Nu zic: „Să ne ferim de vin”, ci zic: „Să ne ferim de beţie”6 min read

 Nu vinul este pricina beţiei, căci vinul este lăsat de Dumnezeu, iar ceea ce a lăsat Dumnezeu nu pricinuieşte nici un rău, ci voinţa cea stricată a omului neînţelept este mama beţiei.
Că ne putem îmbăta şi altfel, nu numai cu vin, ne spune Pavel: „Nu vă îmbătaţi de vin”, dând a înţelege că ne putem îmbăta şi de altceva. „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânare” (Efeseni 5, 18). Într-un chip minunat, el rosteşte prin puţine cuvinte toată osânda beţiei.
Ce însemnează cuvintele: „Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânare!” Desfrânaţi numim pe acei tineri care, luând moştenirea părintească, o cheltuiesc toată deodată, fără să judece cui, ce şi când trebuie să dea, ci şi hainele, şi aurul, şi argintul şi toate bogăţiile părinteşti le cheltuiesc fără cruţare cu desfrânatele şi cu desfrânaţii.

 

Aşa este beţia: Punând stăpânire pe mintea beţivului, ca pe un tânăr desfrânat, şi robind judecata lui, ea îl sileşte să cheltuiască fără nici o cumpătare şi fără nici o chibzuinţă toată bogăţia cugetării. Omul beat nu ştie când trebuie să vorbească şi când trebuie să tacă, ci gura lui veşnic e deschisă; buzele lui n-au nici lacăt, nici zăvoare; el nu ştie să-şi cârmuiască vorbele sale cu judecată, nu ştie să economisească bogăţia cugetărilor sale, nu ştie ce trebuie să păstreze şi ce trebuie să cheltuiască, ci toate le aruncă şi le risipeşte.
Beţia este înnebunire de bunăvoie; beţia este nenorocire, de care oamenii glumesc; beţia este boală, de care oamenii râd; ea este îndrăcire de bunăvoie şi chiar mai rea decât îndrăcirea.
Voieşti să ştii cum beţivul este mai rău chiar decât un îndrăcit? Pe omul îndrăcit toţi îl compătimim, iar de beţiv ne îngreţoşăm; pe îndrăcit îl jelim, iar asupra beţivului ne umplem de mânie şi dezgust. Pentru ce? Pentru că boala îndrăcitului vine de la ispita diavolului, iar a beţivului de la neîngrijirea sa; boala aceluia vine de la vrăjmaşul, iar a acestuia de la propria sa voinţă.
Dar de suferit, beţivul suferă acelaşi lucru ca şi îndrăcitul; ca şi acesta se învârte, ca şi acesta face nebunii, ca şi acesta cade, ca şi acesta holbează ochii, ca şi acesta se zgâlţâieşte şi, zăcând pe pământ, face spume la gură, se umple de bale şi răspândeşte în jurul său o putoare nesuferită. Un astfel de om este neplăcut prietenilor, ridicol duşmanilor, dispreţuit de slugi, dezgustător pentru soţie, de nesuferit pentru copii şi greţos chiar pentru dobitoace. Dobitoacele cele necuvântătoare beau numai până când îşi potolesc setea şi numai cât cere trebuinţa, iar beţivul, cu neînfrânarea sa, întinde pofta peste marginile trebuinţei şi se arată mai neînţelept decât dobitoacele.
Mai dureros e că această boală, plină de atâtea rele şi pricinuitoare a atâtor nenorociri, nu se socoteşte a fi o greşeală, o vinovăţie, ci la mesele bogaţilor se fac întreceri spre a se vedea cine poate servi ca exemplu în această mârşavă ticăloşie, cine poate stârni mai mult râs, cine îşi poate slăbi mai tare nervii, cine îşi poate slei mai mult puterile, cine poate întrista mai mult pe Stăpânul tuturor. Atunci să vezi silinţe şi întreceri cu adevărat drăceşti!
Beţivul este mai ticălos şi decât un mort. Acesta din urmă zace fără simţire şi nu poate face nici bine, nici rău; acela este în stare să facă rău, şi îngropându-şi sufletul în trupul său ca într-un mormânt, mort îşi arată trupul său. Vezi cum beţivul e mai rău decât îndrăcitul şi mai nesimţitor decât un mort? Dacă voieşti, eu îţi pot spune lucruri şi mai grozave decât acestea!
Beţivul nu poate să intre întru împărăţia lui Dumnezeu. Cine spune aceasta? Pavel. „Nu vă amăgiţi”, ne zice el, „căci nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici cei ce fac adulter, nici malahienii, nici sodomiţii, nici lacomii, nici furii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).
Aţi auzit în ce ceată pune Pavel pe beţivi? El îi pune împreună cu desfrânaţii, cu cei ce fac adulter, cu închinătorii la idoli, cu hulitorii, cu răpitorii, cu hoţii. Dar cum asta, vei întreba poate, beţivul şi desfrânatul sunt tot una? Se poate oare ca beţivul să fie ca închinătorul la idoli?
Nu mă întreba pe mine, omule, de aceasta. Eu ţi-am citit o lege dumnezeiască. Nu-mi cere mie socoteală, ci întreabă pe Pavel, şi el îţi va răspunde. Eu nu pot să-ţi spun dacă beţivul va fi sau nu pedepsit la un loc cu desfrânaţii şi cu închinătorii la idoli, dar că el, împreună cu aceştia, va fi lipsit de împărăţia cerurilor, aceea ţi-o pot adeveri cu toată tăria. Iar dacă aceasta e mai presus de orice îndoială, atunci la ce-mi mai ceri socoteală, ca să-ţi arăt cât de mare e măsura acestui păcat?
Dacă beţivul va rămâne afară, dacă el va fi lipsit de împărăţia cerurilor, dacă nu va dobândi mântuirea, dacă va fi trimis în munca veşnică, atunci, la ce-mi mai înfăţişezi tu cântar şi măsuri pentru măsurarea păcatului?
Cu adevărat, iubiţilor, mare şi greu păcat este beţia. Dar eu nu vorbesc de voi – să nu fie una ca asta – căci eu sunt pe deplin încredinţat că sufletul vostru este curat de această boală şi de această patimă. Dovada sănătăţii voastre este că voi vă aflaţi aici, ascultându-ne cu luare aminte, pentru că nimeni din cei ce se îmbată de vin nu poate înseta după graiurile dumnezeieşti.
„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duhul” (Efeseni 5, 18). Iată o minunată beţie! Hrăneşte-ţi sufletul tău cu Duh Sfânt, ca să nu-l saturi cu beţie. Umple cu Duh Sfânt sufletul şi cugetele tale, pentru ca să nu găsească loc într-însele acea patimă ruşinoasă, care se numeşte beţie. De aceea, Pavel nici n-a zis: împărtăşiţi-vă din Duhul, ci: „umpleţi-vă de Duhul”.
Da, umple sufletul tău cu Duhul Sfânt până sus, ca pe un pahar, pentru ca diavolul să nu mai poată turna într-însul nimic. Nu trebuie numai a ne împărtăşi din Duhul Sfânt, ci trebuie a ne şi umple de Duhul Sfânt prin psalmii, prin imnurile şi prin cântările duhovniceşti (Efeseni 5, 19), de care v-aţi umplut astăzi. De aceea sunt încredinţat că voi sunteţi sănătoşi.
Avem noi un minunat pahar de îmbătare – paharul de îmbătare care naşte înfrânare, iar nu boală.
Care e acest pahar? Paharul cel duhovnicesc, paharul cel mântuitor, paharul cel curat al Domnului. El nu naşte beţie, nu naşte boală; el nu secătuieşte puterile, ci le sporeşte; el nu slăbeşte nervii, ci îi încordează; el izvorăşte trezvie, este obiect de respect pentru îngeri, lucru de groază pentru draci, obiect de cinste pentru oameni, lucru de dragoste pentru Stăpânul.
Aţi auzit ce zice David despre acest pahar duhovnicesc pe care îl vedeţi pe această sfântă masă? Ascultaţi cuvintele lui: „Gătit-ai înaintea mea masă, împotriva celor ce mă urăsc, uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul tău este îmbătându-mă ca un puternic” (Psalmul 22, 6). Pentru ca tu, auzind cuvântul „îmbătându-mă”, să nu te îngrozeşti deodată şi să nu socoti că această îmbătare naşte slăbiciune, David adaugă cuvintele: „ca un puternic”.
Acest nou chip de îmbătare dă tărie şi face pe om bun şi tare! Aceasta izvorăşte din piatra cea duhovnicească, nu vatămă cugetele, ci deşteaptă gânduri duhovniceşti. Să ne îmbătăm, dar, cu această îmbătare, iar de cealaltă să fugim, ca să nu facem de ocară această mare sărbătoare, căci această zi este sărbătoare nu numai pentru pământ, ci şi pentru cer.
Acum bucurie este pe pământ; acum bucurie este şi în cer. Şi dacă la întoarcerea unui păcătos se face bucurie pe pământ şi în cer (Luca 15, 10), apoi cu atât mai vârtos trebuie să fie bucurie în cer acum când toată lumea este smulsă din mâinile diavolului. Astăzi se bucură îngerii, astăzi se veselesc arhanghelii. Astăzi heruvimii şi serafimii prăznuiesc împreună cu noi această sărbătoare; ei nu se ruşinează de cei asemeni lor slujitori, ci se bucură de binele nostru. Deşi acest dar al Stăpânului noi l-am primit, mulţumirea e obştească şi pentru dânşii, ca şi pentru noi! însuşi Stăpânul lor şi al nostru nu Se ruşinează a prăznui împreună cu noi.

 

De ce zicem că nici El nu se ruşinează? Pentru că, ascultaţi-L ce zice: „Cu dor am dorit să mănânc aceste Paşti cu voi” (Luca 22, 15). Iar dacă El a dorit să prăznuiască împreună cu noi Pastile, atunci negreşit a dorit să prăznuiască şi Învierea. Deci, când se bucură îngerii şi arhanghelii, şi când Stăpânul tuturor prăznuieşte împreună cu noi, ce pricină de întristare mai poate fi?
Sf.Ioan Gura de Aur
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments