Puterea Duhului Sfant10 min de citit

„ Eu voi ruga pe Tatăl, şi alt mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul adevărului” (Ioan 14, 16-17)
Slăvite sunt, iubiţilor, darurile, care ni le-a comunicat astăzi Dumnezeu cel plin de dragoste, daruri, a căror mărime nu o poate descrie nici o gură omenească.
De aceea să ne bucurăm toţi, să mărim şi să proslăvim pe Domnul nostru, căci ziua de astăzi este o sărbătoare de bucurie şi de desfătare. Precum timpurile anului urmează regulat unele după altele şi se schimbă unele cu altele, aşa si în biserică cu totul regulat o sărbătoare urmează alteia, si de asemenea trece de la una la alta.

 

Aşa cu puţin mai înainte noi am serbat ziua morţii lui Hristos, apoi Invierea Sa, după aceea Inălţarea Sa, iar astăzi am ajuns la vârful tuturor darurilor harului lui Dumnezeu, şi am ajuns la împlinirea făgăduinţei date de Hristos. Adică că Hristos a zis: „când mă voi duce, voi trimie vouă alt mângâietor, şi nu vă voi lăsa sărmani (Ioan 16, 7, 14, 16, 18).
Cunoaşteţi îngrijirea cea mare a Domnului?
Vedeţi negrăita Lui bunăvoinţă către oameni?
Înainte cu câteva zile S-a înălţat la cer, a luat în stăpânire tronul împărătesc, şi a şezut de-a drepta Tatălui; iar astăzi ne dă El cu milostivire pogorârea Sfântului Duh, şi cu aceasta dă omenirii nenumărate bunuri cereşti. Sau spune-mi nu ni s-a comunicat oare prin Sfântul Duh tot, ce înfăptuieşte spre fericirea noastră? Prin el ne-am mântuit noi de robia păcatului, ne-am chemat la slobozenie, ne-am făcut fii a lui Dumnezeu şi ne-am transformat în oameni cu totul noi; încă putem prin el a arunca de la noi sarcina cea grea şi înfricoşată a păcatelor.
Prin Sfântul Duh dobândim noi şirul preoţilor şi păstorilor noştri sufleteşti.
De la el curg descoperirile şi darurile cele de tot felul ale harului; şi tot ce serveşte de podoabă a bisericii lui Dumnezeu, curge din acest izvor, adică de la Duhul Sfânt. Aceasta ne-o vesteşte Sfântul Pavel în cuvintele: „Toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind îndeosebi fiecăruia, precum voieşte” (I Cor. 12, 11).
El zice: „precum voieşte,” nu: „cum i s-a poruncit”, căci Sfântul Duh este Însuşi împărţitorul, nu împărţitul, el lucrează de la sine, şi nu atârnat de la cineva. De acea Apostolul Pavel prescrie aceeaşi putere şi stăpânire, pe care le însuşeşte Tatălui, încă şi Sfântului Duh, şi precum zice el despre Tatăl: „este un Dumnezeu care lucrează totul întru toate” (I Cor. 12, 6), tot aşa zice el despre Sfântul Duh: „Toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia, precum voieşte”.
Vezi, cum Sfântul Duh are aceeaşi desăvârşire, putere ca şi Tatăl? Fireşte fiindcă amândoi sunt deopotrivă după fiinţă, trebuie să fie asemenea încă şi după domnie, şi fiind că ei sunt deopotrivă în cinstire şi în vrednicie, trebuie să fie deopotrivă şi în putere şi stăpânire.
Prin Sfântul Duh am dobândit şi iertarea păcatelor noastre, prin el ne-am curăţit de toate petele păcatelor, prin darurile sale, oamenii, care se povăţuiesc de harul său, se fac îngeri, nu prin aceea, că îşi schimbă firea, ci, ceea ce este mai minunat prin aceea că ei, deşi rămân oameni, dar se poartă aşa de curat şi sfânt, ca îngerii.
Aşa de mare este puterea sfântului Duh!
Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma pe sufletul cel acum întărit.
Iar omul, care cu puţin mai înainte era pătat cu întunecimea păcatului, prin harul Sfântului Duh se face mai luminat şi mai strălucit decât soarele. Aceasta ne învaţă Apostolul Pavel, când scrie:
„Nu vă înşelaţi, că nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici precurvarii, nici malachii, nici Sodomenii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici ocărâtorii, nici răpitorii, împărăţia lui Dumnezeu nu vor moşteni” (I Corint. 6, 9-10).
După ce el a numărat toate felurile de păcate, şi ne-a învăţat, că acei ce sunt cuprinşi de aceste păcate, sunt pierduţi pentru împărăţia lui Dumnezeu, a adăugat îndată: „Şi aşa eraţi unii dintre voi; dar v-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat” (I Cor. 6, 11). 
Cum şi în ce chip? La aceasta răspunde el îndată: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru”. Vedeţi, iubiţilor, puterea Sfântului Duh? Vedeţi, cum Sfântul Duh a depărtat toate aceste păcate, şi pe aceia, care înainte cu totul se înjosiseră prin nelegiuirile lor, repede i-a ridicat la cea mai înaltă cinste?
Dar să ne întoarcem acum la alt punct, la o cercetare, care merită întradevăr a ne ocupa. Adică eu trebuie, iubiţilor, să vă lămuresc, pentru ce Hristos nu îndată după înălţarea Sa la cer ne-a dat duhul Sfânt, acest izvor de aşa multe bunuri şi daruri, ci a lăsat pe ucenicii săi să-l aştepte un timp îndelungat, şi apoi le-a trimis darurile Sfântului Duh.
