„Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor”
Nu la modul jignitor. Domnul nu jigneşte pe tânăr. Comentariul pe care-l face, îl face după plecarea tânărului. Deci nu la modul jignitor, ci la modul în care trebuie să ne ajutăm aproapele, iubindu-l ca pe noi înşine.
De aceea, important este, pentru a-i putea ajuta pe fraţii noştri tineri, mai tineri şi copii, să treacă peste marile crize prin care, fără îndoială, trebuie să trecem toţi ca oameni, să le oferim înaintea ochilor lor idealul creştin!
Să le arătăm că, dincolo de burta noastră şi de hainele noastre şi de modul nostru de a fi, este haina Împărăţiei, este hrana Împărăţiei şi este modul de a trăi în Împărăţia lui Dumnezeu, acolo unde toate cele după care alergăm pe pământ nu mai au nici o valoare.
Nu cred – şi rămân convins în ceea ce spun – nu cred că în Împărăţia lui Dumnezeu se circulă cu maşini luxoase şi se trăieşte în hoteluri şi se cheltuiesc bani grei pentru a te face mai frumos, pentru a te tunde mai interesant, pentru a vedea un film mai deştept, ci adevărata comoară cu care poţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu este marea taină a iubirii aproapelui, marea taină a iertării aproapelui, şi mai cu seamă, marea taină a iubirii lui Dumnezeu.
Concluzia Domnului: „Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor”, ba Domnul şi exemplifică: „Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului decât un bogat în Îm-părăţia lui Dumnezeu”.
Exemplificările pe care Dumnezeu le dă, concluzia Lui ar trebui să ne pună pe gânduri pe toţi, pentru că fiecare dintre noi ne credem şi ne visăm mai bogaţi decât suntem.
Şi trebuie să purtăm de grijă ca nu cumva bogăţia noastră să fie orientată în jos, spre altă împărăţie decât cea a lui Dumnezeu.
Cine ne-ar asculta acum, cuvântând despre această pildă, se va fi întrebat exact ca Apostolii: „Bine, atunci cine poate să se mântuiască?”
Iată răspunsul: „Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”.
Adevărul e că este imposibil să ne mântuim, imposibil, de-a dreptul imposibil să ne mântuim fără Dumnezeu. Dar cu Iisus Hristos, Domn şi Dumnezeu, posibilitatea mântuirii noastre este extrem de apropiată. Numai că noi de fiecare dată trebuie să ne trudim, să ne trudim din cale‑a-fară pentru a putea să ne bucurăm de rostul şi de rodul trudei noastre.
Finalul Evangheliei, capitolul din Evanghelie, capitolul 19, pe care Evanghelia din Biserică nu-l atinge, dar care merită luat în ochi de către noi, este reacţia lui Petru la ceea ce spusese Domnul, pentru că zice: „Iată, noi am lăsat toate” – pentru că-L auzise pe Domnul zicând: Lasă toate şi-Mi urmează! „Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. Cu noi ce va fi?”
Iar Iisus le-a zis: „Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul Slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăs-prezece seminţii ale lui Israel.
Şi oricine a lăsat fraţi sau surori sau tată sau mamă, sau femeie, sau copii va primi însutit înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.”
În numele Lui însă trebuie lăsate toate acestea, nu în numele unor false ideologii creştine, nu în numele unor false umanisme, ci în numele Lui, în numele Aceluia în care „tot genunchiul să se plece”. În numele lui Iisus Hristos.
Imaginea aceasta din urmă ne duce cu gândul la spusa Scripturii că sfinţii vor judeca lumea.
O să ziceţi: „E greu de crezut”. Ei, nu-i chiar atât de greu de crezut.
Iată, să ne închipuim în ochii minţii o întâlnire între omul contemporan şi Hristos la Judecată, când îi va spune lui Hristos: „Doamne, iartă-mă, dar în vremea comunistă n-am putut mânca decât salam, n-am putut posti, pentru că n‑aveam decât salam cu soia, iartă-mă, uite, asta este!…” Fără îndoială că Domnul nu este într-atât de stupid încât să-l certe neapărat pentru asta, dar închipuiţi-vă că ar zice: „Nu s-a putut posti? Dar ia cheamă-l pe părintele cuviosul cutare, sau pe sora cutare, care a locuit în mijlocul oraşului şi mânca numai pâine cu apă…” Sau: „Doamne, n-am avut vreme să citesc, ştii, probleme cu ochii… E drept că m-am uitat mai mult la televizor decât trebuie, dar totuşi, n-am avut cum citi…” „Tu, om văzător, n-ai avut cum citi? Ia cheamă-l pe părintele Teofil, nevăzătorul, să le spună cum a putut el, orb, să citească de-atâtea zeci de ori Scriptura şi de-atâtea sute de ori sute de pagini de-ale Sfinţilor Părinţi!”
Iată cum sfinţii vor judeca lumea! La tot ceea ce noi vom spune că n-am putut să facem, Dumnezeu ne va aduce argumentele vii ale contemporanilor noştri care au putut să facă…
Îmi îngădui să vă citesc în încheiere, pentru a vă dovedi că trudă este mântuirea noastră, spusa unui sfânt contemporan nouă, a unui părinte îmbunătăţit, arhimandritul Sofronie din Anglia, ucenic de-al Sfântului Siluan Athonitul, care într-o carte despre rugăciune spunea aşa: „Orice faptă creştinească se leagă obligatoriu cu truda.
Iubirea, ca cel mai înalt lucru, cere şi cel mai mare efort.
Viaţa creştinului în fiinţa sa lăuntrică este urmarea lui Hristos.
«Ce ai tu? Tu urmează-Mi Mie!» cum spune Mântuitorul în Evanghelia de la Ioan (21, 21-22). Fiecare credincios, într-o oarecare măsură, repetă drumul Domnului, dar nu stă în puterea lui să-şi ia crucea pe umeri pentru a merge în Ghetsimani şi mai departe pe Muntele Golgota, căci: «fără Mine – zice Domnul – nu puteţi face nimic», şi cui i s-a dat această înfricoşătoare binecuvântare, acela şi-a anticipat învierea sa, credinţa şi milostenia lui Dumnezeu.
Iată de ce acel «Să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze» sau «Du-te, vinde-ţi averea, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea urmează‑Mi!», o dată împlinite, anticipează învierea noastră”.
Să luăm aminte, aşadar, că Domnul belşugului astăzi ne cere să ne despovărăm de posibilele lanţuri ale prea marii dorinţe de a avea totul pe pă-mânt. Binecuvântat fie El, Adevăratul dătător de bogăţie!
Amin.
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula,
