Post si libertate3 min read

Ce poate fi mai absurd decat postul, într-o religie care se grozaveste sa-i redea omului libertatea? Cum poti sa te numesti liber, cand trebuie sa te abtii de la lucrurile care îti plac, cand trebuie sa faci ceea ce nu vrei! Postul este abtinerea nu doar de la mancaruri, ci si de la toate placerile trupesti. Cum sa nu vezi în aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din cate le are omul – libertatea?
 
Daca postul este o obligatie, atunci Evanghelia este o capodopera a literaturii absurdului.
 Constientizînd aceasta, protestantii au hotarat sa renunte la post. Însa, oricat de multe citate ni s-ar aduce din Apostolul Pavel si chiar din cuvintele Mantuitorului însusi, îndemnul la postire sta ca un ghimpe în ochiul celui care cunoaste cat de cat Scriptura.
 Toti dreptii de pana la Hristos au postit.
Postul era premergator întalnirii cu Dumnezeu sau unei descoperiri.
 Moise s-a suit pe munte dupa patruzeci de zile de nemancare si asa a vorbit cu Dumnezeu. Noul Testament nu este deloc altfel, el începe cu un postitor – Ioan Botezatorul. Mantuitorul însusi a postit înainte de a iesi la predica. Nu putem, asadar, sa dam la o parte postul pornind de la cateva versete biblice, atunci cand chiar cei care le-au rostit au fost ei însisi niste mari postitori; mi se pare mai decent sa punem la îndoiala puterea noastra de întelegere a acelor versete.
Hristos a fost întrebat odata de ce ucenicii Lui nu postesc (Mt. 9, 14). De aici multi au înteles ca apostolii si Mantuitorul însusi erau niste mancaciosi (Mt. 11, 19). Însa întamplarea în cauza ne descopera, de fapt, ca apostolii si Mantuitorul umblau tot timpul flamanzi.
Aceasta se vede foarte bine si din conflictul pe care l-au avut cu Iudeii din cauza ca ucenicii au mancat spice sambata. Apostolii erau atît de ocupati cu predica, încat uitau sa manance, iar faptul ca au rupt spice arata cat erau de flamanzi si ca obisnuiau sa manance pe unde apucau. Mantuitorul însa nu a mancat cu ei, reprosul fiind îndreptat numai împotriva ucenicilor; El era pilda de postire.
 Ca ucenicii mancau putin, reiese si din scena înmultirii painilor, de unde aflam ca aveau numai cinci paini si doi pestisori. Desi erau departe de localitate, în imposibilitate de a-si procura hrana, ei sant gata sa dea si acest putin multimilor (nestiind ca ele vor fi înmultite!), ceea ce ne descopera ca ei erau obisnuiti cu foamea mai mult decît oamenii de rand.
 Asadar, Mantuitorul si apostolii posteau, atata doar ca ei nu numarau zilele ca fariseii. La întrebarea lor, Hristos, totusi, le zice ca, desi „fiii nuntii nu au motive sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei, vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei, în zilele acelea vor posti” (Lc. 5, 34-35). Zilele „acelea”, în care Mirele S-a luat, sant miercuri, ziua vinderii si vineri, ziua rastignirii. La anul 50, apostolii convoaca un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul în aceste zile pentru credinciosi.
Asa ca, protestantii au înteles bine ca postul nu este o obligatie.
  Postul de sila nu are motivatie, ca orice lucru gratuit si lipsit de sens.
 Acesta, însa, nu este motiv de a blama postul. Postul trebuie înteles în toata nobletea lui, pentru ca el este manifestarea suprema a libertatii umane. Anume asa întelegeau postul primii crestini, sens care s-a pierdut în zilele noastre. „A manca – scrie Sf. Efrem Sirul în veacul IV -, tine de legile firii, dar a posti tine de libertate”. Cine se poate lauda ca mananca doar pentru ca „asa vrea el”?
 Nu, tu mananci pentru ca nu poti sa nu mananci, vointa ta reiese din instinctul firesc, nu din libertate.
Sigur ca nu este nici un rau în aceasta, nici un pacat, dar nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al libertatii. „Orice lucrare care nu se face dintr-o desavarsita libertate – spunea parintele Sofronie Saharov (+ 1993) -, nu poate avea valoare vesnica”.
  Postirea este alegerea libera de catre om a unei vieti mai nobile, care are în ea ceva din realitatile vietii vesnice, unde nu mai exista fecale. 
IEROMONAH SAVATIE BASTOVOI
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments