Despre Fericitul Augustin am citit undeva că la început fusese un om foarte învăţat, dar necredincios. Într-o zi, plimbându -se cu un prieten de-al lui, a dat peste un sătean de rând care citea în Scriptură.
– Ce faci acolo, nene? a întrebat Fericitul Augustin.
– Citesc în Cartea vieţii, a răspuns omul şi a început să citească mai departe, cu graiul înalt, din Evanghelia lui Ioan.
Pe Fericitul Augustin l-a mişcat adânc această întâmplare. Plecând mai departe, a zis către prietenul său:
– Ce înseamnă, prietene, acest lucru? Oamenii cei neînvăţaţi apucă Împărăţia lui Dumnezeu, iar noi, învăţaţii, rămânem în pierzare…
Din acea clipă, Fericitul Augustin a căpătat alţi ochi şi altă vedere şi, apucând pe calea mântuirii sufleteşti, a trăit o viaţă de sfânt.
Dragă cititorule, în încheiere, eu te întreb: cum stai tu cu ochii şi cu vederea cea sufletească?
Ia seama că patimile şi păcatele ameninţă neîncetat ochii şi vederea sufletului tău.
Şi tu eşti un orb când spui că „nu poţi vedea“ pe aproapele tău.
Şi tu eşti un orb când nu vezi pe cel sărac, bolnav şi necăjit.
Şi tu eşti un orb când te-ai lăsat cuprins şi aprins de duhul desfrânării şi al beţiei.
Şi tu eşti un orb când nu vezi semnele şi arătările ce ţi le scoate Domnul în calea vieţii, să te întoarcă din pieire.
Şi tu eşti un orb când spui că viaţa asta trebuie să „ţi-o petreci“ în cât mai multe pofte şi plăceri păcătoase.
De această cumplită boală a orbiei sufleteşti numai Mântuitorul te poate tămădui.
De orbia cea sufletească poţi scăpa numai când L ai primit cu adevărat pe Mântuitorul.
Când ţi-ai predat viaţa Domnului, când ai căzut la Crucea Lui şi Sângele Său a picurat peste tine şi peste păcatele tale, când te-ai hotărât la o viaţă nouă cu Domnul.
Atunci deodată capeţi alţi ochi şi altă vedere, aşa precum şi Sf. Ap. Pavel a primit altă vedere şi altă purtare când, pe drumul Damascului, s-a întâlnit cu Mântuitorul.
Suflete dragă! Aleargă cu boala ta la Iisus, Doctorul nostru cel mare şi te roagă Lui, zicând: „Luminează, Hristoase, ochii sufletului meu, ca nu cumva să adorm în păcate de moarte. Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine întru căinţă: milostiv fii mie, Unule, Cela ce eşti lesne-iertător!“.
