Iubiti credinciosi,
Sa vedem cine era aceasta femeie si cum a fost castigata de Mantuitorul pentru Imparatia Cerurilor.
Samarineanca, si toti locuitorii din provincia Samaria, faceau parte dintr-un fel de secta a Vechiului Testament, separandu-se de templul din Ierusalim si respectand numai primele cinci carti ale lui Moise.
De aceea, intre iudei si samarineni era o veche dusmanie, incat nici nu vorbeau unii cu altii.
De aceea a si refuzat sa-I dea apa Mantuitorului insetat, care i-a zis: Da-Mi sa beau!
Pe langa credinta ei rea, samarineanca era si o femeie pacatoasa, caci traise mai inainte cu cinci barbati in desfranare si acum avea al saselea barbat.
Insa, cu toate ca era eretica in credinta si desfranata in fapte, ea astepta venirea Mantuitorului in lume, era insetata de “apa vie” a credintei in Hristos si se interesa cum sa se roage cu adevarat lui Dumnezeu.
Sa vedem acum in ce fel a vanat la credinta pe samarineanca aceasta pagina si pacatoasa.
Mai intai, Domnul i-a fagaduit femeii “apa cea vie”, adica invatatura Sfintei Evanghelii. Si dupa ce
femeia a crezut in puterea mantuitoare a Evangheliei, ii zice Mantuitorului cu glas smerit si rugator: Doamne, da-mi aceasta apa, ca sa nu mai insetez (Ioan 4, 15).
Astfel, cuvintele Domnului, atangindu-se ca o sageata de inima samarinencii, i-au desteptat credinta in suflet. Dar pentru mantuirea ei nu era de ajuns numai credinta dreapta in Dumnezeu. Ii mai trebuia si fapta buna, caci credinta, daca nu are fapte, este moarta (Iacob 2, 17).
Si cum a intors Domnul inima femeii pacatoase in smerenie si in cainta pacatelor? Prin marturisire. Prin cateva cuvinte, cu multa iscusinta duhovniceasca, Mantuitorul i-a indemnat constiinta sa-si marturiseasca singura pacatele. Caci dupa ce i-a zis femeii: “Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici”, samarineanca a marturisit: “Nu am barbat”. Adica sant o femeie pacatoasa. Am trait in desfranare cu cinci barbati si acum traiesc in faradelegi cu altul!
Vedeti cum vaneaza Hristos sufletele noastre pe calea mantuirii? Vedeti cat de mare este puterea spovedaniei?
Nu ne cere Mantuitorul decait doua virtuti principale: credinta tare in Dumnezeu, si pocainta, adica marturisirea pacatelor noastre cu cainta si innoirea vietii prin fapte bune. Pe amandoua acestea le-a indeplinit femeia samarineanca, caci a crezut ca Hristos este Mesia, Mantuitorul lumii, si-a recunoscut pacatele si a cerut “apa cea vie”, adica botezul crestin, harul Duhului Sfant si invatarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a cautat sa adauge si o alta fapta buna, obligatorie pentru noi toti, pentru fiecare crestin, adica marturisirea Evangheliei lui Hristos. Caci, fugind in familie si in satul natal, in cetatea ei, Sihar, umbla pe toate ulitele si striga in auzul tuturor: Veniti de vedeti un om care mi-a spus toate cate am facut. Nu cumva acesta este Hristosul? Si au iesit din cetate si veneau catre El (Ioan 4, 29-30).
Vedeti cum o femeie pacatoasa a reusit sa traga la credinta in Hristos o intreaga cetate? Oare noi toti, mamele si credinciosii nostri, daca ar marturisi cu tarie cuvintul Evanghliei in casele si familiile lor, n-ar putea aduce macar pe copiii si sotii lor in sarbatori la biserica sau la spovedanie in Sfintele Posturi? Dar cat de putin isi implinesc credinciosii nostri aceasta datorie!
Insa femeia samarineanca nu s-a oprit aici. Ci, asa cum citim in Vietile Sfintilor, pe 26 februarie, si in cartile de cult ale Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat in numele Preasfintei Treimi, primind numele de Fotinia.
Impreuna cu ea s-au botezat fiii ei Iosif si Fotinos si surorile ei Fotis si Fotos. Apoi ravnind pentru Hristos, au plecat toti la Cartagena si de acolo la Roma, predicand cu barbatie cuvantul Evangheliei si convertind pe multi sa creada cu tarie in Hristos. Auzind de aceasta imparatul roman Neron, i-a aruncat pe toti in temnita, chinuindu-i cumplit. Apoi vazind ca nici unul nu se leapada de Hristos, a poruncit sa li se taie capetele si se face pomenirea lor la 26 februarie.
Iubiti credinciosi,
Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineanca la fantina lui Iacob este o lectie de catehizare crestina si o calauza pe calea mantuirii pentru noi toti. In aceasta Evanghelie, preotii invata cu cata intelepciune trebuie sa castige sufletele oamenilor pentru viata vesnica, stiind ca nu este mestesug mai mare si mai greu decat acela de a vina pe cei pacatosi la pocainta.
In Evanghelia de astazi, crestinii buni invata ca “apa cea vie”, datatoare de viata a credintei ortodoxe si toate izvoarele mantuirii se afla numai la fantina vietii care este Biserica. Aici ne asteapta Hristos sa venim sa ne inchinam, sa ne rugam, si sa-L laudam, sa ne marturisim pacatele si sa-I cerem iertare si mantuire.
Aici, la Biserica, pacatosii vorbesc de Dumnezeu, isi recunosc pacatele, se spovedesc, cer canon de iertare si asteapta cu smerenie si speranta Sfanta Impartasanie, iertarea pacatelor.
Aici cei necredinciosi si raucredinciosi se convertesc la dreapta credinta ca femeia samarineanca, cer de la Hristos apa cea vie a credintei. Aici, mai ales aici la Biserica, invatam sa ne rugam in duh si in adevar, invatam sa ne marturisim si sa ne plangem pacatele, invatam sa ne smerim si sa ne iubim unii pe altii.
Aici invatam cum putem convinge si aduce la Hristos pe fratii nostri care zac in intunericul pacatelor si al nepocaintei.
La Biserica invatam a marturisi pe Hristos pe pamint, invatam a ne ruga in duh si in adevar si a dobandi viata vesnica.
Deci sa venim regulat la Sfinta Biserica si sa lucram cu ravna ogorul mantuirii noastre, stiind ca nu este mantuire in afara de Biserica. Iata, Hristos ne asteapta la fantina, ne cheama la Biserica, ne invata sa ne rugam, ni se descopera prin invatatura Sfintei Evanghelii, ne ajuta sa ne curatam de patimi, ne hraneste si ne adapa cu Trupul si Sangele Sau din sfintul potir si ne da putere de sus sa ne pocaim.
Sa parasim pacatele si sa urmam lui Hristos pentru a ne invrednici de imparatia Lui in vecii vecilor. Amin.
Hristos a inviat!
Arhimandrit Cleopa Ilie
