Indraznesc sa afirm ca iertarea este o virtute exclusiv crestineasca. Pana la intruparea Mantuitorului Iisus Hristos,iertarea nu era cunoscuta in lume.
Fiecare om raspundea aproapelui sau dupa faptele lui: la rau, rasplatea cu rau, la bine, rasplatea cu bine. Chiar poporul ales, caruia Dumnezeu i-a descoperit voia Sa, acestia interpretau legea prin prisma unui intuneric launtric, „ochi pentru ochi si dinte pentru dinte“.
Dumnezeu face cunoscuta iertarea prin Iisus Hristos Domnul punand mare accent pe acaeasta cheie a raiului caci „daca veti ierta oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile.
Iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre“(Matei 6,14-15).
Mantuitorul acorda un loc mare iertarii in viata noastra, fiind centrul vietii crestinesti.
Totul incepe, continua si se termina in iertare.
„Iertati si veti fi iertati“(Luca 6,37), spune Domnul. El este pilda vie de adevarata iertare pe cruce, pentru ca atunci cand durerile ii copleseau intreaga fiinta, a iertat.
Caci cine iarta putin, putin iubeste, iar cine iarta mult, mult iubeste.
Sa nu uitam cate au rabdat si indurat martirii, sfintii si alti prigoniti, raspunzand la durere cu balsamul iertarii.
Cand vom ierta totul, le vom castiga pe toate, ne invata Sfantul Ioan Gura de Aur.
Iertand, imitam pe Dumnezeu si, mistic, ne nastem din nou.
Lipsa de indurare a inimii omenesti zace ca o drojdie in adancul sufletului aducand multe suferinte, rataciri, pierderi de tot felul, risipiri si agonii.
Iertarea, conditia fundamentala a vietii noastre, este necesar sa ne insoteasca pretutindeni, ca sa putem culege roade si in rugaciune, in post, in fapte bune. Altfel, vom fi un ca un sac fara fund ce nu poate agonisi nimic bun, deoarece e gaurit de ura si nu e sprijinit pe umerii iertarii.
Iertarea este medicamentul fericirii, este semnul sigur prin care se poate cunoaste daca avem in suflet o picatura de iubire adevarata.
Si ce este aceasta iubire adevarata? Ea nu este cea care te strange in brate, ci cea care iarta, atunci cand i-ai gresit.
Cati nu au simtit dulceata de negrait in cuvinte simple a iertarii?!
Spun parintii din Spiritualitatea Ortodoxa ca sa ierti pe cel care te ofenseaza, pe cel care te raneste de moarte, este o iubire pe care Dumnezeu a asezat-o in inima oamenilor ce au cerut-o. Puterea sfanta de a ierta este o putere dumnezeiesca, caci El in nemarginita Sa iubire este cel dintai care iarta, iarta si necontenit ne iarta… Iertarea zguduie fiinta omului, cand cineva se asteapta la pedeapsa si primeste iertare, face ca sa se umple cerul de sfinti.
Iertarea este o floare rara tot mai greu de cules din sufletele ce zilnic devin tot mai mici.
Ce folos ca iertam, dar nu uitam si cand se tulbura apele inimii nosatre, ies la iveala uragane de reprosuri. Fierbem, dam in clocot si apoi nu stim cum sa mai punem mirodenii la ce a mai ramas.
Oare asa face Hristos cu noi, ne iarta doar din varful buzelor?
Cat de mult gresim noi lui Dumnezeu si cat de putin ne greseste cel de langa noi, noua.
De cate orine-a iertat pe noi Dumnezeu si ne va ierta, daca ne ducem la El cu inima infaranta si smerita, plina de pocainta, si cat de mici suntem noi si plini de neindurare cu cei din jur?
Hristos iarta tot, sterge cu buretele, se comporta cu noi atat de nobil, ca si cum nu s-a intamplat nimic, dar noi ?
Nu iertam, nu mangaiem, ci adaugam intristare la intristare in cugetul inimii. Tolstoi spune ca adevarata iertare e atunci cand ierti tot, altfel nu e iertare.
Cum raspundem noi la cuvintele Sfantului Apostol Pavel care ne indeamna: „Ingaduiti-va unii pe altii si iertand unii altora… dupa cum si Hristos v-a iertat voua,asa sa iertati si voi.“ (Col.3 ,13) ?
„Fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos.“ (Efes. 4,32)
Ieromonah Hrisostom Filipescu-Putine cuvinte,multa iubire
CategoriiIubire
