Câţi bolnavi şi suferinzi vedem zilnic în jurul nostru? Câţi oameni neajutoraţi, slăbănogi, cu boli grele şi fără leac vedem în societatea noastră omenească. Orice boală, suferinţă sau nevoie este efectul acţiunii directe a demonilor cărora le-am permis să intre în viaţa noastră, cu care am făcut înţelegeri de comun acord la săvârşirea de păcate, ascultându-le îndemnurile spre păcat.
Mulţi cred că sunt pedepsiţi de către Dumnezeu cu boli, suferinţe sau nevoi pentru păcatele noastre.
Oare ce părinte omenesc şi-ar pedepsii fii pentru neascultarea lor cu asemenea pedepse? Nici unul! Cu atât mai mult Dumnezeu!
Nu este aşa! Dumnezeu iubeşte, nu pedepseşte cu dureri şi suferinţe!
Noi suntem cei care ne îndepărtăm de El, întovărăşindu-ne cu demonii care în permanenţă ne şoptesc la ureche vorbe dulci şi amăgitoare pe care noi ascultându-le şi înfăptuind păcatul propus ne rupem de Duhul Sfânt şi ne unim cu aceşti vrăjmaşi nevăzuţi.
Păcatul repetat devine patimă, făcând în noi culcuş dracilor şi lucrând pentru plăcerea acestora prin repetarea inconştientă a faptelor păcătoase, patima devenind astfel o a doua noastră fire.
Aşa se întâmplă cu cei beţivi, desfrânaţi, cleptomani, drogaţi, fumători, etc.
Orice dependenţă de un viciu este un contract pe perioadă nedeterminată încheiat între om şi
demon.Dacă întrerupi cursul faptelor şi te gândeşti să nu mai păcătuieşti, rişti să fii chinuit psihic şi chiar fizic de demonul care îşi cere obolul.
Beţivii şi drogaţii intră în delirum tremens, fumătorii încep să fie tulburaţi psihic, nervoşi şi au o stare de nelinişte permanentă, desfrânaţii au dureri abdominale groaznice dacă nu desfrânează, fiind nervoşi, tulburaţi, au insomnii şi pot ajunge să facă fapte necugetate ca violuri sau alte gesturi obscene în public.
Nimic nu este întâmplător.
Orice reacţie necontrolată a omului trădează o relaţie strânsă cu un demon care îl chinuie dacă nu i se face voia sa păcătoasă şi contrară voinţei Domnului.
Un singur mijloc este posibil de a rupe aceste lanţuri nevăzute care ne leagă de demoni.
Pocăinţa sinceră în faţa unui urmaş al Sfinţilor Apostoli care are puterea de a dezlega legăturile satanei.
Aceşti urmaşi sunt preoţii bisericii care prin primirea Harului Duhului Sfânt prin punerea mâinilor au competenţa de a face dezlegările acestea.
Spovedania sinceră, însoţită de hotărârea de a nu mai repeta faptele rele recunoscute şi asumate, prin iertarea dată de preot, este iertat păcatul şi de Dumnezeu, faptele rele fiind abrogate de Dreptul Judecător.
Prin gestul recunoaşterii cu smerenie în faţa scaunului de spovedanie a faptelor păcătoase comise, alungă de la noi pe diavolii care nu suportă umilinţa pe care omul o trăieşte în momentul în care, în genunchi fiind în faţa preotului duhovnic, recunoaşte cu lacrimi în ochi că L-a supărat pe Tatăl Ceresc prin neascultarea sa.
Actul pocăinţei trebuie însoţit de post şi rugăciune, prin care se umileşte şi trupul şi sufletul.
De aceea, în evanghelia relatată la început, Mântuitorul Nostru Iisus Hristos atrage atenţia ucenicilor săi că acest neam de demoni nu pot fi alungaţi decât prin post şi rugăciune, prin umilinţă şi recunoaşterea neputinţelor noastre.
Smerenia este arma cea mai de temut pentru vrăjmaşii noştri nevăzuţi, diavolii. Prin smerenie curată, neînchipuită sau făţarnică ne putem izbăvii de multe legături cu aceştia.
Avem exemple nenumărate de sfinţi părinţi care prin post şi rugăciune smerite, au ajuns pe culmi înalte ale desăvârşirii umane, făcând multe minuni chiar din timpul vieţii lor.
Întradevăr, postul şi nevoinţa trupească însoţită de smerenie ne întăreşte spiritual, duhovniceşte.
Însă pentru reuşită este nevoie în primul rând de recunoaşterea neputinţelor noastre, de lepădarea de sine şi de trăire interioară intensă şi nefăţarnică.
Să nu uităm că cei mai desăvârşiţi postitori şi nevoitori sunt chiar demonii care nu mănâncă, nu beau şi nu dorm niciodată. Sunt într-o permanentă activitate de racolare şi cumpărare de suflete, muncind neîncetat la crearea de strategii şi curse, în care bieţii oameni cad precum peştii în năvoadele pescarilor.
Singurul lucru pe care nu îl pot face vrăjmaşii lui Dumnezeu şi ai oamenilor este acela de a se smerii şi de a recunoaşte faptul că Sfânta Treime este cea care i-au creat dintru început şi Căreia trebuie să i se închine şi să o asculte.
În concluzie, ca arme puternice împotriva demonilor avem rugăciunea, postul, lepădarea de sine sau smerenia şi orice alte lucruri ce amintesc de biruinţa Mântuitorului asupra stăpâniilor şi începătoriilor acestei lumi, de sacrificiul suprem pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a făcut pe Cruce.
Deci, cu crucea în mâini, cu credinţă nefăţarnică şi curată, să îngenunchem cu smerenie şi umilinţă în faţa sfintelor icoane, rugându-ne cu lacrimi pentru iertarea de către Dumnezeu a păcatelor şi greşelilor noastre.
Să ne recunoaştem dar, toate păcatele, mărturisindu-le martorilor la pocăinţa noastră (preoţii duhovnici), care vor fi chezaşi şi mărturisitori înaintea neamurilor la Judecata cea finala, când vor recunoaşte public pentru noi, în faţa scaunului de judecată, că ne-am pocăit sincer.
Sfânta Spovedanie este pentru noi un proces de reabilitare şi de abrogare definitivă a tuturor faptelor urâte pe care le-am săvârşit, ştergând din catastifele avocaţilor acuzării (diavolii) toate probele şi dovezile care atestă săvârşirea acelor păcate de către penitent.
Bolile şi suferinţele cauzate păcatelor săvârşite de noi, de părinţii sau înaintaşii noştri, pot fi vindecate prin credinţă, doar dacă este însoţită de smerenie, post şi rugăciune.
Să luptăm cu toate forţele noastre spirituale spre desăvârşirea noastră, eliminând treptat orice patimă sau nărav urât.
Să iubim pe cei din jurul nostru sincer, nu doar declarativ, să devenim empatici la durerile şi suferinţele celor din jurul nostru ajutându-i după puterile noastre, măcar cu un cuvânt de mângâiere.
Să ne gândim că această viaţă efemeră este scurtă şi că ea reprezintă un examen practic pentru câştigarea Raiului şi vieţii veşnice.
Ce este mai de preţ pentru un om?
Înaintea oricăror valori existente în prezent în acest univers cum ar fi, sănătatea, pacea, fericirea, banii, poziţiile sociale, etc., cel mai de preţ lucru pentru om este SUFLETUL său, pe care îl poate pierde pentru veşnicie în chinurile veşnice.
Căci spune sfânta gură a Mântuitorului:
Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?
Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
AMIN!
GHERASIM OGHERU
