&

„Împacă-te cu tine însuţi şi atunci se vor împăca şi cerurile şi pământul.”

 Vedeţi cât de adânci sunt aceste gânduri ?
 Noi cu toţii putem fi buni dacă ne unim cu izvorul vieţii, cu Dumnezeu, cu toată inima noastră, atunci El ne va da putere să iubim şi pe noi înşine şi pe aproapele nostru. Fără Domnul nici pe noi nu ne putem iubi.
Mulţi cad adeseori în deznădejde şi se ridică împotriva vieţii lor, îşi curmă viaţa, căci fără Domnul nu ne putem iubi nici pe noi înşine, nici pe semenii noştri şi nici pe vrăjmaşi.
Prin El putem toate, căci El este puterea şi viaţa noastră.

                Inimile noastre trebuie să le supunem cuiva şi dacă le supunem cuiva din lume, acest lucru ne poate aduce vătămare. 
Noi toţi căutăm iubire veşnică şi neschimbătoare, pace fără de sfârşit, şi cine poate da toate acestea, nu ni le poate da nici mama, nici tatăl, nici fratele , nici sora
Toţi aceştia ne pot părăsi, dispreţui şi respinge. De ce? Pentru că noi toţi suntem limitaţi şi în timp şi în spaţiu şi toţi ne aflăm în luptă cu puterile de sub ceruri care neîncetat ne întinează gândurile. 
Aşadar, toţi cei cărora ni le supunem inimile noastre, toţi aceştia ne pot părăsi, ne pot răni. 
Duhurile cele rele strecoară în dragostea noastră curată, dumnezeiască, gânduri şi caută să ne înrobească. 
Iubirea dumnezeiască este nesfârşită , atotcuprinzătoare, iar noi existăm, fiinţăm, vieţuim mărginiţi,

înrobiţi nu numai de fiinţele vii, ci şi de lucrurile moarte, fără viaţă care sunt fără valoare.

 Inima noastră este înrobită de lucrurile lumeşti, iar dacă cineva i le răpeşte acesta suferă. 
Numai în Dumnezeu putem avea o dragoste deplină, mai întâi cu Dumnezeu, şi abia apoi cu rudele şi semenii noştri.

                Nu ne este îngăduit să ne fim idoli unii altora.
 Sfinţii Părinţi spun că această naştere a noastră pe pământ este din îngăduinţa Domnului după cădere, căci Dumnezeu a făcut toate şi El este tuturor părinte, dar iată din păcate toate s-au tulburat. S-a tulburat şi firea noastră, căci strămoşii noştri erau nemuritori. Prin căderea omului a venit moartea, s-a tulburat lumea materială, cosmosul căci Adam a fost creat ca o coroană a întregii creaţii şi stăpân a întregii lumi materiale.
 În fiecare individ este reprezentată întreaga lume materială, întregul cosmos şi puterile minţii, căci se spune că omul este un mic cosmos. 
Trebuie să ne întoarcem în braţele Părintelui nostru, ca să ne întărească în credinţă, să fim puternici în El, şi prin Domnul vom vedea Împărăţia cerurilor. 
 Sfinţii Părinţi spun: „Ceea ce credinţa doreşte Dumnezeu înfăptuieşte (face), dar plinătatea (desăvârşirea) vieţii creştine este smerenia desăvârşită.” 
Chiar unul dintre proorocii vechi (ai legii vechi) spune: „Numai asupra celui blând şi smerit cu inima voi privi”. 
Cei blânzi şi smeriţi sunt moştenitorii Împărăţiei Cerurilor, şi vouă tuturor vă doresc să fiţi şi voi fii ai Luminii, şi să ne aflăm împreună înaintea Domnului, să-L slăvim pe Domnul în tot timpul şi în veacul veacului.
 Când suntem indispuşi, în noi e iad, nu avem pace, nici linişte. Când în inimă avem bucurie, atunci ne simţim ca în rai
De aceea trebuie neîncetat să trudim în rugăciune. 
Puţini sunt aceia care pe pământ primesc harul în dar.

 Trebuie să ne rugăm, să ne rugăm din inimă şi să tânjim din inimă după Dumnezeu şi atunci Domnul ne va da harul Său şi pretutindeni vom simţi care este starea îngerilor şi sfinţilor şi nimeni nu ne va mai putea vătăma.

Iubiţi pe toţi şi veţi avea pace şi bucurie nespusă, de nedescris în cuvinte. Vă doresc tot ce-i mai frumos, pace şi bucurie de la Domnul.

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.