Era intr-un oras un tanar crestin care se obisnuise sa se roage numai de forma, sa mearga la biserica din obicei, sa se spovedeasca cam in bataie de joc, fara nici o cainta, incat preotul intr-o zi a fost nevoit sa-l opreasca si sa stea de vorba cu el mai serios.
Tanarul abia terminase liceul.
Il intreba ce vrea sa se faca mai departe.
Sa fac o facultate, raspunse acesta. Si apoi ce mai faci? Vreau sa ma casatoresc, zise tanarul, sa-mi cumpar un apartament, sa-mi iau o masina sa ma plimb si cat mai multe, ca sa fiu fericit.
Bine, zise preotul, dar esti sigur ca vei ajunge sa le ai pe toate acestea? Stii tu ce se va intampla pana la urma cu tine?
Nu stiu, zise baiatul. Iata, iti spun eu, dragul meu: s-ar putea sa te imbolnavesti si sa nu poti a-ti ajunge scopul, poti invata, dar printr-o casatorie gresita iti vei da peste cap toata invatatura ta si toata agoniseala.
Un lucru ti-l pot spune sigur: daca vei continua sa traiesti asa nepregatit, nepasator de mantuirea sufletului si te va apuca moartea nespovedit cum trebuie, sa stii ca vei fi osandit si vei arde in iad. Daca ai putut sa-ti bati joc de mine crezand ca ma inseli printr-o spovedanie falsa, pe Dumnezeu nu-L poti insela. De aceea iti dau un canon: du-te acasa si in fiecare seara, timp de o saptamana, sa zici asa: „Intr-o zi va veni timpul si voi muri, dar nu-mi pasa. Dupa moarte voi fi judecat, dar nu-mi pasa.
Chiar de voi arde in focul vesnic al iadului, tot nu-mi pasa.”
Tanarul nostru s-a dus acasa si a inceput sa-si faca canonul pe care i l-a dat preotul.
Dar preotul facea rugaciuni pentru sufletul lui ratacit.
Canonul, implinit cu rugaciunile preotului, au milostivit pe Dumnezeu care trimise un inger in vis sa-i ia sufletul si sa-l duca in iad.
Acolo, mergand si vazand de departe flacarile iadului, tanarul il intreba pe inger unde-l duce. Ingerul ii spuse ca-l duce sa-l osandeasca acolo, in flacari.
Pentru care pacate, intreba tanarul? Pentru pacatul nepasarii.
N-ai zis tu ca nu-ti pasa nici de focul iadului. Acum poti vedea si tu daca exista sau nu. Ajunsi in fata cuptorului, l-au luat demonii si l-au aruncat in vapai.
Ingerul sta si privea la el sa vada daca mai poate spune ca nu-i pasa.
Dar tanarul striga in gura mare la inger sa-l scoata de acolo, caci toata viata lui nu va mai spune ca nu-i pasa si se va indrepta spre pocainta.
Trezindu-se din infricosatul vis, s-a dus degraba la preotul duhovnic, si-a spovedit pacatele cu siroaie de lacrimi, ducand o viata sfanta cu gandul la grozaviile pe care le vazuse si simtise cu sufletul sau.
De aceea, frati crestini, sa umblam cu frica si cu cutremur ca sa nu murdarim haina sau sa ne-o fure cineva ori s-o pierdem prin nepasarea noastra.
CategoriiDuminica a XIV a dupa Rusalii
