Fiecare om este un singuratic pe acest pământ. Până la urma urmelor, el rămâne singur în faţa tuturor datoriilor şi a răspunderilor sale.
Nimeni nu-l poate înlocui nici în împlinirea datoriilor lui – şi nimeni nu-i poate lua nici osânda sau răsplata sa pentru împlinirea sau neîmplinirea acestora.
Lucrând pentru Dumnezeu sau împotriva Lui, tot ce omul trimite în sus – prin circuitul rânduielilor aşezate de Dumnezeu – se întoarce înapoi peste capul său. Cu mai multă putere şi greutate.
Lucrând pentru semenii săi sau împotriva lor, tot ce omul trimite la dreapta sau la stânga sa, prin acelaşi circuit al rânduielii dumnezeieşti, se întoarce iarăşi asupra vieţii sale.
Binele sau răul, binecuvântarea sau blestemul, facerea sau nefacerea adusă altora nu sunt adevărate decât pentru acela care le face.
El singur se va bucura sau se va osândi pentru ele. Asupra lui însuşi se vor întoarce mai curând sau mai târziu toate.
Ori pe pământ, ori sub el.
Lui Dumnezeu nu-I putem face nici bine, nici rău – El este deasupra binelui şi a răului.
Pe El nu-L putem nici îmbogăţi, nici păgubi – El este Stăpânul tuturor.
Pe El nu-L putem nici mângâia, nici lovi… El este de neatins.
Iar între noi şi semenii noştri este totdeauna Dumnezeu.
Săgeţile trase înspre El se întorc totdeauna şi cad în capul celui ce le-a tras.
Dumnezeu veghează totdeauna asupra a tot ce facem noi semenilor noştri.
Dacă noi tragem asupra altora săgeţi arzătoare, El le este acelora un scut puternic, iar săgeţile
otrăvitoare trase de noi asupra altuia se vor întoarce totdeauna asupra noastră, a celor ce le-am tras.
Dacă vrem să le facem bine, binele, trecând prin Dumnezeu, creşte şi se desparte în două revărsări.
Partea cea mai îmbelşugată se va reîntoarce iarăşi înapoi, spre acela din care a izvorât.
Cine binecuvântează pe Dumnezeu, lui însuşi îşi face binele.
Căci binecuvântarea sa se întoarce asupra lui însuşi, îmbogăţită de răsplătirile nemărginite ale lui Dumnezeu.
Cine blestemă Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu, el singur face să cadă asupra veşniciei sale toate blestemele aruncate spre cer,
– mai îngreunate încă şi de osânda pe care le-o adună Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu vătămate de cel care a blestemat.
Pe fiecare om îl păzeşte Dumnezeu.
Pe cei din lumină şi ascultare îi păzeşte spre viaţă, iar pe cei din întuneric şi neascultare îi păzeşte spre osândă şi judecată (II Ptr 3, 7).
Fiecare merge inevitabil spre soarta pentru care se pregăteşte.
O, Putere a lui Dumnezeu, ai milă de toţi şi îndrumă-i pe calea mântuirii prin ascultare.
Amin.
Traian Dorz- Săgeţile biruitoare
CategoriiFără categorie