Aceasta s-a făcut nu din întâmplare şi fără pricină. El ştia, că oamenii nu admiră îndeajuns bunurile, pe care le au la îndemână, nu preţuiesc după cuviinţă mărimea şi gingăşia lor, dacă ei nau fost lipsiţi de ele un timp îndelungat.
Să vă aduc un exemplu: Cine este cu totul vioi şi sănătos nu simte şi nici nu poate şti tocmai cât de preţioasă este sănătatea dacă el niciodată n-a suferit de vreo boală. De asemenea nu s-ar preţui după cum se cade lumina zilei, dacă noi n-am cunoaşte şi întunecimea nopţii.
Dar mai bine învăţăm noi a cunoaşte preţul bunurilor, de care ne îndulcim, când le pierdem pe un timp îndelungat.
Aşa ucenicii Domnului au petrecut zilele lor cu multă plăcere, pe cât ei s-au îndulcit de prezenţa Lui, şi petrecerea lor cu dânsul le aducea mii de bucurii. Toată Palestina se uita la ei, ca la nişte stele strălucitoare, atunci ei înviau morţii, curăţeau leproşii, alungau duhurile cele necurate, tămăduiau bolile şi săvârşeau multe alte minuni.
Fiindcă ei erau aşa de renumiţi şi slăviţi, de aceea a îngăduit Dumnezeu, ca ei pe un timp să piardă puterea, prin care ei lucrau toate acestea, pentru ca ei tocmai prin această pierdere să vină la cunoştinţă, cât de mult datorau ei a mulţumi milostivei Lui prezenţe şi tocmai prin această recunoştinţă să se facă mai poftitori de a primi darurile harului Sfântului Duh.
Aceasta i-a mângâiat, când ei jeleau şi suspinau pentru ducerea de la ei a învăţătorului lor, a luminat pe cei descurajaţi cu lumina sa, a ridicat iarăşi pe cei ce erau aproape căzuţi, a împrăştiat norii mâhnirii lor şi a alungat supărarea din sufletul lor.
Când Domnul zisese odinioară către dânşii: „mergeţi şi învăţaţi toate popoarele” (Mat. 28, 19), atunci ei erau încă neştiutori, cum să înceapă aceasta, şi încotro să apuce fiecare, spre a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Acum însă s-a pogorât peste ei Sfântul Duh în chip de limbi, i-a povăţuit la tot adevărul, i-a învăţat şi i-a luminat, şi prin limbile, ce a dat fiecăruia a vorbi, lea arătat ţările, care erau încredinţate învăţământului lor.
Duhul Sfânt însă de aceea a venit în chip de limbi, ca să amintească de o întâmplare de demult a vechiului testament. Adică, când odinioară, oamenii, umflaţi de mândrie, voiau să zidească un turn, care să ajungă până la cer, a despărţit Dumnezeu prin amestecarea limbilor această păcătoasă unire a popoarelor.
Acum din contra s-a vărsat Duhul Sfânt în chipul limbilor, pentru ca lumea cea dezbinată întru sine iarăşi să se aducă la o unire (mai înaltă), adică la împărăţia lui Dumnezeu, la credinţă şi la dragoste. Cu aceasta s-a săvârşit ceva neobişnuit şi nou.
Oarecând limbile au dezbinat lumea şi au sfărâmat unirea cea păcătoasă, iar acum limbile cele de foc iarăşi au adus unirea în lume şi cei dezbinaţi iarăşi s-au legat unii cu alţii.
Aceasta a fost pricina, pentru care Sfântul Duh s-a arătat în chipul limbilor.
Dar limbile s-au părut a fi de foc, căci mulţi spini ai păcatului crescuseră în noi. Precum un pământ bun şi roditor, dacă nu se lucrează, produce multă pălămidă şi spini, tot aşa se întâmplă şi cu noi oamenii.
Plecarea firii noastre, deşi este bună şi proprie a produce roadele faptei bune, însă dacă ea nu se lucrează cu plugul cucerniciei, şi nu se seamănă cu sămânţa cunoştinţei de Dumnezeu, ea produce o întreagă pădure de păcate. Şi precum adeseori nu se poate vedea pământul unui ogor din pricina mulţimii pălămidei, a spinilor şi a buruienilor, aşa multă vreme nu s-a putut cunoaşte şi privi nici nobleţea sufletului nostru, până ce a venit Sfântul Duh, a lucrat ogorul sufletului nostru, l-a curăţit cu focul Duhului, şi l-a făcut propriu de a primi sămânţa cea cerească.
Pentru toate acestea, şi încă pentru nenumărate alte bunuri avem noi să mulţumim zilei de astăzi.
De aceea vă sfătuiesc, să prăznuim această sărbătoare într-un chip vrednic de aceste bunuri, nu numai cu strălucirea şi cu podoaba din afară (Sfântul Ioan continuă aceasta şi mai departe, şi din cuvintele lui noi vedem că atunci, ca şi astăzi, la cincizecime, se împodobeau casele şi uliţele cu flori, arbori etc.), ci prin aceea ca să împodobim sufletele noastre, şi să ne îmbrăcăm în hainele cele strălucite ale faptei bune.

 

În felul acesta, vom dobândi şi noi darurile Sfântului Duh, şi ne vom face părtaşi rodurilor, celor ce vin de la Sfântul Duh.
Sf.Ioan Gura de Aur
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments