Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria (15 august)27 min read

După săvîrşirea tuturor tainelor mantuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mantuirii noastre, vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său.

Căci, prin împlinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea încă din zilele vieţii sale avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită şi Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămantul celor vii.

Şi s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă, ca să vadă preadulcea şi preadorita faţă a Fiului său, Care şade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzand către Dînsul mai mult decat serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dînsul din valea aceasta a plangerii, şi s-o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfarşite.

Deci, vieţuind în casa Sfantului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, ieşea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a înălţat la ceruri, şi acolo îşi făcea rugăciunile sale cu dinadinsul. Odată, rugandu-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup şi trecerea mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat înainte Sfantul Arhanghel Gavriil, care i-a fost ei din pruncie slujitor şi hrănitor întru Sfanta Sfintelor, binevestitor al întrupării lui Dumnezeu şi nedepărtat păzitor întru toate zilele vieţii sale. Acela cu prealuminoasă faţă, aducîndu-i de la Domnul cuvinte făcătoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degrabă avea să fie după trei zile.

Deci, vestind arhanghelul Preacuratei Fecioare ceasul morţii, îi zicea să nu se tulbure de aceasta, ci să primească cu veselie cuvantul, de vreme ce viaţa aceasta trece, ca să petreacă în veci cu Cel fără de moarte, cu Împăratul slavei, Fiul ei şi Dumnezeul nostru, cu arhanghelii şi îngerii, cu Heruvimii şi Serafimii, cu toate cetele cereşti şi cu sufletele drepţilor. Căci Hristos o aşteaptă pe ea întru Împărăţia cea de sus, ca să petreacă şi să împărăţească cu Dansul în vecii cei fără de sfarşit. Iar moartea cea trupească nu va stăpani peste dansa, precum n-a stăpanit nici cea sufletească; semnul ei de dănţuire asupra morţii, va fi acesta: printr-un somn de puţină moarte adormind, dintr-acela degrab se va deştepta ca dintr-un somn şi, scuturînd de la ochi stricăciunea mormantului ca pe o dormitare de
somn, va vedea viaţa cea fără de moarte şi slava, în lumina feţei Domnului, întru care, dănţuind, cu glas de bucurie va trece în veacul acesta.

Deci, binevestitorul i-a dat un dar din rai, care era o stalpare dintr-un copac de finic, strălucind cu lumina darului ceresc, ca ea să fie dusă înaintea patului, cand preacinstitul şi preacuratul ei trup va fi petrecut spre îngropare. O, de caîtă mare şi negrăită bucurie şi veselie s-a umplut preabinecuvantata Fecioară, pentru că ce putea să-i fie ei mai de bucurie şi mai dulce, decat ca să petreacă în ceruri, cu Fiul şi Dumnezeul său şi să se îndulcească totdeauna de vederea feţei lui celei preaiubite? Apoi, închinandu-se pînă la pămant, a dat mulţumire Stăpînului său, zicand: „N-aş fi fost vrednică, Stăpane, să Te primesc pe Tine în pantecele meu, dacă Tu singur nu m-ai fi miluit pe mine, roaba Ta, însă am păzit vistieria Ta cea încredinţată mie; pentru aceea mă rog Ţie, Împărate al slavei, să nu mă vatăme pe mine stăpanirea gheenei, pentru că dacă cerurile şi îngerii în toate zilele se cutremură înaintea Ta, cu atît mai vartos omul cel zidit din pămant, nici un bine avand, fără numai cat va primi dintru a Ta bunătate; pentru că Tu eşti Domnul şi Dumnezeul cel veşnic binecuvantat”.

