In Sambata mortilor cuvant despre Inviere7 min read

„ Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29)
Ce este moartea altceva decât despărţirea sufletului de trup. Fiindcă sufletul, care trăieşte veşnic, nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu. Sufletul părăseşte trupul, de aceea moare numai acesta, căci o parte din noi este muritoare, iar alta nemuritoare. Sufletul, care se desparte de trup neobservat de ochii omeneşti, se ia de către îngeri şi se duce în sânul lui Avraam, dacă este drept, sau în temniţa iadului, dacă este păcătos, până ce va veni ziua cea hotărâtă a Judecăţii de apoi, când sufletul iarăşi se va uni cu trupul şi va trebui să dea socoteală înaintea scaunului Judecătorului Hristos.

Eu zic că sufletul iarăşi se va uni cu trupul pentru că viaţa viitoare nu înghite şi nu nimiceşte trupul. Putrezirea trupului şi moartea n-au fost legate de la început de trup, fiindcă trupul este lucru al lui Dumnezeu, iar putreziciunea şi moartea lui au venit în lume prin păcat. Totuşi, trupul iarăşi se va dezbrăca de această haină trecătoare şi se va îmbrăca în cea netrecătoare; el va lepăda ceea ce vine de la păcat şi va lua iarăşi în stăpânire ceea ce îi dăduse harul lui Dumnezeu, adică nestricăciunea.
Învăţătura despre învierea trupului este însă de cea mai mare însemnătate; ea ne dă o pătrundere mai deplină în adevărurile credinţei, orânduieşte viaţa noastră şi apără pronia dumnezeiască de orice învinovăţire. Necredinţa întru înviere răzvrăteşte toată viaţa noastră, o umple cu mii de răutăţi şi duce totul în neorânduială. Din contra, credinţa întru înviere întăreşte convingerea noastră despre o providenţă care cârmuieşte lumea, ne dă o mare râvnă pentru fapta bună, ne

îndeamnă a fugi de rău cu toată îngrijirea, şi toate le umple cu linişte şi pace.

Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală de faptele sale, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte numai în viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa mult pentru fapta bună. Şi cum ar putea el face altfel, când nu nădăjduieşte la nici o răsplătire? Dar el nu se va înfrâna nici de la fapte rele, fiindcă el nu aşteaptă nici o pedeapsă pentru nelegiuirile sale, ci se va deda poftelor şi patimilor şi va propăşi în toate felurile de păcătoşenie.
Dimpotrivă, cine este convins despre judecata cea viitoare, şi totdeauna are înaintea ochilor săi această judecată înfricoşată, împreună cu neînlăturata dare de seamă şi hotărârea judecăţii, care nu se poate schimba, acela va încerca în tot chipul a se îndeletnici în înfrânare, în blândeţe şi în toate celelalte fapte bune şi a fugi de desfrânare, de îndrăzneală şi de toate celelalte răutăţi.
Credinţa în înviere este totodată şi cea mai mare mângâiere în suferinţă, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Pentru aceasta, Apostolul Pavel vorbeşte deseori despre înviere, spre a încuraja pe luptătorii lui Hristos în ostenelile şi în pătimirile lor, spre a-i mângâia şi îmbărbăta. De aceea, el zice: „în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi… Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus… pentru aceea nu slăbim” (II Corinteni 4, 8-9, 14, 16). Şi: „Noi ştim că, de se va strica casa noastră cea pământească a cortului acestuia, zidire de la Dumnezeu avem, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri” (II Corinteni 5, 1).
Aşadar, Apostolul socoteşte nădejdea la viaţa cea viitoare după înviere ca fiind cea mai mare mângâiere în luptele şi pătimirile vieţii. La înviere, iubiţilor, fiecare om este părtaş, căci Apostolul zice: „Toţi vom învia, fiecare întru a sa rânduială” (I Corinteni 15, 22-23).
Ce înseamnă aceasta? El vrea să spună că şi păgânul, şi iudeul, şi cel rătăcit în credinţă, şi cel drept-credincios, fiecare om, va învia în ziua aceea. Deci, dacă toţi oamenii vor învia, păcătoşii ca şi drepţii, necucernicii ca şi virtuoşii, pentru aceasta nu trebuie să crezi tu că Dumnezeu este nedrept şi nu trebuie să te întrebi: „Ce este aceasta? Eu, care am fost aşa de râvnitor şi aşa de mult am răbdat, voi învia negreşit, dar tot aşa va învia păgânul, necucernicul, închinătorul la idoli, încă şi ei vor fi părtaşi de aceeaşi cinste a învierii?”. 
Pentru ca să nu te rătăceşti cu asemenea vorbe, ascultă ce zice însuşi Iisus Hristos: „ Vine ceasul întru care toţi cei din mormânturi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele întru învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).
Vedeţi ce deosebire între înviaţi? Deşi toţi oamenii vor învia, însă cel drept va învia spre viaţă, iar păcătosul, din contra, spre a primi osânda. Deşi trupurile păcătoşilor sunt netrecătoare, această cinste va fi pentru ele un izvor de osândă şi de ticăloşie, căci trupurile lor vor învia spre a suferi necontenitele chinuri ale focului.
Căci nu aceasta este vrednic de dorit, ca noi îndeobşte să înviem şi să ne îmbrăcăm întru neputreziciune, ci ca noi, la înviere, să nu ne aflăm fără de slavă şi fără nădejdea bucuriei; ca soarta noastră să nu fie focul cel gătit pentru păcătoşi.
Dar cum vor învia drepţii?”, întrebi tu. Ascultă ce zice Însuşi Domnul: „Atunci vor străluci drepţii ca soarele întru împărăţia Tatălui lor” (Matei 13, 43). Dar ce vorbesc eu de strălucirea soarelui? Drepţii vor fi aşa de luminoşi, ca slava lui Hristos însuşi, precum dovedeşte Apostolul Pavel, când zice: „Cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care va schimba trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Lui” (Filipeni 3, 20-21).
Aşadar, trupul nostru cel muritor se va preschimba şi se va face asemenea slavei lui Hristos; muritorul se va îmbrăca întru nemurire, şi ceea ce s-a semănat întru slăbiciune va învia întru putere. Carnea nu se va mai teme de putreziciune, nu se va mai teme de foame, nici de sete, nici de boală, nici de vreo nenorocire, ci în locul lor va intra o pace sigură şi o statornică odihnă a vieţii.
În adevăr, slava cerească, pe care la înviere o va dobândi cel drept, covârşeşte cu mult oricare altă slavă şi este fără de sfârşit.
 Să aducem roade bune de pocăinţă şi să îndreptăm ceea ce am greşit, ca să nu ne apuce ceasul morţii şi să nu ne lipsească timpul de a face destulă pocăinţă pentru greşelile noastre. 
Amin.
Sf.Ioan Gura de Aur
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments