Când l-a creat pe om liber şi independent pe pământ, Dumnezeu l-a înzestrat cu puterile sufletului, prin care el să poate face distincţia precisă şi desăvârşită între bine şi rău, să dorească binele, să tânjească după el şi să se orienteze spre el, iar răul, dimpotrivă, să îl urască, să se întoarcă de la el şi să se scârbească de el.
Scopul unei asemenea bogăţii a darurilor lui Dumnezeu către om era desăvârşirea, fiindcă numai o fiinţă liberă şi independentă putea, fiind neatârnată în energiile sale, să urce la desăvârşire.
Iar omul, fiind chip văzut al lui Dumnezeu în lume, dar dumnezeu in potentiam pe pământ, era necesar să transpună aceasta in actu, prin independenţa şi neatârnarea lui.
Înţeleptul Sirah, cuvântând despre libertatea şi neatârnarea omului, zice: Domnul de la început l-a făcut pe om şi l-a lăsat în mâna sfatului său […] Pus-a înaintea ta foc şi apă, şi ori la care vei vrea, vei întinde mâna ta.
Înaintea oamenilor este viaţa şi moartea, şi oricare le va plăcea li se va da (Înţelepciunea lui Isus Sirah 15, 14, 16-17).
Totuşi, din nefericire, omul, înşelat de diavol, s-a folosit rău de libertatea lui, fapt pentru care a şi căzut din cinstea lui cea dintâi şi din vrednicia de prieten al lui Dumnezeu, şi din locuitor al Raiului a devenit cetăţean al unui ţinut mărăcinos şi acoperit de spini (Geneza 3, 17-18) şi duşman al lui Dumnezeu.
Prin urmare păcatul l-a depărtat pe om de Dumnezeu, puterile sufleteşti au slăbit, iar partea cunoscătoare în întregime nu a mai putut face alegerea între adevăratul bine şi contrariul lui, iar voinţa nu a mai voit mereu numai binele, ci a găsit desfătare în rău.
De atunci, sufletul lui s-a distrus prin întinăciunea păcatelor şi avea nevoie de o baie curăţitoare, prin care să se cureţe.
O astfel de baie a conştiinţei este considerată pocăinţa, pe care au propovăduit-o toţi profeţii, şi ultimul, Ioan Botezătorul, care şi boteza pentru arătarea curăţirii sufletului.
Sf.Nectarie de la Eghina