Deci, Preacurata Stăpană dorea să vadă pe Sfinţii Apostoli cei risipiţi prin toată lumea şi să nu vadă pe stăpanul întunericului şi înfricoşările lui în ceasul ieşirii sale. De aceasta se ruga ea Domnului, ca Însuşi Fiul ei, împreună cu sfinţii Săi îngeri venind, să-i primească sufletul în sfintele sale maini, precum i s-a făgăduit aceasta de mai înainte. Deci, după ce Stăpana noastră şi-a făcut în Muntele Eleonului rugăciunile şi mulţumirile, şi-a plecat la pămant cinstiţii săi genunchi înaintea lui Dumnezeu, Făcătorul său, atunci un semn de minune s-a făcut acolo: copacii măslinilor celor neansufleţiţi îşi plecau varfurile lor în jos, închinandu-se împreună cu dansa, şi astfel îşi arătau slujirea lor cea cu cuviinţă de rob. Prin aceasta cinsteau pe Maica lui Dumnezeu şi de cate ori dansa se închina la pămant şi se scula de la închinăciune, de atatea ori şi copacii aceia se aplecau şi se ridicau, închinandu-se.

După rugăciune, Preacurata Fecioară întorcandu-se acasă, îndată s-au cutremurat toate de dumnezeieştile puteri care nevăzut o înconjurau pe dansa şi de slava cea preasfantă cu care era strălucită Maica lui Dumnezeu. Pentru că faţă ei cea preacinstită, care strălucea de-a pururea cu darul mai mult decat faţa lui Moise, care altădată a grăit cu Dumnezeu în Sinai, s-a luminat atunci mai mult cu nespusă slavă; deci, Preacurata a început a-şi pregăti cele pentru ducerea ei. La început a spus aceasta lui Ioan, fiul cel încredinţat de Hristos, şi i-a arătat stalparea cea luminoasă, care de la înger i se dăduse, poruncindu-i lui s-o ducă înaintea patului ei. După aceea a spus de plecarea ei degrab şi celorlalţi slujitori ai casei ei. Ea a poruncit ca să împodobească cămara şi patul, să o tămaieze bine, să pună multe lumanări, să le aprindă şi să gătească toate cele trebuincioase pentru îngropare. Deci, Ioan îndată a trimis la Sfantul Iacov, ruda Domnului, întaiul ierarh al Ierusalimului şi tuturor neamurilor şi vecinilor, spunandu-le de moartea cea apropiată a Maicii lui Dumnezeu şi le-a arătat şi ziua morţii. Sfantul Ioan a trimis nu numai tuturor credincioşilor din Ierusalim, dar şi prin cetăţile şi satele ce erau primprejur. Astfel s-au adunat cu el toate rudeniile de pretutindeni, precum şi o mulţime de credincioşi.

Preasfanta Fecioară a spus tuturor la arătare toate cuvintele cele ce i le-a zis îngerul despre mutarea sa la cer şi, ca încredinţare a celor grăite, le-a arătat stalparea cea de finic, ce i-o adusese îngerul Gavriil şi care strălucea ca o rază cu lumina cereştii slave. Deci, toţi cei ce se adunaseră la Preacurata Maica Domnului, auzind de acest sfarşit din preasfanta ei gură, plangeau; iar din această pricină casa se umplea de plansete şi tanguiri şi o rugau pe Stăpana cea milostivă, ca pe o Maică a tuturor, să nu-i lase pe ei sărmani. Însă ea le poruncea să nu plangă, ci să se bucure pentru moartea ei că, stand mai aproape şi înaintea scaunului lui Dumnezeu, privind faţă către faţă pe Fiul şi Dumnezeul Său şi vorbind gură către gură, atunci va putea cu mai multă înlesnire ca să se roage şi să milostivească bunătatea Lui. Ea îi încredinţa pe cei ce plangeau că, după mutarea sa, nu-i va lăsa sărmani; dar nu numai pe aceia, ci pe toată lumea o va cerceta, o va privi şi va ajuta celor din primejdii. Cu aceste cuvinte mangaietoare, pe care le grăia către cei ce stăteau de faţă şi plangeau, ridica mahnirea din inimile lor şi le potolea tanguirea cea cu lacrimi. Ea a poruncit ca cele două haine ale ei să le dea la două văduve sărace, care îi slujeau cu dragoste sarguitoare şi hrana lor o aveau de la dansa.

Asemenea a poruncit şi pentru cinstitul ei trup, să se îngroape în satul Ghetsimani de langă Muntele Eleon, care nu este departe de cetatea Ierusalimului, pentru că acolo, în valea lui Iosafat, era mormantul sfinţilor şi drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi a Sfantului şi Dreptului Iosif, logodnicul său; adică între Ierusalim şi Muntele Eleonului se aflau mormintele oamenilor săraci din toată cetatea.

Aceasta poruncindu-le şi aşezandu-le ea, s-a făcut deodată un zgomot foarte mare, ca de tunet, şi mulţime de nori a înconjurat casa aceea; căci cu dumnezeiasca poruncă, sfinţii îngeri, luand pe Sfinţii Apostoli de la marginile lumii, i-au adus pe nori în Ierusalim, şi i-au pus la Sion înaintea uşilor casei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Văzîndu-se unul pe altul, se bucurau şi se întrebau care este pricina pentru care i-a adunat Domnul. Ieşind la ei Sfantul Ioan Cuvantătorul de Dumnezeu, i-a sărutat cu bucurie şi cu lacrimi, spunandu-le că s-a apropiat vremea ducerii de la cele pămanteşti a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci au înţeles Sfinţii Apostoli că pentru aceea i-a adunat Domnul din toată lumea, ca să fie de faţă la fericitul sfarşit al Preacuratei Maicii Lui, şi ca să-i îngroape cu cinste sfantul ei trup; deci, s-au umplut de multă jale pentru moartea ei. Intrînd în casă, au văzut pe Maica lui Dumnezeu şezand pe pat, plină de duhovnicească veselie. Închinandu-se, i-au zis: „Binecuvantată eşti Tu de Domnul, cel ce a făcut cerul şi pămantul!” Iar Preacurata a zis către ei: „Pace vouă, fraţilor aleşi de Domnul!” Şi i-a întrebat: „Cum aţi venit aici?” Iar ei au spus că fiecare din ei, prin Duhul puterii lui Dumnezeu, din părţile unde propovăduiau, au fost răpiţi de nori şi aduşi.

Atunci Preasfanta Fecioară a preamărit pe Dumnezeu că i-a împlinit dorinţa inimii sale, ascultîndu-i rugăciunea; pentru că dorea ca la sfarşitul ei să vadă pe Sfinţii Apostoli. Şi a zis către ei: „Domnul v-a adus pe voi aici spre mangaierea sufletului meu, care se va despărţi de trup, precum cere datoria firii omeneşti. Acum s-a apropiat vremea cea hotărată de Ziditorul meu!” Iar ei au zis către dansa cu jale: „Stăpană, văzandu-te pe tine petrecand în lume, ne mangaiem ca de Însuşi Stăpanul şi Învăţătorul nostru, iar acum vom suferi jalea şi întristarea inimilor noastre, lipsindu-ne de petrecerea ta pe pămant împreună cu noi. Dar, de vreme ce cu voinţa Celui născut din tine, te muţi la cele mai presus de lume, de aceea ne bucurăm de sfatul lui Dumnezeu cel randuit pentru tine; însă pătimim durere pentru sărăcirea noastră, că de acum nu te vom mai vedea aici pe tine, Maica şi mangaietoarea noastră!”

Grăind Sfinţii Apostoli acestea, se udau cu lacrimi. Atunci ea a zis către ei: „O, prieteni şi ucenici ai lui Hristos, nu plangeţi! Nu amestecaţi bucuria mea cu întristarea voastră, ci bucuraţi-vă împreună cu mine, că mă duc la Fiul şi Dumnezeul meu; iar voi să îngropaţi trupul meu, cum îl voi înfrumuseţa pe pat, ducandu-l în Ghetsimani. După aceea să vă întoarceţi iar la slujba cuvantului care vă este înainte; iar pe mine, după ducerea mea de la voi, de va voi Dumnezeu, puteţi să mă vedeţi!” Astfel vorbind dumnezeiasca Maică cu Sfinţii Apostoli, a sosit şi dumnezeiescul Apostol Pavel, vasul cel ales, care, căzand la picioarele Maicii lui Dumnezeu, i s-a închinat şi, deschizîndu-şi gura, a fericit-o, zicînd: „Bucură-te, Maica vieţii şi luminarea propovăduirii mele, cu toate că nu m-am îndulcit cu vederea feţei lui Hristos, Domnul meu, mai înainte de înălţarea Lui la cer; însă, văzandu-te acum pe tine, cred că-L văd pe Dansul”.

Cu Sfantul Pavel erau şi următorii lui, Dionisie Areopagitul, Ierotei cel minunat şi Timotei, asemenea şi ceilalţi apostoli din cei 70, aducandu-i Sfîntul Duh pe toţi, ca toţi să se învrednicească de binecuvantarea Preasfintei Fecioare Maria şi să se randuiască îngroparea cea cuviincioasă a Maicii Domnului. Deci, ea pe fiecare îl chema la sine pe nume şi-i binecuvanta şi le fericea credinţa şi ostenelile lor cele suferite întru buna-vestire a lui Hristos, dorindu-le fiecăruia fericirea veşnică, pentru starea împreună a toată lumea, şi făcea rugăciuni către Dumnezeu pentru viaţă cu pace.

Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, şi venind acel ceas aşteptat şi binecuvantat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ea voia să se săvarşească. Deci, fiind multe lumanări aprinse şi făcandu-se de Sfinţii Apostoli doxologia lui Dumnezeu, preanevinovata Fecioară zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, care se pregătise către fericita plecare, aşteptand venirea la dansa a Fiului şi Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De acea strălucire lumanările s-au întunecat, şi, la caţi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimantat toţi; iar acoperămantul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii şi cu îngerii, cu toate cereştile puteri, şi cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi şi prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzand venirea de faţă a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obişnuitei sale cantări, grăind: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mantuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale…

Apoi s-a ridicat de pe pat, sarguindu-se întru întampinarea Lui, şi s-a închinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea spre dansa cu preaiubiţii Săi ochi, şi-i zicea: „Vino cea de aproape a Mea, vino, porumbiţa Mea, vino, mărgăritarul Meu cel scump, şi intră în vistieriile vieţii celei veşnice!” Iar ea, închinan-du-se, a zis: „Bine este cuvantat numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a mă alege pe mine, Împărate al slavei, întru Împărăţia Ta cea fără de sfarşit! Tu ştii, Doamne, că din toată inima Te-am iubit pe Tine şi am păzit vistieria cea încredinţată mie de către Tine, iar acum primeşte în pace sufletul meu, şi mă acoperă pe mine, ca nici o strambătate satanicească să nu mă întampine pe mine!”

Atunci Domnul, mîngaind-o pe ea cu cuvinte preadulci, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sant călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pămînt spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a răspuns: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. Şi iarăşi a zis cuvantul ei cel vechi: Fie mie acum după cuvantul tău! Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dansul şi din bucurie duhovnicească, preasfantul său suflet l-a dat în mainile Fiului său. Însă nici o durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce. Deci, Acela pe Care ea L-a zămislit fără de stricăciune şi L-a născut fără de durere, a luat din trup fără durere preacinstitul ei suflet şi trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă stricăciunea. Atunci îndată s-a început acea bucurie şi acea dulce cantare îngerească, întru care se auzeau aceste cuvinte, repetandu-se adeseori de îngeri, adică cuvintele închinării lui Gavriil: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvantată eşti tu între femei!

Astfel a fost petrecut sfantul ei suflet de mainile Domnului la toate cereştile randuieli cu bucurie. Şi o petreceau pe ea şi ochii apostolilor, care se învredniciseră a privi la acea preaslăvită vedenie, precum altădată pe Domnul, Care se înălţa din Muntele Eleonului, L-au petrecut cu ochii şi erau înspăimantaţi ca nişte uimiţi. Apoi, venindu-şi întru sine, s-au închinat Domnului Celui ce a înălţat la cer sufletul Maicii Sale. Ei cu lacrimi au înconjurat patul, şi au văzut preasfanta faţă a Sfintei Maria strălucind ca soarele, şi bunămirosire străină ieşea din curatul ei trup, care covarşea toate aromatele pămanteşti, şi pe care limba omenească nu poate a le spune. Apoi cu toţii au sărutat cu frică şi cu cucernicie acel trup curat, cinstindu-l cu evlavie; deci, s-au sfinţit din atingerea lui, simţind în inimile lor preamultă bucurie duhovnicească, din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astfel se dădeau tămăduiri bolnavilor, ochii orbilor se luminau, auzul surzilor se vindeca, picioarele şchiopilor se întăreau, duhurile cele necurate se izgoneau, şi se tămăduiau toate bolile. Toate acestea se făceau numai cu singură atingere de patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Acestea toate făcîndu-se aşa, s-a început petrecerea primi-torului de Dumnezeu trup al Mariei. Sfantul Petru era la început cu Sfantul Pavel, iar Sfantul Iacov, ruda Domnului, şi cu ceilalţi mari Sfinţi Apostoli, au ridicat pe umeri patul. Sfantul Ioan ducea înaintea patului acea stalpare strălucitoare de lumină. Apoi venea toată adunarea de sfinţi şi mulţimea poporului, cu lumanări şi cu cădiri împrejur, înainte mergand şi urmand şi cantandu-se cantarea cea de moarte.

Sfantul Petru începea, iar ceilalţi după dansul cantau cu un glas psalmul lui David: Întru ieşirea lui Israel din Egipt…, şi la fiecare stih se adăuga Aliluia. Asemenea cantau şi alţi psalmi de prăznuire, de mulţumire şi de laude precum lucra Duhul Sfant în gurile celor ce cantau. Acel trup primitor de Dumnezeu al Preacuratei Fecioare a fost dus cu slăvită petrecere, de la Sion, prin cetatea Ierusalimului, la satul Ghetsimani. Deasupra patului şi deasupra celor ce-l petreceau, s-a făcut un cerc de nori mare şi luminos în chip de cunună, care strălucea cu neobişnuită rază; iar prin nori se auzeau dulci cantări îngereşti de uimire, care umpleau văzduhul şi totul se lucra pe pămant în auzul poporului.

Acel cerc de nori în chip de cunună mergea cu cantarea îngerească prin văzduh deasupra trupului Maicii lui Dumnezeu, care se petrecea pană la mormant. La o petrecere de bucurie ca aceasta, care a o spune după vrednicie nici un cuvant nu este îndestulat, s-a întamplat un lucru potrivnic: poporul Ierusalimului foarte numeros al evreilor necredincioşi, auzind acea străină cantare şi văzand acea preaslăvită petrecere a trupului celui primitor de Dumnezeu, a ieşit din case şi urma prin cetate, mirandu-se de atata slavă şi cinste care se făcea trupului Maicii lui Hristos.

Deci, înştiinţandu-se de aceasta arhiereii şi cărturarii, s-au umplut de zavistie şi de manie şi au trimis slujitori şi ostaşi şi au îndemnat pe mulţi din popor ca, alergand cu arme, să gonească pe cei ce petreceau trupul Sfintei Maria, şi pe ucenicii lui Iisus să-i rănească, iar trupul să-l ardă cu foc. Deci, cand cei îndemnaţi spre fapta cea rea alergau cu manie înarmaţi ca la război şi aproape erau să-i ajungă, atunci îndată acel nor din văzduh, plecandu-se la pămant, a înconjurat ca un zid soborul Sfinţilor Apostoli, asemenea şi pe toţi care erau cu danşii, încat numai cantarea se auzea, iar ei singuri erau nevăzuţi de cei ce veneau cu scop rău. Atunci sfinţii îngeri, zburand nevăzut deasupra preacuratului trup şi deasupra cetei credincioşilor, au lovit cu orbire pe acei făcători de rău şi au sfăramat capetele multora de zidurile cetăţii; iar alţii, neştiind pe unde să meargă, pipăiau zidurile şi căutau povăţuitori.

Atunci s-a întamplat unuia din numărul preoţilor din legea veche, anume Atonie, de a ieşit la drum. Acela, după ce norul s-a ridicat la înălţime după dumnezeiasca randuială şi pentru o mai mare minune, a văzut pe Sfinţii Apostoli şi mulţimea credincioşilor cu lumanări şi cu cantări de psalmi, înconjurand patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi, umplandu-se de zavistie, a înnoit în sine vechea răutate asupra Domnului nostru Iisus Hristos, şi a zis: „Acesta este trupul care a născut pe înşelătorul acela, care a stricat legea părinţilor noştri! Vezi ce fel de cinste are? Şi, fiind tare cu trupul, de mare manie, s-a repezit cu sălbăticie şi a alergat spre pat, voind să răstoarne la pămant preacuratul trup al Preasfintei Fecioare Maria. Dar, cand mainile lui cele îndrăzneţe s-au atins de pat, îndată au fost tăiate de sabia cea nematerialnică a izbandirii lui Dumnezeu de îngerul cel nevăzut, şi au rămas lipite de pat; iar Atonie a căzut, răcnind şi văitandu-se cu amar.

Dar, cunoscîndu-şi greşeala, se căia şi striga către apostoli: „Miluiţi-mă pe mine, robii lui Hristos!” Sfantul Apostol Petru, poruncind să stea cu patul ce se purta, a zis lui Atonie: „Iată, ai luat ceea ce ai căutat; deci, cunoaşte că Dumnezeul izbandirilor este Domnul; dar a te tămădui de răni noi nu putem, decat numai Domnul nostru, spre care voi v-aţi sculat cu nedreptate, l-aţi prins şi l-aţi ucis. Acum nici El nu va voi să-ţi dea tămăduire, dacă nu vei crede într-Însul mai întai cu toată inima şi de nu vei mărturisi cu gura că Iisus este adevăratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu”. Atonie a strigat: „Cred că El este Mantuitorul lumii Hristos, cel vestit de prooroci mai-nainte! Noi şi mai-nainte l-am ştiut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, întunecandu-ne cu răutate, n-am voit să mărturisim măririle lui Dumnezeu, şi i-am randuit cu nedreptate moarte. Dar El, cu puterea dumnezeirii înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi, toţi uratorii lui, pentru că ne sarguiam să ascundem Învierea Lui, dand multă plată străjerilor; dar n-am putut, fiindcă slava Lui a străbătut pretutindeni.

Atonie mărturisind acestea şi căindu-se de greşeala ce a făcut cu îndrăzneală, Sfinţii Apostoli s-au bucurat împreună cu toţi credincioşii, precum şi îngerii se bucură de păcătosul care se pocăieşte. Apoi Petru a poruncit lui Atonie ca să lipească cu credinţă rănile mainilor tăiate de mainile care erau atarnate de pat şi să cheme numele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu cu credinţă. Făcand Atonie aceasta, îndată mainile cele tăiate s-au lipit la locurile lor şi s-au făcut sănătoase desăvarşit, rămanand pe dansele numai semnul tăierii ca o aţă roşie, care înconjura carnea de la încheieturi. Atonie, căzand înaintea patului, s-a închinat lui Hristos Dumnezeu, Cel născut din Preacurata Fecioară, şi a fericit-o cu multe laude pe aceea care L-a născut, aducand pentru dansa prooroceşti mărturii din Scriptură, precum şi pentru Hristos singur, încat toţi se mirau foarte mult de vorbele acelea şi de acea slăvită tămăduire a mainilor lui Atonie, şi pentru cuvintele lui cele înţelepte, grăite spre slava lui Hristos Dumnezeu şi spre lauda Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Atonie, intrand în rand cu Sfinţii Apostoli, a urmat patului care se ducea la Ghetsimani. Asemenea şi cei ce erau orbiţi şi caţi şi-au cunoscut greşeala alergau cu pocăinţă, fiind duşi de povă-ţuitori la Născătoarea de Dumnezeu, şi se atingeau cu credinţă de cinstitul pat; atunci îndată caştigau vederea ochilor lor trupeşti şi sufleteşti, că milostiva Maică a tuturor, Preasfanta Stăpană de obşte, precum în naşterea sa a făcut bucurie la toată lumea, tot aşa şi în adormirea sa n-a voit să mahnească pe nimeni, ci pe toţi, deşi o vrăjmăşeau pe ea, i-a mangaiat cu milostivire, cu darul şi cu bunătatea sa, fiind Maica cea bună a bunului Împărat.

Sfinţii Apostoli cu toată mulţimea credincioşilor, ajungand la satul Ghetsimani, cand au pus langă mormant patul cu preasfantul trup, atunci s-a ridicat iar strigare de plangere în popor, tanguin-du-se toţi pentru sărăcia lor şi pentru lipsirea unei bunătăţi ca aceasta. Ei, căzînd la trupul preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îl cuprinseră, îl udau cu lacrimi şi îi dădeau sărutarea cea mai de pe urmă; deci, abia spre seară l-au pus în mormant şi, punand o piatră mare deasupra, nu se depărtau de la mormant, fiind ţinuţi de dragostea către Maica lui Dumnezeu. Sfinţii Apostoli au zăbovit în satul acela trei zile, petrecand langă mormantul Preacuratei Fecioare, săvarşind ziua şi noaptea cantări de psalmi.

În toată vremea aceea de trei zile, se auzeau în văzduh preadulci glasuri de oşti cereşti cantand şi lăudand pe Dumnezeu şi fericind pe Maica lui Dumnezeu. Dar s-a întamplat, după dumnezeiasca randuială, ca Sfîntul Toma, unul din apostoli, să nu se afle la preaslăvita îngropare a trupului cel de Dumnezeu primitor al Preacuratei Fecioare, ci el a sosit a treia zi la Ghetsimani. El se mahnea şi se întrista foarte mult, că nu s-a învrednicit de binecuvîntarea şi de sărutarea cea mai de pe urmă a Preasfintei Fecioare Maria, precum s-au învrednicit ceilalţi Sfinţi Apostoli. Nici s-a învrednicit să vadă dumnezeiasca slavă, tainele lui Dumnezeu cele minunate, lucrările cele de la adormirea ei şi petrecerea trupului care a fost, şi pe care ceilalţi s-au învrednicit a o vedea, deci, plangea mult de aceasta. Pentru aceea Sfinţilor Apostoli le era jale de dansul şi s-au sfătuit ca să deschidă mormantul, ca măcar astfel să vadă trupul Preacuratei Stăpane Născătoare de Dumnezeu şi, închinîndu-se aceluia şi sărutîndu-l, să primească răcorire de jalea sa şi mîngaiere de mahnirea sa.

Dar, cand au prăvălit piatra şi au deschis mormantul, îndată s-au spăimantat, pentru că au văzut mormantul deşert, nefiind în el nimic altceva decît numai cele de îngropare, şi din care ieşea mare mirosire de bună mireasmă. Sfinţii stăteau şi se minunau şi nu pricepeau ce este aceasta! Deci, sărutand cu lacrimi şi cu cucernicie acea panză cinstită şi curată ce rămăsese în mormant, s-au rugat împreună Domnului ca să li se descopere unde se află cinstitul trup al Maicii Domnului. Spre seară, apostolii au şezut să-şi întărească puţin trupurile cu hrană. Iar obiceiul mesei apostoleşti era într-acest chip: între danşii lăsau un loc gol, cu o pernă pe dansul, iar pe pernă, o bucată de paine, locul acela era în cinstea Mantuitorului Hristos.

După masă, sculandu-se şi făcand mulţumire, au luat acea bucată de paine ce era menită Domnului, şi au ridicat-o, slăvind numele cel mare al Preasfintei Treimi, şi sfarşeau cu această rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă!” Apoi mancau bucata aceea de paine ca o binecuvantare a Domnului. Astfel făceau Sfinţii Apostoli, nu numai cand erau împreună, ci şi fiecare făcea aşa unde se întampla. Atunci ei adunandu-se în Ghetsimani şi mancand împreună, mintea şi vorba nu le era de altceva, decat numai pentru aceasta, că n-au găsit în mormant preasfantul trup al Născătoarei de Dumnezeu.

După sfarşitul mesei, sculîandu-se şi începand, după obicei, să ridice bucata de paine pusă în partea Domnului şi să slăvească pe Preasfanta Treime, îndată s-a auzit un glas de cantare îngerească. Ei, ridicîndu-şi ochii, au văzut vie în văzduh pe Preacurata Fecioară Maica Domnului nostru, stand cu mulţime de îngeri şi strălucind cu negrăită slavă, şi a zis către dînşii: „Bucuraţi-vă, căci eu sant cu voi în toate zilele!” Atunci ei, umplandu-se de bucurie, în loc de „Doamne, Iisuse Hristoase”, au strigat: „Preasfantă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!” De atunci Sfinţii Apostoli s-au încredinţat despre aceasta şi toată Biserica a crezut astfel, că Preacurata Născătoare de Dumnezeu a fost înviată a treia zi de Fiul şi Dumnezeul său, şi a fost luată cu trupul la ceruri.

Deci, întorcandu-se ei iarăşi la mormant, au luat panza cea curată, care rămăsese spre mangaierea celor scarbiţi şi spre mărturia cea adevărată a sculării din mormant a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aceasta s-a făcut, pentru că nu se cădea cortului vieţii să fie ţinut de moarte şi să rămană cu cealaltă făptură în stricăciunea pămantului, ea care a născut din nestricatul său trup pe Ziditorul făpturii. Şi s-a mai vădit prin această minunată înălţare, că Dătătorul legii este împlinitorul legii celei date de El, ca fiii să cinstească pe părinţii lor. Deci, ei au cinstit pe Maica Sa cea fără de prihană ca pe Sine; căci precum Hristos singur a înviat cu slavă a treia zi, tot aşa a luat-o şi pe ea la Sine în cele cereşti. Despre aceasta zicea mai înainte şi dumnezeiescul David: Scoală-Te, Doamne, în odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţirii Tale. Astfel s-au împlinit prooroceştile cuvinte ale lui David, în învierea Domnului şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; căci, precum a fost mormantul Fiului său tăiat în piatră, tot aşa a fost şi morman-tul Maicii lui Dumnezeu, care se vede deşert şi închinat de credincioşi pană acum.

Aşa a binevoit dumnezeiasca randuială, ca Sfantul Toma să nu fie la Adormirea Preacuratei Maicii Domnului, ca pentru dansul să se deschidă mormantul şi să se încredinţeze Biserica despre învierea Preasfintei Născătoare, căci şi mai-nainte, despre învierea lui Hristos, s-a încredinţat tot prin necredinţa lui Toma. Astfel a fost adormirea Preacuratei şi Preabinecuvantatei Născătoare de Dumnezeu. Astfel a fost îngroparea trupului ei cel fără de prihană. Astfel a fost încredinţarea despre slăvită învierea ei din mormant şi despre luarea trupului la ceruri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments