Pentru care motiv, să se laude omul?4 min read

Pentru nici unul. De aceea, adevăraţii creştini sunt cu zdrobire de inimă şi smeriţi, pentru că ei ştiu că nu au nimic al lor, ci toate sunt ale Harului. 
Iată însuşirile celor care nu sunt adevăraţi creştini: vanitate şi îngâmfare, înfumurare, trufie, aroganţă, iubire de slăvire şi, în al şaptelea rând, smerenia făţarnică, de suprafaţă, care atrage cinstirea oamenilor. 
Două sunt cele care îşi urmează una alteia: credinţa şi faptele. 
Credinţa pentru fapte, faptele însă nu pentru credinţă, ci, prin credinţă. 
Fără credinţă nu este cu putinţă să primească cineva bunăvoire de Sus, de vreme ce din credinţă vine Harul Domnului nostru Iisus Hristos către cel ce crede, însă fiecăruia se dă după o măsură anume. Dacă multă este credinţa, mult va fi şi Harul, iar dacă puţină este credinţa, puţin va fi şi Harul.

Astfel, pentru cel care crede adevărat şi ortodox nu există nici un folos din credinţa fără fapte. Pentru că dovedire a credinţei este puterea pe care ea o dă; şi arătare a puterii este săvârşirea bunelor porunci, adică a faptelor bineplăcute lui Dumnezeu. Orice lucrare vine din puterea prin care omul poate înfăptui ceva. Şi dacă este cu neputinţă să primim bunăvoirea lui Dumnezeu fără credinţă, este vădit că forţa care vine din credinţă dă tăria prin care se împlineşte fapta bineplăcută lui Dumnezeu şi după voia Lui. 
Prin credinţă înţelegem însă aici nu doar să credem în Hristos sau să ne încredinţăm Lui, ci să credem că în Hristos este cu putinţă şi să ne eliberăm de răutate şi să ne facem lucrători neînfruntaţi ai oricărei virtuţi, aşa cum învaţă şi fericitul Apostol spunând „M-am ostenit mai mult decât ei toţi, dar nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care este în mine” (I Cor. 15, 10).
Aşadar, cel care nu are cunoaştere înţelegătoare că se împărtăşeşte de Har, zadarnic s-a mai făcut creştin; este aşezat alături de necredincioşi, pentru că, chiar de crede că s-a eliberat de orice răutate şi că este părtaş oricărei virtuţi, zadarnic se osteneşte, fiind mincinos şi ipocrit.
Şi chiar dacă ar împărţi săracilor toate ale sale, chiar dacă ar posti şi ar priveghea şi ar dormi pe

pământ, şi s-ar ruga şi ar implora pe Dumnezeu să fie miluit, însă nu cunoaşte că Harul care vine din credinţă este milostivirea, de aceea, lăsând toate cererile sale, să ceară Domnului înaintea acestora şi înaintea tuturor celorlalte să îi dea doar Harul. Şi dacă, doar pentru Har ar cheltui bani şi ar suferi orice răutate şi ar arăta grăbire şi zel, fie să îl dobândească pentru prima oară acum, când s-a făcut creştin, fie, după ce a pierdut Harul, să îl redobândească prin pocăinţă şi spovedanie şi printr-o vieţuire mai plină de umilinţă; cu toate acestea, dacă el crede că împlineşte oarecare fapte bune care îl vor îndreptăţi [înaintea lui Dumnezeu], adică milostenii, şi postiri, şi privegheri, şi rugăciuni, zadarnic le face pe toate acestea şi se şi osândeşte.

Aceasta este taina creştinătăţii ascunsă din neam în neam, care s-a arătat în vremurile din urmă, despre care şi Pavel spune arătând că Dumnezeu „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”. Căci cunoştinţa adevărului nu este nimic altceva decât însuşi Harul, care este şi adevărul care s-a împlinit în Iisus Hristos, după cuvântul Evangheliei. 

Fără această cunoştinţă, este cu neputinţă să găsească creştinul milă la Dumnezeu.

 Pentru că, aşa cum nu este cu putinţă ca Hristos să facă minuni necredincioşilor, nici să se dezmintă, nici să se lepede de Sine, la fel nu este cu putinţă să miluiască pe cineva dintre cei care cred în El, dacă nu mai înainte acela înţelege deplin că Harul care vine de la El şi prin El este milostivirea şi mântuirea. Pentru că mântuirea nu se dobândeşte decât dacă cei care vor să se mântuiască ajung la îndumnezeire.

Sfântul Simeon Noul Theolog-Capete alfabetice

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments