Poartă-ţi crucea pe care Domnul ţi-o dă3 min de citit

Obişnuit, crucea care ne este dată se pare a fi totdeauna cea mai grea.

Toţi zic: Ştim că trebuie să avem mâhniri şi necazuri în lume, dar ceea ce sufăr eu nu mai suferă nimeni. Orice altă cruce e mai uşoară ca aceasta.

Dar Domnul a hotărât totul înainte. El a hotărât şi crucea noastră. Noi nu suntem stăpâni, ci trebuie să fim copii ascultători.


Fratele meu, gândeşte-te că ai fi primit dreptul săţi alegi tu crucea pe care trebuie săo porţi.
 O, numai atunci ai putea vedea cât de greu este să alegi!

Vrei să îţi alegi boală? Te rog nu răspunde îndată da. Eu ştiu ce este boala şi nu o voi lăuda.
Atunci, sărăcie? Grea cruce este şi aceasta. Căci nu este fericire a nu şti seara ce vei începe dimineaţa viitoare, pentru ca săţi poţi câştiga traiul vieţii. Să trăieşti din mila oamenilor nu este o fericire.
Sau îţi alegi ocară şi defăimare? Acestea zdrobesc inima chiar şi a unui om puternic.
Ori vrei boala sau pierderea celor pe care îi iubeşti? „Doamne fereşte!“ – vei zice tu.

Dacă ai primi astfel dreptul săţi alegi tu crucea, ai păţi ca acei părinţi care au fost rugaţi sădea unul din cei zece copii pe care îi aveau.
Pe cel dintâi nu l-au dat pentru căera urmaşul familiei. De al doilea nu se îndurau, pentru căera de

mare ajutor mamei. Al treilea semăna cu tata. Pe al patrulea îl iubea foarte mult mama; şi aşa, până la cel din urmă, care era la sânul mamei şi pe care cu nici un preţ nu l-ar fi dat. Aşa şi noi am avea pentru fiecare cruce un motiv deosebit. Până chiar şi ea însăşi, alegerea crucii, ar fi o cruce grea.


Când ne-am pune noi pe alesul crucilor, foarte uşor s-ar putea întâmpla să ne alegem una mai grea ca aceea pe care o purtăm. Primul nostru gând ar fi să lepădăm crucea de până acum, crezând că schimbarea ei este şi o îndreptare. Am vrea să ne schimbăm crucea cu vecinul nostru, dar să mă crezi, iubite frate, Dumnezeu ţi-a hotărât crucea pe care o poţi purta.

Schimbarea ei ar fi o pagubă şi pentru tine şi pentru vecinul sau prietenul tău.

Crucea nu este numai o pedeapsă, ci este mai ales un mijloc, un leac de tămăduire sufletească.

Dacă supunându-ne Domnului ne purtăm zilnic cu răbdare crucea pe care El a pus-o pe umerii noştri şi cu supunere bem cupa amară a suferinţelor, zicând: „Doamne, fie voia Ta“, atunci preamărim cu adevărat pe Dumnezeu şi primim binecuvântările Lui.

Când Domnul ne întinde cupa amarăa suferinţelor – să o bem cu bucurie.

Când vom ajunge odată în ceruri, vom vedea cum Domnul, în înţelepciunea Sa, nu ne-a împărţit numai hrană, ci şi medicamente pentru vindecarea sufletelor noastre.

Ba chiar şi aici pe pământ, când vom îmbătrâni şi vom privi înapoi prin negura şi întunericul necredinţei şi al neştiinţei, vom lăuda pe Domnul pentru focul cel curăţitor.

Crucea, pomul cel amar, a înverzit, a dat muguri, a făcut flori şi a purtat rod.
Da! Crucea de care noi atât de mult ne-am îngrozit, ne-a adus binecuvântarea cea mai multă.

Pr. Iosif Trifa
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments