În părţile Siriei era o cetate ce se numea Ramel, în care se zidea o biserică de piatră, în numele Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe.
Şi nu era în acel loc piatră de felul acela, din care s-ar fi putut face stîlpi mari, spre întărirea zidirii, ci din alte părţi depărtate se aduceau pe mare stîlpi de preţ.
Deci, mulţi din cetăţenii cei iubitori de Dumnezeu s-au dus în diferite locuri ca să cumpere stîlpi de piatră pentru biserica ce se zidea.
S-a dus şi o femeie dreptcredincioasă, văduvă, care avea osîrdie şi credinţă către Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, voind, ca din sărăcia sa, să cumpere pentru biserica sfîntului un stîlp.
Şi, cumpărînd dintr-un loc un stîlp ales, l-a adus la malul mării, unde un alt bărbat bogat din cetatea Ramel, cumpărînd cîţiva stîlpi îi punea în corabie; şi a rugat mult femeia pe omul acela, să-i ia şi stîlpul ei în corabie, împreună cu ceilalţi şi să-l ducă la biserica mucenicului.
Iar el nu i-a ascultat rugămintea şi nu i-a luat stîlpul ei; ci, aruncînd în corabie numai stîlpii săi, a plecat.
Atunci femeia aceea, aruncîndu-se la pămînt, plîngea cu jale şi chema în ajutor pe Sfîntul MareMucenic, ca să rînduiască precum ştie el, ca şi stîlpul ei să fie dus în Ramel, la biserica lui.
Astfel femeia, mîhnindu-se şi plîngînd, a adormit şi i s-a arătat în vis Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe în chip de voievod, mergînd călare şi ridicînd-o de la pămînt, i-a zis: „Spune-mi de ce te mîhneşti, o, femeie?”
Iar ea i-a spus pricina durerii sale şi a văzut pe sfînt descălecînd de pe cal şi zicînd către dînsa: „Unde voieşti să-ţi pui stîlpul?”
Iar ea a zis: „În partea dreaptă a bisericii”.
Şi îndată sfîntul a scris cu degetul său pe stîlp astfel: „Stîlpul acesta al văduvei, să se pună în partea dreaptă a bisericii, după cel dintîi stîlp, ca să fie acesta al doilea”.
Aceasta scriind, a zis către femeie: „Ajută-mi tu singură”.
Şi, apucînd ei stîlpul, piatra s-a uşurat şi de către amîndoi a fost aruncată în mare.
Aceasta văzînd-o femeia în vedenia somnului şi deşteptîndu-se, n-a găsit stîlpul în locul acela.
Dar punîndu-şi nădejdea către Dumnezeu şi spre Sfîntul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa.
Şi mai înainte de întoarcerea ei, precum şi a corabiei, adică îndată după acea vedenie din somn, chiar a doua zi s-a găsit stîlpul ei pe malul mării, în Ramel.
Apoi după ce a sosit bărbatul acela, care îşi ducea stîlpii în corabie şi a ieşit la mal, a văzut stîlpul văduvei şi scrierea de pe el, care se închipuise pe piatră de degetul sfîntului foarte bine, ca şi cum literele ar fi fost însemnate pe lut.
Atunci s-a minunat foarte şi cunoscînd minunea ce se făcuse de sfîntul mare mucenic şi pricepînd greşeala sa, se căia că trecuse cu vederea rugămintea văduvei şi cerea iertare de la sfînt, prin multe rugăciuni, ceea ce a şi dobîndit de la el, arătîndu-i-se în vedenie.
Deci stîlpul acela al văduvei s-a pus în acel loc în care s-a poruncit, spre pomenirea femeii şi spre arătarea minunii făcute de marele mucenic, dar mai ales spre slava izvorului minunilor lui Hristos,
Dumnezeul nostru.
*********************************************************************************
După mulţi ani, saracinii luînd Siria sub stăpînirea lor, s-a întîmplat în cetatea Ramel, în cea mai sus pomenită biserică a Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, o minune ca aceasta:
Un saracin vestit, împreună cu alţi saracini, au intrat în biserică, pe vremea citirii pravilei, şi văzînd icoana Sfîntului Gheorghe şi pe preot stînd înaintea ei şi închinîndu-se şi săvîrşind în taină rugăciuni, a zis către prietenii săi în limba saracinilor: „Vedeţi pe acest nebun, ce face? Se roagă la scîndură. Aduce-ţi-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scîndura aceea”.
Şi îndată i-au adus un arc, pe care el, stînd dinapoia tuturor, l-a încordat şi a aruncat o săgeată asupra icoanei mucenicului; iar săgeata n-a zburat spre icoană, ci în sus şi căzînd din înălţime, a lovit pe saracinul acela în mînă şi i-a rănit-o.
Deci, a ieşit îndată afară, ducîndu-se acasă, durîndu-l mîna foarte şi curgîndu-i mult sînge; apoi se umflase şi striga suspinînd, fiind cuprins de o durere de moarte.
Şi avea în casa sa nişte slujnice de credinţă creştinească, pe care chemîndu-le, le-a zis: „Am fost în biserica Sfîntului vostru Gheorghe şi am vrut să-i săgetez icoana lui, dar m-am săgetat pe mine, căci întorcîndu-se săgeata, mi-a rănit mîna şi iată mor de nesuferită durere”.
Iar ele i-au zis: „Oare ţi se pare că ai făcut bine, îndrăznind să loveşti chipul sfîntului mucenic?”
Zis-a saracinul: „Au doară are putere chipul acela, să mă facă astfel, precum sînt acum de bolnav?”
Slujnicele au răspuns: „Noi sîntem neînvăţate şi nu putem să-ţi răspundem, dar cheamă un preot şi acela îţi va spune cele ce ne întrebi pe noi”.
Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale şi a chemat pe preot şi a zis: „Vreau să ştiu ce putere are scîndura aceea sau icoana, căreia te închini tu?”
A răspuns preotul: „Eu nu mă închinam scîndurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, mă rugam celui închipuit pe scîndură cu chipul Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe, ca să fie mijlocitor pentru mine către Dumnezeu”.
Zis-a barbarul: „Cine este Gheorghe, dacă nu este el Dumnezeul vostru?”
Răspuns-a preotul: „Sfîntul Gheorghe nu este Dumnezeu, ci slugă a lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost asemenea om pămîntean ca şi noi. El multe munci a răbdat de la păgînii care-l sileau să se lepede de Hristos, dar cu vitejie pe toate răbdîndu-le şi bine săvîrşindu-şi mărturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu ca să facă semne şi minuni; iar noi, iubindu-l pe el, cinstim icoana lui şi, ca şi cum am privi spre el, ne închinăm lui, îl cuprindem şi-i sărutăm icoana, în acelaşi chip cum şi tu faci după moartea părinţilor şi fraţilor tăi; căci avînd îmbrăcămintea lor înaintea ta, lăcrimezi şi le săruţi, ca şi cum ai avea pe aceia înaintea ta.
Deci, aşa şi noi socotim icoanele sfinţilor, nu ca pe nişte dumnezei, să nu fie aceea, ci ca pe nişte închipuiri ale slugilor lui Dumnezeu, care prin icoanele lor fac minuni, precum s-a întîmplat cu tine, cel ce ai îndrăznit a săgeta icoana sfîntului mucenic, ca să ştii puterea lui şi să fie şi spre învăţătura altora”.
Acestea auzindu-le saracinul, a zis: „Ce voi face?
Vezi mîna mea sîngerîndă, căci groaznică durere pătimesc şi de moarte mă apropii”.
Zis-a lui preotul: „De voieşti să fii viu şi întreg, porunceşte să aducă la tine chipul Sfîntului şi Marelui Mucenic Gheorghe şi-l pune pe patul tău; apoi o candelă plină cu unt-delemn arzînd, să fie înaintea lui aprinsă toată noaptea, iar a doua zi luînd untdelemn din candelă, să ungi mîna ta cea bolnavă şi atunci să crezi că te vei tămădui, şi-ţi va fi ţie aşa”.
Iar saracinul îndată a rugat pe preot, ca să-i aducă icoana Sfîntului Gheorghe, pe care primind-o cu bucurie, a făcut toate aşa precum a învăţat de la preot. A doua zi, după ce şi-a uns mîna cu untdelemn din candelă, îndată i-a încetat durerea şi i s-a tămăduit mîna.
De o minune ca aceea, mirîndu-se şi veselindu-se barbarul acela, a întrebat pe preot dacă avea ceva scris în cărţile sale despre Sfîntul Gheorghe.
Iar preotul aducîndu-i viaţa şi pătimirea sfîntului, i-a citit-o şi el cu luare aminte ascultînd, ţinea în mîini icoana mucenicului, grăind către sfîntul cel închipuit pe icoană, ca şi către un viu, zicîndu-i cu lacrimi: „O, Sfinte Gheorghe, tu, tînăr, însă cu minte ai fost, iar eu bătrîn, dar nebun. Tu de tînăr eşti prieten a lui Dumnezeu, iar eu am îmbătrînit şi sînt lipsit de Dumnezeu. Roagă pentru mine pe Dumnezeul tău, ca să fiu şi eu robul Său”.
După aceea căzînd la picioarele preotului, îl ruga să-l învrednicească de Sfîntul Botez.
Iar preotul nu voia pentru că se temea de saracini, însă văzîndu-i credinţa şi rugămintea lui cea cu dinadinsul, l-a botezat noaptea în taină, de frica saracinilor.
A doua zi, saracinul cel nou botezat a ieşit din casă şi stînd în mijlocul cetăţii în văzul tuturor, cu multă îndrăzneală şi cu mare glas, a început a propovădui pe Hristos, adevăratul Dumnezeu şi blestema credinţa saracinilor.
Şi îndată s-a adunat la dînsul mulţime de saracini şi umplîndu-se de mînie şi de iuţime, au pornit asupra lui ca nişte fiare sălbatice şi cu săbiile l-au tăiat bucăţi.
Şi aşa în scurt timp şi-a sfîrşit fapta cea bună a mărturisirii şi a luat cununa muceniciei, ajutîndu-i rugăciunile Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe.
CategoriiFără categorie
