Cum pastram Duhul Sfant ?10 min de citit

ÎNDEPĂRTAREA DE ORICE PĂCAT ESTE CONDIŢIA ESENŢIALĂ PENTRU A PĂSTRA HARUL SFÂNTULUI DUH, CEL MAI PREŢIOS BUN AL NOSTRU

Sfânta Biserică prăznuieşte Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor. Din acest moment a început să existe pe pământ Sfânta Biserică, deoarece Harul este temelia acesteia. 

    Dacă nu ar fi avut loc pogorârea Harului Sfântului Duh, atunci nu ar fi existat pe pământ nici Sfânta Biserică a lui Hristos. Atunci nu ar fi existat nici Tainele prin care Biserica transmite credincioşilor acest Har. 

    Atunci mântuirea de păcat, blestem şi de moarte nu s-ar fi putut înfăptui în viaţa noastră, noi nu am fi putut să ne unim cu Hristos, deoarece acest mijloc de mântuire şi de unire cu Hristos este tocmai
Harul Sfântului Duh, iar noi am fi fost condamnaţi mai departe la chinurile veşnice.

 Iată de ce Apostolul Pavel a spus: Căci în Har sunteţi mântuiţi, prin credinţă (Efeseni 2,8).
Dacă peste apostoli nu s-ar fi pogorât Harul Duhului Sfânt, atunci nu ar fi strălucit în inimile credincioşilor împărăţia lui Dumnezeu, cu sfinţenia ei şi fericirea Raiului, deoarece Harul este şi temelia împărăţiei lui Dumnezeu.


 Nu în zadar, acelaşi Apostol Pavel, a spus că Împărăţia lui Dumnezeu este dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14, 17).
   Altfel spus, apostolul, prin aceste cuvinte, ne zice că împărăţia lui Dumnezeu este Harul Sfântului Duh, manifestându-se minunat prin dreptate, pace şi bucurie. Şi cum ar putea să fie altfel, dacă Domnul însuşi, in pildele Sale, a comparat împărăţia lui Dumnezeu cu un mărgăritar de mult preţ{Matei 13,46-47), cu o comoară ascunsă în ţarină (Matei 13, 44) şi cu talan fii
(Matei 25,14-30).
 Asa cum mărturisesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii, prin împărăţia lui Dumnezeu se înţelege tocmai

acest Har renăscător al Sfântului Duh, care a coborât asupra apostolilor în cea de-a cincizecea zi după învierea lui Hristos, iar apoi a început să fie transmis credincioşilor prin Tainele Bisericii.

De aici se înţelege de ce Sfântul Simeon Noul Teolog ne învaţă că Harul renăscător al Sfântului Duh este împărăţia lui Dumnezeu, este împărăţia cerurilor.

Este clar că acest Har reprezintă cel mai mare, cel mai preţios bun al nostru. El a fost cununa şi ţelul întregii lucrări dumnezeieşti pentru mântuirea noastră. Pentru a ne dărui nouă acest Har,
    Domnul Şi-a vărsat Sângele pe Cruce. De aceea El a şi spus ucenicilor Săi: Vă este de folos ca să Mă duc Eu (chiar şi la moarte). Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi (Ioan 16, 7).

Ce poate fi mai preţios decât Sângele Mântuitorului nostru?!

Nimic pe lume! 

Prin urmare, şi Harul Sfântului Duh, dăruit nouă prin Sângele lui Hristos este cel mai preţios bun pentru noi.
Se pune întrebarea: ce concluzie mântuitoare putem trage, iubiţilor întru Hristos fiii mei, din cele spuse mai sus? Dacă Harul Sfântului Duh este comoara cea mai de preţ, atunci să preţuim cum se cuvine această comoară! 
  Dacă am primit de la Dumnezeu acest Har prin Tainele Bisericii, să ne străduim să nu-1 pierdem şi să nu ne lipsim de el. Spre aceasta ne îndeamnă şi Sfântul apostol Pavel, când spune: Veghind, cu
luare aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de Harul lui Dumnezeu (Evrei 12, 15). De aceea, fiindcă am primit o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori (în textul slavon: să păstrăm harul) şi aşa să-l aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială (Evrei 12, 28).

Dar trebuie nu numai să ne temem să nu pierdem Harul, această comoară măreaţă. Noi trebuie să ne străduim să înmulţim acest Har, ca el să se descopere în noi prin păzirea poruncilor dumnezeieşti, iar în viaţa noastră să se arate roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,
facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrâna rea, curăţia…, roade despre care vorbeşte apostolul Pavel, în Epistola lui către Galateni (Galateni 5, 22-23).

Desigur că nu ne vom asemăna cu acea slugă vicleană, care, primind de la Stăpânul său talantul dumnezeiesc, l-a îngropat în pământ (Matei 25,18); noi vom înmulţi Harul primit de la Dumnezeu, dacă vom fugi de orice păcat.

 Săvârşind păcate, Harul Duhului Sfânt se îndepărtează de la noi, deoarece Harul şi păcatele sunt incompatibile, aşa cum sunt incompatibile lumina şi întunericul. 

Acelaşi apostol Pavel spune: Ce însoţire are dreptatea cu fărădelege? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? (II Corinteni 6, 14).

Mai ales, iubiţilor, să fugim de mândrie. Ea este mama tuturor păcatelor, patimilor şi viciilor. Ea ne orbeşte şi ne face mereu să rătăcim, să greşim, mereu să ne întristăm, să ne descurajăm, să ne mâhnim şi încă aici să gustăm chinurile veşnice ale iadului. De aceea să ne îndepărtăm de mândrie şi de roadele ei, dintre care cel mai păgubitor este judecarea aproapelui. Pentru mândrie şi judecarea aproapelui, Domnul ne pedepseşte cu necazuri groaznice. El chiar ne lasă să cădem în patimi ruşinoase şi nu se opreşte să ne pedepsească, până nu ne smerim.
Dacă mândria este atât de păgubitoare pentru noi, să ne străduim din toate puterile sufletului nostru să ne smerim şi. ca urmare, să ne judecăm pe noi înşine.
    Pentru această smerenie Domnul ne izbăveşte de toate nenorocirile şi relele, ne dăruieşte Harul, pentru împlinirea neabătută a poruncilor Lui, revarsă asupra noastră toate milostivirile negrăite şi ne
uneşte pe veci cu Sine, pentru a gusta încă de aici bucuriile Lui dumnezeieşti.

Să îi imităm în smerenie pe sfinţi! Neluând în seamă desăvârşirea lor morală, toate darurile lor pline de Har, ei se considerau cei mai păcătoşi, iar nu alţii, ci ei înşişi erau primii vinovaţi pentru toate necazurile ce se abăteau asupra lor.
 Ce sfinţenie înaltă şi ce Har măreţ a dobândit Sfântul apostol Pavel! Cu toate acestea, el spunea despre sine că este primul dintre toţi păcătoşii (I Timotei 1 ,1 5 ). Ce desăvârşire morală a atins Sf. Serafim de Sarov şi de ce arătări şi descoperiri uimitoare l-a învrednicit Dumnezeu! Lui i s-au arătat, de nenumărate ori, în întreaga slavă dumnezeiască, Mântuitorul şi Preacurata Maica Domnului. 

Asemenea apostolului Pavel, el a fost înălţat până la al treilea cer şi a contemplat lăcaşurile Raiului. Cu toate acestea, nu cu mult înainte de moartea sa, el se ducea la mormântul pregătit lui şi plângea cu amar. La întrebarea de ce plânge, Sf. Serafim răspundea: „Cât de imperfect mi-am trăit viaţa!“ Iată de ce, din toată inima şi cu adâncă întristare, el îşi zicea păcătosul şi umilul Serafim şi îi iubea mai ales pe cei care niciodată nu judecau pe nimeni.

Fie ca primii învăţători pentru dobândirea smereniei să ne fie nebunii pentru Hristos. Ei s-au luptat toată viaţa cu mândria. Acele laude, care sunt rodul păgubitor al îngâmfării şi al mândriei şi pe care atât le căutăm, ei le urau şi chiar le considerau ruşinoase. Cu treizeci de ani în urmă, pe când
eram arhimandrit şi rector al Seminarului Teologic din Voronej, călătoream în fiecare an la mănăstirea din Zadonsk, pentru a mă închina la moaştele Sfântului Tihon. Tot atunci vizitam şi mănăstirea de maici din Skorbiaşcensk, situată în apropierea mănăstirii din Zadonsk, în care vieţuia şi se nevoia roaba lui Dumnezeu, Liza, nebună pentru Hristos. Pentru minunata ei smerenie, Domnul a dăruit-o cu mari daruri ale tămăduirii şi înainte-vederii, al căror martor ocular am fost chiar eu. 

Odată, aflându-mă în această mănăstire, am văzut-o pe Liza în mijlocul curţii mănăstireşti, înconjurată de mai multe ţărănci. M-am apropiat de grup. Femeile, întorcânduse spre mine şi arătând-o pe Liza, mi-au spus: „Ea ghiceşte, adică are darul vederii. La aceste cuvinte, Liza s-a emoţionat,
a început să ocărască, şi-a apucat coşul plin cu pietre, sticluţe şi tot felul de alte mărunţişuri şi repede a fugit la egumenă, să se plângă de femei. Egumena m-a informat că Liza s-a plâns că femeile au făcut-o de ruşine în faţa părintelui arhimandrit, adică au spus că ea este clarvăzătoare.
 Pentru această smerenie, Harul Sfântului Duh strălucea în viaţa acestei nebune pentru Hristos, prin manifestările sale minunate.

Aşa şi în viaţa noastră, iubiţilor întru Hristos fiii mei, Harul primit de noi în momentul Botezului se va descoperi în manifestările sale, dacă ne vom smeri. Atunci acest Har, izvorând de la Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, ne va apăra de rătăcirile păgubitoare, ne va arăta calea cea adevărată a vieţii mântuitoare, căci ne va îmbogăţi prin îndrumarea sa dumnezeiască.

Atunci, datorită smereniei noastre, acest Har, izvorând de la Duhul Sfânt, pe care Domnul L-a numit putere, (Fapte 1, 8), nevăzut, va revărsa întotdeauna peste noi putere dumnezeiască, pentru a lupta cu păcatul şi patimile, pentru împlinirea neabătută a tuturor poruncilor mântuitoare. 

Atunci Harul dumnezeiesc, izvorând de la Duhul Sfânt, Duhul Mângâietor, va fi pentru noi izvor de mângâiere în necazuri, va alunga departe negura diavolească a tristeţii, mâhnirii, plictiselii şi deznădejdii, ne va uni pe veci cu Domnul şi noi, încă de aici, vom simţi unirea cu Hristos, iar după moartea noastră acest Har, ca o îmbrăcăminte întru Hristos, ne va acoperi de toate vămile diavoleşti şi ne va duce în cămara lui Hristos, în împărăţia Lui cea cerească, pentru fericire veşnică. 

Să ne învrednicească de acestea Domnul prin Harul Său, ca pe unii care s-au împărtăşitcu Sfântul  Duh, ca urmare a iubirii nespuse a Părintelui Său Dumnezeiesc şi a Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. 

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (II Corinteni 13, 13).

 Amin.

Sf.Serafim Sobolev

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments