Iisuse, preabunule Doamne!
Mă gândesc cu groază la Ziua cea Mare, despre care ai zis când ai spus că vei veni pe norii cerului înconjurat de sfinţii Tăi îngeri ca să judeci lumea.
Ah, ce vuiet mare va fi în Ziua Aceea!
Va fi „un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice“ (Apoc. 19, 6).
Dar în acest vuiet, deodată, se va face o linişte de mormânt. Se vor deschide cărţile (Apoc. 20, 12).
Iată, un înger începe a citi! Auziţi-l!
Rosteşte tocmai numele meu: ……………
Ce groază, ce fior m-a cuprins! Auzi-l cum citeşte toată viaţa mea!
Păcate, pe care eu le uitasem de mult, se înşiruie în faţa lui Dumnezeu… Şi numărul lor tot creşte, tot creşte… Ah, ce va fi cu mine, ticălosul?
Ah, ce va fi cu mine, pierdutul?
A fugi n-am unde, iar a răspunde nu pot… Dar, în aceste clipe, un glas dulce se aude, zicând: Nu te teme, suflete! Nu tremura, căci Eu sunt aici, ca să te scap (Ieremia 1, 8).
De unde vine acest glas mântuitor? Îl cunosc. E glasul Tău, preadulcele meu Mântuitor. E mijlocirea Ta cea scumpă şi sfântă (cf. I Ioan 2, 1-2).
Eu stau plângând la picioarele Crucii Tale şi Tu răspunzi pentru mine şi trecutul meu. Fără mijlocirea Ta eu aş fi pierdut, de o sută de ori pierdut.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Tu singur ştii cum Te-am aflat pe Tine. Tu singur ştii că n-am pe nimeni în această lume decât pe Tine.
Tu ştii, Doamne, că Te iubesc… Ajută-mă să merg neîncetat pe calea cea stropită cu Sângele Tău!
Iar în Ziua cea Mare a Judecăţii, fii Tu Apărătorul şi Mijlocitorul meu!
Ajută-mă să intru şi eu la „ospăţul“ Tău, ca să Te laud şi eu cu cei care vor cânta: „Aliluia, Aliluia, Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească.
Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă“ în vecii vecilor!
Amin.
CategoriiFără categorie
