Milostenia, uleiul candelei vietii noastre7 min read

Milostenia,cheia ce deschide poarta Raiului
 
„Mai mult poate sa care din casa femeia cu poala decat poate aduna barbatul cu carul“
 
Nu exista om care, in trecerea lui prin aceasta lume efemera, sa nu fi daruit ceva: lucruri,bunatate, iertare, rugaciuni, un pahar de apa sau macar o vorba buna.
 
 Tremurate sau nu, sporadice sau limitate, de buna voie sau de rusinea privitorilor, reci sau insotite de o privire calda, aceste actiuni de intrajutorare se savarsesc intr-un fel sau altul. 
 
Cu totii „imprumutam“ pe Dumnezeu prin micile noastre acte de omenie.
      Dar este oare mila insusirea unui suflet slab, fiecare persoana existand numai in masura in care inseamna ceva pentru societate, oras sau cetate, asa cum era in Grecia antica?
 
Acolo facerea de bine nu avea ca motiv dagostea fata de om, ci pentru ca era frumos a da, un act civilizat, o politete, un ideal literar sau filozofic, un respect, sau se imfaptuia din motive politice pentru a castiga poporul…
 
 Sau limitam mila doar la conationali, ca in Vechiul Testament?
 
 Ori mila tasneste dintr-o inima fierbinte, plina de bunatate, indurerata, care sufera  alaturi de cel ingenuncheat in lipsuri.
 
Ce ne-a adus noua Legea Iubirii, Noul Testament?
 
Pe Hristos Care este Incepatorul dragostei, Care a vindecat bolnavii, ai iertat

pacatele, a impartit paine celor flamanzi in pustiu, etc.

Hristos ne-a mai invatat ca inaintea lui Dumnezeu toti oamenii sunt egali, frati, cu aceleasi drepturi si datorii, fiind fii si fice ale aceluiasi Parinte ceresc.
Fiind milostivi ne asemanam cu Dumnezeu Care este Tatal milosteniei, El fiind Cel Care isi arata primul mila Sa fata de noi si Care face sa rasara soarele si peste cei drepti si peste cei nedrepti…
 
    Intre crestinii primelor veacuri exista o fratietate nelimitata, traind ca fratii si surorile in Domnul, avand toate la comun, de obste, intr-o mare familie.
 Astazi acest duh de comunitate si comuniune, aidoma primelor veacuri, exista in manastiri. A incercat Sfantul Ioan Gura de Aur sa refaca in Antiohia, acolo unde fusese preot, duhul din perioada apostolica, combatand luxul, bogatia si inimile de piatra.
A predicat toata viata despre milostenie, fiind numit si „ambasadorul saracilor“.
Astazi, in frigul launtric al lumii contemporane, cu siguranta nu mai poate fi vorba de modul de viata initiat de Apostoli, dupa invatatura Mantuitorului, avand totul in comun. Dar a fost si va ramane o perioada de aur a Bisericii pentru care va mai curge multa cerneala…
 
Si astazi putem fi oameni!
 
Cand cel de langa noi este in lipsuri, sa ne doara necazul lui ca si cum ar fi al nostru.  Daca nu avem ce darui, sa asezam macar un cuvant bun la inima ce bate anevoios si rasufla obosita de  arsita acestei lumi umpluta cu slabiciuni omenesti.
 
Milostenia,spun parintii, izvorata din dragoste si o inima sincera, aplecata spre durerea celui ce suspina, este superioara postului, rugaciunii cu lacrimi, fecioriei si oricarei virtuti.
 
Mila noastra fata de semeni spala multime de pacate. Ea nu tine cont de nationalitate, religie, stare sociala sau alte diferente omenesti. Milostenia nu intreaba cine este cel ce se afla in nevoie, ci vede in oricine pe aproapele, altare ale dumnezeirii, deoarece exista din dragoste, radacina vietii spirituale.
 
   Spun Parintii Bisericii ca Dumnezeu ne va judeca dupa mila pe care am avut-o fata de semeni si nu dupa jertfele noastre personale, multe arse pe altarul egoismului, dupa cuvantul Domnului care zice „mila voiesc iar nu jertfa“(Matei 12,7).
 
„Daruind vom dobandi“ spunea „monahul de la Rohia“, vom dobandi cele netrecatoare ce nu se vor lua de la noi.
 
  „Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura“(Matei 6,19-20).
 
Milostenia, fica a iubiri, este mult pretuita si rasplatita de Mantuitorul Iisus Hristos si acum, dar mai ales in ziua Judecatii. Cei ce practica milostenia, inca se mai minuneaza de paradoxul mainilor darnice, de faptul ca daruiesc cu o mana si primesc inapoi cu doua. Gusta bucurii sfinte si dulci aduse de pacea ce o aduce actul milosteniei facut in taina, discret si sincer. Aceasta virtute nu asteapta rasplata aici si acum, ci exista  din multa iubire, din preaplinul unor inimi ce varsa in jur acest balsam al sufletelor.
 
    Ascultam pe batrani cand au pasit pragul manastirii ca invatau: „Sa dai, sa dai din ce ai, sa dai si vei vedea minuni, sa dai, chiar de e putin. Cu putinul pe care il ai si il daruiesti adese, vei castiga Raiul…“
 
Asa darnici erau batranii incat fiecare dar il simteai ca pornea din adancul sufletului. Imi amintesc ca unii monahi care daca azi primeau pensia, maine o imparteau prin tara, prin mandate postale, la diferite familii nevoiase, aducandu-le o mica mangaiere. Atata de buni erau, nu pastrau nimic pentru ei!
Si Doamne, cat ii mai iubea Dumnezeu! Ce sfarsit minunat au avut in trecerea la cele vesnice…
 
Bunatatea cu care oferi un lucru, caldura ce insoteste un cuvant, imbratisarea sincera adresata celui singur si abatut de valurile vietii, pot fi nu doar suporturi emotionale, ci chiar acte prin care Dumnezeu vrea sa lucreze.
 
De ce nu vrem sa fim vase prin care astazi Hristos vrea sa mangaie pe semeni?!
 
   Sf. Ioan Gura de Aur ne invata ca valoarea milosteniei nu depinde de cat dam, ci de gandul cu care dam: „Stii cand milostenia este adevarata si placuta lui Dumnezeu ? Cand o faci cu blandete, nu cu asprime; cand o faci cu inima deschisa, nu bombanind in sinea ta; cand nu iti pare rau ca dai, ci te bucuri, caci Dumnezeu iubeste pe cel care da cu voie buna“.
 
   Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca saracii sunt „portarii cerurilor“, iar Sfantul Vasile Cel Mare aminteste ca daca fiecare ar lua ceea ce este de folos pentru necesitatea personala si ar lasa ceea ce este in plus celor in nevoi, nimeni nu ar mai fi bogat si nimeni sarac… Caci „painea pe care tu o pastrezi, apartine celui infometat.  Hainele pe care tu le tii in dulap apartin celui gol; celui descult-papucii care zac la tine; celui in nevoi- banii pe care tu i-ai ingropat“ , spune acelasi sfant parinte.
 
    Milostenia, uleiul candelei vietii noastre, tine aprinsa flacara iubirii si ne lumineaza sufletele, iar Hristos isi va recunoaste la lumina acestor candele Chipul Lui in noi.
 
„Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit ; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine.
Atunci dreptii vor raspunde, zicand : Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit?   Sau insetat si Ti-am dat sa bei? S-au cand Te-am vazut strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? 
Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati  facut“(Matei 25, 34-40).
 
 Un antropolog a propus un joc unor copii dintr-un trib african.
 A pus un cos plin de fructe langa un copac si le-a spus ca cel care va ajunge primul va castiga toate fructele.
Cand a dat startul pentru alergare, toti copiii s-au luat de mana si au alergat impreuna, apoi s-au asezat sa se bucure de premiu.
 Cand i-a intrebat de ce au alergat asa, din moment ce unul singur ar fi putut castiga toate fructele, i-au raspuns : „Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit daca toti ceilalti ar fi fost tristi ?!
 
   Asadar, eu sunt ceea ce sunt datorita a ceea ce suntem noi toti…

 

Ieromonah Hrisostom Filipescu-Putine cuvinte, multa iubire
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments