A

ASCULTATORII

Totdeauna unde se vorbeşte Evanghelia sunt trei feluri de ascultători: cei de aproape, cei de la mijloc şi cei de departe.
Dar nu poziţia trupească faţă de vorbitorul cuvântului este importantă – ci cea sufletească.
Poziţia sufletească a celor de departe este de obicei că doar aud. A celor de la mijloc este că aud şi înţeleg. Dar a celor de aproape este că şi aud, şi înţeleg, dar şi ascultă Cuvântul lui Dumnezeu.

Încă o dată: nu poziţia trupească este cea mai importantă, ci poziţia sufletească. Sunt mulţi dintre cei de departe care sunt numai ochi şi urechi. Dintre aceştia uneori auzi strigând: Vă rugăm, vorbiţi mai tare, că nu se aude… Aceştia n-ar vrea să scape nici un cuvânt, pentru că ei vor nu numai să audă sau să înţeleagă, ci vor să asculte Cuvântul Sfânt.
Ce scumpe sunt înaintea lui Dumnezeu astfel de suflete!
Sunt unii dintre cei care, chiar aproape fiind, nu le pasă de Cuvânt. Uneori nici nu-l aud din cauza vorbelor lor. Apoi nu-l înţeleg din cauza gândurilor lor. Şi apoi nu vor să-l primească din cauza simţirii lor potrivnice.
Ce departe de Cuvânt sunt uneori chiar cei mai aproape de cuvântător!
Cei de la mijloc se împart între cele două extreme:
unii aud şi chiar înţeleg, dar nu ascultă niciodată;
alţii [sunt cei] cărora Dumnezeu le dă Harul să asculte ceea ce au auzit şi au înţeles.
Cei din urmă vin totdeauna la Domnul. Cei din mijloc vin foarte rar. Iar cei dintâi, aproape

niciodată.

Nu de cantitatea cuvântului depinde de multe ori ascultarea lui, ci de valoarea şi puterea sa. Nu ce vorbitor auzim, ci al Cui Cuvânt îl ascultăm. Dacă auzim numai un vorbitor – chiar pe cel mai strălucit om – nu ne alegem cu mare folos.
Ci numai când, dincolo de om, Îl ascultăm pe Dumnezeu.
Totuşi când în mijlocul nostru sunt vorbitori sfinţi – noi, în cuvântul lor, Îl auzim pe Hristos vorbindu-ne.
Să-i ascultăm, fiindcă Domnul Însuşi a spus: Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă (Mt 10, 40 41).
Trăim puternic sub dureroasa impresie a răririi rândurilor celor sfinţi. Unii după alţii se duc marii stegari ai lui Hristos care au ţinut sus Cuvântul Vieţii. Dorim din toată inima să ni-i amintim mereu, ascultându-i şi urmându-le credinţa.
Să ne obişnuim să preţuim astfel de suflete mari câtă vreme le avem, fiindcă din pricina lor multe binecuvântări se revarsă peste noi, toţi ceilalţi. Şi de multe nenorociri suntem scăpaţi numai din pricina lor. Abia când ei nu vor mai fi vom vedea ce au fost.
Trebuie să ne rugăm mereu ca Domnul să umple golurile rămase în urma marilor sfinţi plecaţi dintre noi… Şi să ne dăm şi noi toate silinţele să fim vrednici ca Duhul Sfânt să nu ne lase fără de îndrumători sfinţi, ca să nu rămânem în întuneric, fiindcă astfel de ochi din fruntea noastră ne sunt chiar mai de preţ şi decât ochii cei de sub frunte.

Aşa să ne ajute Domnul!
Amin.

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.