„Împacă-te cu tine însuţi şi atunci se vor împăca şi cerurile şi pământul.”
Noi cu toţii putem fi buni dacă ne unim cu izvorul vieţii, cu Dumnezeu, cu toată inima noastră, atunci El ne va da putere să iubim şi pe noi înşine şi pe aproapele nostru.
Noi cu toţii putem fi buni dacă ne unim cu izvorul vieţii, cu Dumnezeu, cu toată inima noastră, atunci El ne va da putere să iubim şi pe noi înşine şi pe aproapele nostru.
Fără Domnul nici pe noi nu ne putem iubi.
Mulţi cad adeseori în deznădejde şi se ridică împotriva vieţii lor, îşi curmă viaţa, căci fără Domnul nu ne putem iubi nici pe noi înşine, nici pe semenii noştri şi nici pe vrăjmaşi.
Prin El putem toate, căci El este puterea şi viaţa noastră.
Inimile noastre trebuie să le supunem cuiva şi dacă le supunem cuiva din lume, acest lucru ne poate aduce vătămare. Noi toţi căutăm iubire veşnică şi neschimbătoare, pace fără de sfârşit, şi cine poate da toate acestea, nu ni le poate da nici mama, nici tatăl, nici fratele , nici sora.
Toţi aceştia ne pot părăsi, dispreţui şi respinge.
Toţi aceştia ne pot părăsi, dispreţui şi respinge.
De ce? Pentru că noi toţi suntem limitaţi şi în timp şi în spaţiu şi toţi ne aflăm în luptă cu puterile de sub ceruri care neîncetat ne întinează gândurile.
Aşadar, toţi cei cărora ni le supunem inimile noastre, toţi aceştia ne pot părăsi, ne pot răni.
Duhurile cele rele strecoară în dragostea noastră curată, dumnezeiască, gânduri şi caută să ne înrobească. Iubirea dumnezeiască este nesfârşită , atotcuprinzătoare, iar noi existăm, fiinţăm, vieţuim
mărginiţi, înrobiţi nu numai de fiinţele vii, ci şi de lucrurile moarte, fără viaţă care sunt fără valoare.
Inima noastră este înrobită de lucrurile lumeşti, iar dacă cineva i le răpeşte acesta suferă.
Numai în Dumnezeu putem avea o dragoste deplină, mai întâi cu Dumnezeu, şi abia apoi cu rudele şi semenii noştri.
Nu ne este îngăduit să ne fim idoli unii altora. Sfinţii Părinţi spun că această naştere a noastră pe pământ este din îngăduinţa Domnului după cădere, căci Dumnezeu a făcut toate şi El este tuturor părinte, dar iată din păcate toate s-au tulburat.
S-a tulburat şi firea noastră, căci strămoşii noştri erau nemuritori.
Prin căderea omului a venit moartea, s-a tulburat lumea materială, cosmosul căci Adam a fost creat ca o coroană a întregii creaţii şi stăpân a întregii lumi materiale.
În fiecare individ este reprezentată întreaga lume materială, întregul cosmos şi puterile minţii, căci se spune că omul este un mic cosmos.
Trebuie să ne întoarcem în braţele Părintelui nostru, ca să ne întărească în credinţă, să fim puternici în El, şi prin Domnul vom vedea Împărăţia cerurilor.
S-a tulburat şi firea noastră, căci strămoşii noştri erau nemuritori.
Prin căderea omului a venit moartea, s-a tulburat lumea materială, cosmosul căci Adam a fost creat ca o coroană a întregii creaţii şi stăpân a întregii lumi materiale.
În fiecare individ este reprezentată întreaga lume materială, întregul cosmos şi puterile minţii, căci se spune că omul este un mic cosmos.
Trebuie să ne întoarcem în braţele Părintelui nostru, ca să ne întărească în credinţă, să fim puternici în El, şi prin Domnul vom vedea Împărăţia cerurilor.
Sfinţii Părinţi spun: „Ceea ce credinţa doreşte Dumnezeu înfăptuieşte (face), dar plinătatea (desăvârşirea) vieţii creştine este smerenia desăvârşită.”
Chiar unul dintre proorocii vechi (ai legii vechi) spune: „Numai asupra celui blând şi smerit cu inima voi privi”.
Cei blânzi şi smeriţi sunt moştenitorii Împărăţiei Cerurilor, şi vouă tuturor vă doresc să fiţi şi voi fii ai Luminii, şi să ne aflăm împreună înaintea Domnului, să-L slăvim pe Domnul în tot timpul şi în veacul veacului.
Iată planeta noastră a ajuns la sfârşitul ei, tot ceea ce s-a întâmplat până la capăt, şi mai cu seamă în această scurtă vreme, totul trece neînchipuit de repede, şi slavă lui Dumnezeu că este aşa , ca viaţa noastră să nu fie în zadar, să nu ne chinuim aici fără folos, căci Împărăţia cerurilor este o stare gândită a sufletului, iar iadul asemenea, noi suntem o clipă în rai , o clipă în iad.
Când suntem indispuşi, în noi e iad, nu avem pace, nici linişte.
Când în inimă avem bucurie, atunci ne simţim ca în rai.
De aceea trebuie neîncetat să trudim în rugăciune. Puţini sunt aceia care pe pământ primesc harul în dar. Am fost foarte interesat despre cum s-au simţit Sfinţii Părinţi din timpul vieţii şi cum au reuşit ei să păstreze aici, harul primit în dar până la capăt.
Sfinţii Părinţi spun că aici pe pământ sunt dintre aceia care au păcătuit mult, care deja au experienţa vieţii, dar care atunci când s-au întors la Domnul nu s-au mai întors de atunci , nici la dreapta , nici la stânga, ci au mers de-a dreptul spre Domnul .
Şi Sfântul Apostol Pavel, şi Maria Egipteanca, şi mulţi alţii când s-au întors la Domnul au rămas cu El. Noi încă n-am ajuns la această înălţime, pe noi încă ne atrage ceva aicea.
Noi suntem o clipă în odihnă, o clipă în luptă, război, dar puţini sunt aceia care dobândesc harul în dar.
Eu tare m-am minunat când am înţeles că puţini sunt monahii care primesc harul în dar, şi că mulţi dintre oamenii din lume au primit acest har.
Aproape acum un an a venit la mine un tânăr din Banja Luka, care făcea rugăciunea Lui Iisus.
De puţină vreme un prieten de-a lui, care era căsătorit şi avea copii a învăţat şi el să se roage cu rugăciunea lui Iisus.
Mult m-am mirat când prietenul lui a venit şi mi-a spus cum inima i se roagă neîncetat şi rugăciunea curge neîntreruptă.
Acest tânăr era atât de luminat de bucurie, plin de o pace negrăită. El s-a încredinţat pe sine, pe soţia şi pe copii lui, lui Dumnezeu şi a dobândit în dar harul.
Prietenul care l-a învăţat rugăciunea, nu a dobândit acest har, deşi îndelung s-a rugat pentru a-l primi.
Aşadar Domnul priveşte la inima noastră iar când noi ne vom adresa din inimă, Domnul de îndată ne va mângâia.
Numai aceia care au primit în dar harul pot şti care este starea sfinţilor şi a îngerilor.
Altora nu le este dat a şti, noi ne rugăm lui Dumnezeu şi ne trudim, dar dacă cineva nu a dobândit harul nu poate înţelege starea îngerilor şi a sfinţilor, căci aceasta nu se poate explica în cuvinte. Aceasta este o stare de pace şi bucurie de negrăit.
Ştii cum ai fost înainte, te mâniai, iar acum mânie numai este. Nu e nici om care să te poată vătăma, nu e nici un gând negativ care să-ţi poată face rău, căci eşti împrejmuit, călăuzit de duhul sfânt. ei pot înţelege starea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu , care din pântecele mamei ei până la sfârşitul vieţii pământeşti şi chiar şi în veşnicie a fost plină de harul dumnezeiesc.
Sfântul Dionisie, ucenic al Sfântului Apostol Pavel a dorit să o vadă pe Sfânta Maică şi când a ajuns la Ierusalim l-au dus în odaia în care fusese Prea Sfânta Maică iar el spune că deîndată s-a luminat de o pace şi o bucurie şi spune el: „Dacă eu într-adevăr n-aş fi ştiut că există Dumnezeu, pentru mine Pre Sfânta Maică ar fi fost Dumnezeu.”
De aceea Domnul a lăsat pe Prea Sfânta Maică să fie mângâiere Sfinţilor Apostoli, căci ei mult au fost prigoniţi din toate părţile.
Ea a fost mare mângâiere pentru ei, căci a răspândit pretutindeni în jurul ei pacea şi bucuria Lui Dumnezeu.
Iată de ce trebuie să ne rugăm, să ne rugăm din inimă şi să tânjim din inimă după Dumnezeu şi atunci Domnul ne va da harul Său şi pretutindeni vom simţi care este starea îngerilor şi sfinţilor şi nimeni nu ne va mai putea vătăma.
Iubiţi pe toţi şi veţi avea pace şi bucurie nespusă, de nedescris în cuvinte. Vă doresc tot ce-i mai frumos, pace şi bucurie de la Domnul.
Chiar unul dintre proorocii vechi (ai legii vechi) spune: „Numai asupra celui blând şi smerit cu inima voi privi”.
Cei blânzi şi smeriţi sunt moştenitorii Împărăţiei Cerurilor, şi vouă tuturor vă doresc să fiţi şi voi fii ai Luminii, şi să ne aflăm împreună înaintea Domnului, să-L slăvim pe Domnul în tot timpul şi în veacul veacului.
Iată planeta noastră a ajuns la sfârşitul ei, tot ceea ce s-a întâmplat până la capăt, şi mai cu seamă în această scurtă vreme, totul trece neînchipuit de repede, şi slavă lui Dumnezeu că este aşa , ca viaţa noastră să nu fie în zadar, să nu ne chinuim aici fără folos, căci Împărăţia cerurilor este o stare gândită a sufletului, iar iadul asemenea, noi suntem o clipă în rai , o clipă în iad.
Când suntem indispuşi, în noi e iad, nu avem pace, nici linişte.
Când în inimă avem bucurie, atunci ne simţim ca în rai.
De aceea trebuie neîncetat să trudim în rugăciune. Puţini sunt aceia care pe pământ primesc harul în dar. Am fost foarte interesat despre cum s-au simţit Sfinţii Părinţi din timpul vieţii şi cum au reuşit ei să păstreze aici, harul primit în dar până la capăt.
Sfinţii Părinţi spun că aici pe pământ sunt dintre aceia care au păcătuit mult, care deja au experienţa vieţii, dar care atunci când s-au întors la Domnul nu s-au mai întors de atunci , nici la dreapta , nici la stânga, ci au mers de-a dreptul spre Domnul .
Şi Sfântul Apostol Pavel, şi Maria Egipteanca, şi mulţi alţii când s-au întors la Domnul au rămas cu El. Noi încă n-am ajuns la această înălţime, pe noi încă ne atrage ceva aicea.
Noi suntem o clipă în odihnă, o clipă în luptă, război, dar puţini sunt aceia care dobândesc harul în dar.
Eu tare m-am minunat când am înţeles că puţini sunt monahii care primesc harul în dar, şi că mulţi dintre oamenii din lume au primit acest har.
Aproape acum un an a venit la mine un tânăr din Banja Luka, care făcea rugăciunea Lui Iisus.
De puţină vreme un prieten de-a lui, care era căsătorit şi avea copii a învăţat şi el să se roage cu rugăciunea lui Iisus.
Mult m-am mirat când prietenul lui a venit şi mi-a spus cum inima i se roagă neîncetat şi rugăciunea curge neîntreruptă.
Acest tânăr era atât de luminat de bucurie, plin de o pace negrăită. El s-a încredinţat pe sine, pe soţia şi pe copii lui, lui Dumnezeu şi a dobândit în dar harul.
Prietenul care l-a învăţat rugăciunea, nu a dobândit acest har, deşi îndelung s-a rugat pentru a-l primi.
Aşadar Domnul priveşte la inima noastră iar când noi ne vom adresa din inimă, Domnul de îndată ne va mângâia.
Numai aceia care au primit în dar harul pot şti care este starea sfinţilor şi a îngerilor.
Altora nu le este dat a şti, noi ne rugăm lui Dumnezeu şi ne trudim, dar dacă cineva nu a dobândit harul nu poate înţelege starea îngerilor şi a sfinţilor, căci aceasta nu se poate explica în cuvinte. Aceasta este o stare de pace şi bucurie de negrăit.
Ştii cum ai fost înainte, te mâniai, iar acum mânie numai este. Nu e nici om care să te poată vătăma, nu e nici un gând negativ care să-ţi poată face rău, căci eşti împrejmuit, călăuzit de duhul sfânt. ei pot înţelege starea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu , care din pântecele mamei ei până la sfârşitul vieţii pământeşti şi chiar şi în veşnicie a fost plină de harul dumnezeiesc.
Sfântul Dionisie, ucenic al Sfântului Apostol Pavel a dorit să o vadă pe Sfânta Maică şi când a ajuns la Ierusalim l-au dus în odaia în care fusese Prea Sfânta Maică iar el spune că deîndată s-a luminat de o pace şi o bucurie şi spune el: „Dacă eu într-adevăr n-aş fi ştiut că există Dumnezeu, pentru mine Pre Sfânta Maică ar fi fost Dumnezeu.”
De aceea Domnul a lăsat pe Prea Sfânta Maică să fie mângâiere Sfinţilor Apostoli, căci ei mult au fost prigoniţi din toate părţile.
Ea a fost mare mângâiere pentru ei, căci a răspândit pretutindeni în jurul ei pacea şi bucuria Lui Dumnezeu.
Iată de ce trebuie să ne rugăm, să ne rugăm din inimă şi să tânjim din inimă după Dumnezeu şi atunci Domnul ne va da harul Său şi pretutindeni vom simţi care este starea îngerilor şi sfinţilor şi nimeni nu ne va mai putea vătăma.
Iubiţi pe toţi şi veţi avea pace şi bucurie nespusă, de nedescris în cuvinte. Vă doresc tot ce-i mai frumos, pace şi bucurie de la Domnul.
CategoriiFără categorie
