Pocăinţa, fiind conştientizarea păcatelor săvârşite de om, este schimbarea morală a vieţii omului, este o schimbare în mai bine, precum şi un dezgust desăvârşit faţă de viaţa lui de mai înainte.
Aşadar pocăinţa este renaşterea omului duhovnicesc şi un stadiu nou al unei vieţi virtuoase.
Un chip precis al pocăinţei ne dă profetul Isaia când îi îndeamnă pe iudei la întoarcerea la Dumnezeu şi la pocăinţă: […] Spălați-vă, curăţiţi-vă! Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei.
Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face (Isaia 1, 15-18).
Iată aşadar cât de necesară este pocăinţa noastră şi care sunt roadele acesteia! Altminteri nu facem nimic, nu lucrăm nimic.
Pomul bun după roadă se cunoaşte (Matei 12, 33; Luca 6, 44). Pomul rău face poame rele, iar pomul cel bun face roade bune (Matei 7, 17-18).
Pocăinţa noastră să aibă model pe Niniviteni (Iona 3, 5-10), care s-au schimbat într-atât, încât s-au mutat imediat în partea iubită de Domnul, în rânduiala drepţilor.
Mirul desfrânatei care a uns picioarele lui Iisus (Luca 7, 36-50) să fie pilda noastră, iar lacrimile lui Petru – învăţătură (Matei 26, 75; Marcu 14, 72; Luca 22, 61-62). Şi osândirea de sine a tâlharului pe cruce (Luca 23, 40-42), şi smerenia vameşului (Luca 18, 13-14) rămân în continuare pilde ale adevăratei pocăinţe.
Să fugim de pocăinţa faraonului, care de zece ori şi-a mărturisit păcatul, de zece ori a cerut iertare şi de zece ori a fost slobozit, dar, pururi fiind împietrit cu inima şi nepocăit în adâncul sufletului şi pocăindu-se numai în vremea necazurilor (Exodul 7-14), a pătimit în Marea Roşie cele vrednice de pocăinţa pe care a avut-o (Exodul 14, 26-31).
Veniţi, aşadar, fraţi creştini, conştienţi fiind acum de necesitatea şi importanţa pocăinţei, să ne apropiem şi să Îl rugăm pe Domnul să ne treacă cu vederea multele noastre greşeli, să lumineze cugetul nostru cel întunecat şi să ne dea umilinţă şi zdrobire inimii, ca, în curăţia mărturiei conştiinţei (2 Corinteni 1, 12) noastre, să ne pocăim pentru faptele noastre cele rele, şi să sădească în noi dragostea pentru poruncile Lui, ca să le ţinem şi să facem cele bineplăcute înaintea Lui (1 Ioan 3, 22), pentru a deveni prieteni ai Săi şi moştenitori ai Împărăţiei Lui veşnice.
Amin.
Sf.Nectarie de la Eghina
CategoriiSf Nectarie de la Eghina
