Sa fim in lumina si fii ai luminiii3 min read

   E bine sa avem aprinsa nu numai candela inimii , ci si cea de la icoane. Caci parca nu se poate bucura una fara cealalta. Multi dintre noi avem in odaie, asezata la icoana o candela ce vegheaza precum un inger binecuvantarile casei.
   Ea trimite tacut dar constant rugaciuni spre cer.

 

Candelele noastre, atat cea materiala cat mai ales a inimii, ard mereu intru intampinarea Mirelui. Candela indeamna la rugaciune, la stare de priveghere.
Dar oare stim noi de ce stam cu candela pregatita?!
Spiritualitatea ortodoxa afirma ca se aprinde candela in fata icoanei deoarece:
       Credinta este lumina noastra. Mantuitorul Iisus Hristos a zis: „Eu sunt Lumina Lumii“(Ioan 8 ,12). Lumina candelei ne aminteste de lumina cu care Hristos lumineaza sufletul nostru.
       Sa ne aminteasca despre lumina caracterului sfantului in fata caruia aprindem candela. Sfintii sunt numiti si „fii ai Luminii“, pe care Biserica ni-i da ce exemple de urmat: „Credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii“(Ioan 12,36) si „ca fiii Luminii sa umblati“(efes. 5,8)
       Sa ne slujeasca ca dojenitoare faptelor noastre intunecate, gandurilor si dorintelor rele si sa ne cheme pe calea luminii evanghelice. Astfel sa ne trudim cu ravna a implini porunca Mantuitorului: „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada ei faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri“(Matei 5,16)
        Aceasta sa fie mica noastra jertfa zilnica pentru Dumnezeu, care in intregime  s-a jertfit pentru noi. Un semn mic al recunostintei si al iubirii noastre adanci adusa cu si in lumina fata de Hristos, de la care noi cerem viata, mantuire si cele de folos sufletului si trupului, prin rugaciuni.
         Sa fie mantie protectoare puterilor intunericului, care vin de multe ori in vremea rugaciunilor noastre si ne imprastie mintea de la Dumnezeu la lucruri amagitoare si nefolositoare pentru acel moment pe care noi dorim sa-l sfintim, sa-l ducem ca ofranda lui Dumnezeu.
          Sa ne indemne la arderea de sine. Dupa cum untdelemnul si fitilul ard in candela, plecate voii noastre, tot asa sa arda si inima noastra in flacara iubirii, plecate mereu voii lui Dumnezeu.
           Sa ne invete ca, precum candela nu se poate aprinde fara ajutorul mainilor noastere, tot asa si candela din inima noastra nu se poate aprinde fara focul sfant a lui Dumnezeu care este pururi in stare de daruire, macar de ar fi plina de toate virtutile. Caci, toate vitutile sunt ca niste palpairi, dar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde si le face nemuritoare.
          Sa ne aminteasca ca precum Dumnezeu, Creatorul lumii, la inceput a creat lumina si apoi pe rand, toate celelalte. „Si a a zis Dumnezeu: Sa fie lumina! Si a fost lumina.“(Fac.1,3) Asa trebuie si la inceputul vietii noastre duhovnicesti, intai sa se aprinda inlauntrul nostru Lumina Adevarului lui Hristos, iar din aceasta se incolteste, creste si da roade in noi si in jurul nostru tot ce este bun.
   Ca o candela sa arda ea trebuie sa aiba trei lucruri: untdelemn, festila si flacara. Fara una din cele trei, candela nu arde.
As indrazni sa asociez untdelemnul cu credinta, festila cu nadejdea si faptele bune, iar flacara cu iubirea, dragostea ce niciodata nu ar trebui sa se stinga… Caci daca este credinta in Dumnezeu si iubire toate se implinesc!
       Lumina lui Hristos sa lumineze in noi!
Ieromonah Hrisostom Filipescu-Putine cuvinte ,multa iubire
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments