„Ieşi de la mine, Doamne!“4 min de citit

…Pe de o parte prezenţa lui Dumnezeu parcă te sileşte să fugi, să te retragi, să te ascunzi. Îţi doreşti parcă să te înghită pământul. Dar, totodată, este şi atracţie, vedeţi? Aşa se mişcă. Rugaţi-vă, cercetaţi, cugetaţi, voi toţi cei care vreţi să ştiţi, să înţelegeţi ce înseamnă taina întâlnirii lui Dumnezeu, în starea noastră, nu a sfinţilor. „Om păcătos sunt“, a spus Petru şi s-a dat la o parte, în spaima care-l inunda în faţa Dumnezeirii. Aşa se simte harul Dumnezeirii: îţi vezi deodată starea de cădere, de păcătoşenie, de prostie, de nesimţire; mai ales de nesimţire.

Când stau în faţa cuvântului Evangheliei, sau în biserică, sau la auzul unui cuvânt, sau în faţa unei jertfiri, iar eu nu simt nimic, stau aşa – iertaţi-mi cuvântul – gură cască, e semn că sufletul meu e mort, e în nesimţire. Petru n-a fost în nesimţire; în el s-a trezit atunci taina tainelor. Şi a văzut starea lui de păcătos în faţa sfinţeniei lui Hristos; s-a descoperit în el icoana din veşnicie a Fiului lui Dumnezeu, după al Cărui chip am fost zidiţi. „Doamne, ieşi de la mine“… Dar Iisus (urmează partea a doua a momentului sacru), a ieşit Iisus din corabie? Corabia e Biserica; în corabie suntem toţi; păcătoşi suntem toţi. Parcă toţi strigăm acum cu Petru: „Ieşi de la mine, Doamne, sunt om păcătos!“.

Dar Iisus n-a ieşit din corabie. Dimpotrivă, i-a spus: „Nu te teme!“.

În Evanghelie teama e izgonită. În Vechiul Testament, când s-a dat Legea, pe Sinai, au fost cutremure şi fulgere, şi toţi de la poalele muntelui au fugit (Legea care osândeşte, Legea care pune în lumină păcatul). Acum coborâse Dătătorul Legii, Cel care S-a făcut păcat pentru noi, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere. „Nu te teme!“

Iubiţilor, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan spune că dragostea izgoneşte frica. Dacă cei din
Vechiul Testament spuneau: „Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu“ , Sfântul Ioan spune inspirat: „Iubirea izgoneşte frica“. Şi care iubire a izgonit frica? Păi în faţa lui Petru era însăşi Iubirea, era întruparea Iubirii. Şi atunci, Iubirea i-a spus lui Petru: „Nu te teme!“ Eu am venit să izgonesc frica. Da, începutul înţelepciunii e temerea, frica; dar înţelepciunea are două capete, să nu uităm: începe prin frică şi sfârşeşte în dragoste, în iubire. Acum era Iubirea, Care Se arată: „Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni“.

Din alegerea aceasta a pescarilor, ca apostoli, s-a dezvăluit taina ca ei să fie pescari de oameni, pentru că ei sunt cei care scot din adânc (Hristos i-a poruncit lui Petru: „Mână la adânc!“). Din adânc au scos acum vieţuitoare fără glas, fără zgomot (de atâtea ori spunem: Zgomotul face puţin bine, iar binele puţin zgomot). Şi i-a făcut pe ei pescari de oameni, dar sondând în adânc, adâncul înalt, iubiţilor.

Aşa le-a poruncit lui Simon, lui Andrei, lui Iacov şi lui Ioan, iar ei au lăsat totul şi au mers după Dânsul.

Da, le-a poruncit, şi deodată s-a petrecut acest fapt la care, iarăşi, rogu-vă să fim cu luare aminte.

Cuvântul Lui, cuvântul de chemare al Lui, pescarii l-au înţeles. Adâncul la care-i chemase Iisus, adâncul pentru pescuire a trezit adâncul din ei. Şi adânc pe adânc cheamă. „Dumnezeu a pus în vistierii adâncurile“ oamenilor, spune psalmistul. L-au recunoscut, din adânc, pe El, pe Hristos. Dar cum?
Reţineţi şi aceasta: în Evanghelie s-a observat că, la evrei, înţelepţii nu alergau ei după ucenici. Nu aveau credit. Ucenicii îi căutau pe cei mai înţelepţi.

Hristos e unicul Care cheamă: „Veniţi după Mine! Vă voi face pescari de oameni“. În acest cuvânt al Lui se descoperă unicitatea Lui; se descoperă slujirea Lui divină, a Celui trimis de Tatăl; se descoperă dumnezeirea Lui, se descoperă mesianitatea Lui în acest cuvânt: „Veniţi după Mine!“

Că aceste cuvinte au fost spuse în lume şi de dictatori sau de alte forţe, este posibil, dar ştim ce a urmat tuturor poruncilor lor.

 E unic cuvântul „Veniţi după Mine“ pe care Hristos îl rosteşte în conştiinţa misiunii Lui, de Mântuitor al lumii.

Pr.Constantin Galeriu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments