Dumnezeu nu e manios…3 min read

Ne mai aude Dumnezeu daca am pacătuit?
 “ Ştim că Dumnezeu este atotputernic şi poate să facă absolut tot, tot ce nu poţi gandi” şi mai mult (decît atat). Dar nu-i destul. O va face?
 “Dacă-I manios pe mine pentru că am păcătuit, că am făcut şi asta şi aia ““ şi mă simt cu musca pe căciulă?”.

Dumnezeu nu e manios. Dumnezeu un singur lucru vrea: să ne deschidem inima.
Ştie că suntem păcătoşi. Ştie că nu putem să nu păcătuim, că nu ştim, că nu avem viziunea, că n-avem puterea “ dacă avem şi viziunea încotro să mergem. El este Cel care ne curăţă de păcatele noastre. El este Cel care, dacă găseşte deschidere în noi, Îşi pune acolo bunătatea Lui.
 Dragostea lui Dumnezeu, dragoste atotputernică, în sensul că “de nimic biruită”.

Zice la Cina cea de Taină: “Luaţi, mancaţi, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frange, spre iertarea păcatelor. Beţi dintru acesta toţi, acesta este sangele Meu, care pentru voi se varsă, spre iertarea păcatelor”. 
Cum s-a frant Trupul ăla? Cum s-a vărsat Sangele ăla? 
Mainile noastre ucigaşe l-au vărsat. De ce zic “mainile noastre”? 
Noi nici nu eram pe lume pe vremea aia” . Suntem părtaşi prin păcat ai acelei energii de Dumnezeu-ucigaşe. Şi atunci suntem identic cu acei vinovaţi de a-L fi omorat pe Fiul lui Dumnezeu cu mainile lor. Deci acelaşi păcat îl purtăm şi noi.
Deci, cum se frange Trupul ăsta?
De mainile noastre se frange! Şi Hristos profită ca Trupul frant să ni-l dea nouă, sub formă de paine (că ştie că nu suntem canibali să mancăm carne vie), dar este real Trupul Lui şi ni se dă nouă spre iertarea păcatelor noastre. Care păcate? De a frange Trupul lui Hristos, de exemplu!
Sangele Lui cine L-a vărsat? Mainile astea ucigaşe L-au vărsat. 
Şi El “profită” de păcatul meu şi Îşi varsă de bună voie Sangele şi mi-L dă sub formă de vin “trupeşte vin, dar real Sangele Lui “ spre iertarea păcatelor mele. 
Care păcate? Ucigăşia asta: de Dumnezeu-ucigaşă şi de aproapele, de fratele meu. 

Se poate dragoste mai mare decat asta? Vă mai închipuiţi un Dumnezeu manios? 

De cate ori am trăit şi eu asta şi o aud de la ataţia şi prin scrisori şi în conversaţii: poate că am păcătuit şi s-a maniat Dumnezeu şi nu mai vrea să mă audă. Erezie!

Începusem prin a spune că e important să ţinem minte lucrul ăsta: în momentele grele, cand mă simt cu musca pe căciulă, cand îmi simt păcatul meu cît de puţin  nu e cazul să mă ascund îndărătul unei închipuiri de-ale mele sau să fug după tufişuri ca Adam sau aşa ceva. E vorba să asum ceea ce sunt, oricat de urît, oricat de rău..
Pentru că din ceea ce sunt real, păcătosul ăla, păcătoşenia aia, din aia mă scoate Dumnezeu.
     Pe de o parte e atotputernic şi poate să mă scoată de orişiunde, nu există nici o limită a puterii lui Dumnezeu, pe de altă parte dragostea Lui este nebiruită de oricată păcătoşenie. 
Ba, paradoxal, cu cat sunt mai păcătos, cu atat mai strălucit se arată dragostea atotputerii lui Dumnezeu sau atotputerea dragostei lui Dumnezeu, că tocmai prin aia mă scoate, prin mijloacele pe care păcătoşenia mea le oferă, ca să zicem aşa, lui Dumnezeu. 
Cand vorbesc de Dragoste, vorbesc de Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu este atotputernică. Însă nimic nu este, paradoxal, mai vulnerabil decat dragostea.

 Dacă Dumnezeu n-ar iubi, Dragostea n-ar putea fi rănită şi Dumnezeu n-ar putea fi rănit. 

Paradoxal, dragostea adevărată, dumnezeiască, este aşa de intensă, “foc mistuitor” îi zice, care mistuieşte nemistuit. 

De ce nemistuit? 
Pentru că Dumnezeu este nemuritor. Şi totuşi, în acelaşi timp e, ceea ce numim noi cu limbajul psihologiei, vulnerabilă. În ce sens vulnerabilă, subţire. Dumnezeu se mahneşte! 

Şi în ce fel se mahneşte? Nu se ofensează. Asta-i erezie. Dumnezeu nu cunoaşte manie, ofensă.

 Nu-l poţi ofensa pe Dumnezeu. 

Noi, proştii, ne ofensăm că cineva mi-a zis că sunt un porc şi mă ofensez şi mă supăr pe el.
 Dar uită-te în oglindă, poate nu e prea flatant ce vezi acolo, dar porc nu-i. 
Aşa că ce avem de ne ofensăm?
Avem slăbiciune, avem moarte. 
Dumnezeu nu are nici slăbiciune, nici moarte. Şi nu se supără. Dar se mahneşte pentru mine căci, păcătuind, eu mă lipsesc de dragostea Lui şi de tot ce vrea să reverse în mine. 

Dumnezeu vrea sa devin un dumnezeu, dar nu pe calea asta “amatorista”, ci pe calea, hai sa-i zicem “profesionista” . 
Dumnezeu”  “profesional” ne învata cum sa ajungem la El si daca ar putea sa ne dea mai mult decat ce este El, ne-ar da mai mult! 
Asta-i dragostea dumnezeiasca! 

Dragostea se daruieste total si daca ar putea da mai mult decît totul, ar da mai mult, si cînd a putut sa dea mai mult a dat mai mult, macar în conditiile astea limitate, pamîntesti”.
Ce vrea să reverse în mine? Exact inversul a ce spunea şarpele: “că Dumnezeu ştie că vom deveni ca Dumnezeu”. 
Asta este tocmai ce vrea Dumnezeu! Să devin ca Dumnezeu, să devin un dumnezeu!”.
Părintele Rafail Noica – fragmente din conferinţa: “Din ce moarte ne-a izbăvit Hristos”, Alba-Iulia, decembrie 2005

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments