea, hoţia şi sudalma.
Poate să fie omul oricât de harnic şi de bogat, dacă casa lui e spurcată cu sudalmă, nimic se va alege de averea sa.
Şi precum e casa unde se suduie, aşa e şi ţara unde se suduie. O ţară unde pe toate drumurile se înjură numele lui Dumnezeu şi cele sfinte, acolo nu poate fi şi nu poate veni noroc şi binecuvântare.
Psalmistul David zice într-un loc: „Un popor nesocotit huleşte numele Tău, Doamne“ (Ps. 74, 18).
Acel popor nesocotit suntem noi, românii, cu înjurăturile noastre. Şi până avem acest groaznic păcat, în zadar aşteptăm binele şi uşurarea.
Să scoatem sudălmile din gura noastră, din casa noastră şi din ţara noastră şi atunci veni-va binele şi binecuvântarea.
Pr.Iosif Trifa
CategoriiFără categorie
