Maria Egipteanca-predica Parintele Constantin Necula8 min de citit

Maria Egipteanca. Pe scurt, viaţa ei s-ar reduce la câteva episoade interesante:

Maria Egipteanca de tânără se dădea desfrâului pe străzile Alexandriei şi nu neapărat pentru sume de bani. La un moment dat, aude în cetatea Alexandriei vorbindu-se despre Crucea făcătoare de minuni a Mântuitorului, care se afla adăpostită într-o biserică din Constantinopol şi hotărâse să meargă să vadă şi să se închine Sfintei Cruci. Era momentul acela pe care orice om, oricât de păcătos ar fi, îl are în viaţa sa, acea revelaţie de fracţiune de secundă, acel „aici sunt, Doamne”, acel „Sunt prezent, fie şi numai cu gândul către Tine”.

Sigur, este glasul lui Dumnezeu care se adresează Mariei Egipteanca, dar probabil multor altor Marii Egiptence se va fi adresat, dar nu toate i-au prins substratul acestei chemări. Iat-o însă pe aceasta că aude, aude că Domnul o cheamă.

 Se îmbarcă pe o corabie unde, pentru deplasarea către Constantinopol, îşi vinde în continuare trupul. Ajunge în Constantinopol şi, pentru a mân-ca, îşi vinde în continuare trupul. 
Poate chiar pentru a-şi cumpăra cele necesare participării la slujbă îşi vinde în continuare trupul. 
Dar vine momentul în care vrea cu tot dinadinsul să intre în biserică. Şi iată ca un curent dinăuntru nu o acceptă să intre în comuniune cu oamenii aceia.

Crucea era arătată şi pusă înaintea iconostasului; dar ea nu putea înainta înăuntru, o forţă nevăzută trăgând-o parcă înspre afară.

Toţi oamenii ceilalţi înaintau, numai ea, ca şi cum ar fi mers contra curentului, nu se putea apropia nicicum de Cruce.

Vedea bucuria de pe chipul oamenilor care ieşeau, simţea probabil bucuria aceasta răspândită pretutindeni şi, mai cu seamă, vedea, probabil, vindecări ale unor şchiopi, ale unor orbi, ale unor bolnavi; auzea predici nemaipomenite, dar… din afara bisericii. Ea însăşi, prin modul în care se comportase până atunci, ştia că nu are ce căuta în Biserică, simţea că nu aparţine Bisericii.

Şi vine momentul acesta fantastic în care Maria Egipteanca alunecă în genunchi înaintea icoanei Maicii Domnului şi se roagă cu lacrimi fierbinţi să-i îngăduie să se închine înaintea Sfintei Cruci, pentru ca apoi să înceapă o viaţă nouă. Deci, cu alte cuvinte, să pună prin Cruce începutul vieţii.

Şi iată că Maica Domnului primeşte rugăciunile ei. Maria Egipteanca vine, se închină înaintea Sfin-tei Cruci şi dispare pentru totdeauna din viaţa aceea boemă şi mondenă a Alexandriei vremurilor acelora.

Iată însă că povestea nu se opreşte aici. Ni se vorbeşte, mai apoi, în viaţa Sfintei Maicii noastre Maria
Egipteanca, de un stareţ: Zosima, un bărbat ce trăia într-una din mănăstirile din zonele Palestinei, şi căruia i se arată semn ceresc, cu deosebire un cârd de păsări care-l cheamă spre pustie. Exista obiceiul în vremea aceea ca monahii să se strângă la începutul postului, să-şi dea binecuvântări între ei şi mai apoi fiecare să se răspândească în pustie, pentru a se ruga în linişte, pentru a posti în linişte, mai cu seamă pentru a se bucura în linişte de întâlnirea cu Dumnezeu.

Era momentul, începutului postului, şi Zosima a văzut la un moment dat pasările, purtându-l în pustie spre un loc pe care nu avea de unde să-l cunoască. De undeva din apropiere apare o arătare care-i cere binecuvântarea ca el, Zosima, să nu se uite către ea, pentru că este femeie şi nu mai are decât părul capului ca să se acopere. Zosima îşi dezbracă supra-reverenda, cum i-am zice noi, deci haina de deasupra reverendei, pe care o poartă monahii, în general, o acoperă pe femeie şi tot ceea ce v-am povestit eu până acum află din gura ei. Femeia se retrăsese. Erau patruzeci de ani de când, în pustie, nu trăia decât cu rădăcini, cu apă, zdrobită de arşiţa zilei şi călcată în picioare parcă de frigul nopţii, dar cu gândul numai la Dumnezeu, Cel ca-re‑i îngăduise să se apropie de Sfânta Cruce.

Femeia aceasta înţelesese că dacă ochiul te sminteşte, trebuie scos; sau dacă piciorul te sminteşte, trebuie tăiat, că mai bine este să intri în viaţă fără una din ceea ce pare binecuvântare la un moment dat, decât să intri cu binecuvântările acestea pământeşti, fără a mai putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

Viaţa Maicii merge mai departe, pentru că, după această Spovedanie, să-i spunem, adresată părintelui Zosima, acesta se întoarce la mănăstire cuprins de spaimă parcă, tocmai pentru a sluji în continuare Liturghiaşi, la un moment dat, pasările se arată iarăşi, chemându-l să ducă Împărtăşanie Cuvioasei Maici Maria Egipteanca. Se teme să ducă Împărtăşania, mai cu seama că Nilul crescuse, dar iată, minune de la Dumnezeu, Acesta îi trimite doi crocodili care-l poartă de pe un mal pe celălalt al Nilului. Acolo îi dă Împărtăşania şi se întoarce înapoi la mănăstire, pentru ca, după o vreme, iarăşi păsările să-i vestească un lucru deosebit, şi anume, moartea Mariei Egipteanca, pe care o simţea, bănuia că va veni. Şi iată că descoperă trupul fără viaţă al Mariei Egipteanca îngropat; el vede de pe partea cealaltă a Nilului cum un leu, cu laba, îngroapă în ţărâna pustiei pe Maria Egipteanca, Sfânta Pustiei.

Iată, aşadar, că, prin minunea lui Dumnezeu, cineva pricepe că, dacă ochiul te sminteşte, trebuie scos, şi dacă piciorul te sminteşte, trebuie tăiat. Este pilda cea mai importantă pe care ne-o dă, omeneşte posibil, iată, perioada aceasta a Triodului.

Sfânta Maria Egipteanca n-a primit predica neapărat de la apostoli. N-a fost, fără îndoială, o figură deosebită din punct de vedere pozitiv, a epocii sale, în oraşul Alexandriei. L-a aflat pe Dumnezeu acolo unde mulţi L-au aflat, adică în pustie, în deşertul cel luminat de har al Palestinei.

Ce ne pune înaintea ochilor noştri însă aceasta perioadă a Triodului, pentru a ne întări în drumul puţin pe care-l mai avem de parcurs? 

Să ne aducem aminte! Mai avem o Duminică pentru a intra în Ierusalim cu Domnul şi mai apoi, vine Duminica cea mare a Sfintei Învieri. Iată că, acum, în prag de intrare în Ierusalim, Domnul ne arată că nu putem intra oricum, or având pildă această ieşire din păcate, această smulgere din păcate, pentru a ne retrage în deşertul liniştii, în deşertul Postului, în deşertul rugăciunii, pentru a ne bucura cu adevărat de dulceaţa aceea minunată a Împărtăşaniei cu „lemnul cel dulce” al Împărtăşaniei.

Iubiţilor, iată în Duminica de astăzi Dumnezeu prefaţează, dacă vreţi, şi minunata pildă a tuturor acelora care vor să moară pentru Hristos, fără a fi decapitaţi, sau neapărat arşi sau ucişi. Există o moarte minunată, şi anume aceea care este trecere de la moarte la viaţă, este moartea creştină care ne învaţă pe fiecare dintre noi câte ceva.

Maria Egipteanca se face începătoare lecţiei tuturor monahilor care mai înainte au dus viaţă desfrânată, pentru ca mai apoi, venindu-şi în fire ase-meni fiului risipitor, întărindu-se cu Sfânta Cruce – şi ne aducem aminte împreună de Duminica Sfintei Cruci urcând treptele „Scării” Sfântului Ioan Scărarul, să se bucure, iată, de Preaslăvirea lui Dumnezeu şi de bucuria binecuvântată a împărtăşirii cu Sfintele Taine.

Este vreme de post şi de rugăciune. Să nu uităm însă că nu ne putem apropia de Sfânta Împărtăşanie decât prin Taina Sfintei Spovedanii. 

Aşteaptă Domnul să mergem înaintea Lui, El stând nevăzut şi primind mărturisirile noastre cele cu umilinţă. Deci să nu ne ruşinăm, nici să nu ne sfiim să-I spunem Domnului toate câte am păcătuit, şi să ne aşternem în genunchi la picioarele Crucii Sale, înaintea Duhovnicului, pentru a putea primi iertare de păcatele noastre. Dar, înainte de aceasta, să luăm aminte că, pe măsura păcatului, Maria Egipteanca s-a căit şi pe măsura dorinţei ei de a scoate ochiul pentru păcat, i-a intrat în vederea sa şi în lumina sa lumina cea necreată a lui Dumnezeu.

Facă Domnul ca şi noi să ne bucurăm şi în această Duminică, şi în cea a Floriilor, de vederea acestui har duhovnicesc, şi să ne pregătim a-L Întâmpina pe Domnul nu cu lauri, nu cu ţimbale, nu cu cântări, ci cu inimi aprinse şi cu buze pregătite să se roage Lui, pentru a-I preamări Învierea Sa. 
Mariei Egipteanca să ne rugăm să ne dea din harul ei şi din bucuria cu care ea a ştiut să lase cele ale lumii pentru a intra în cele ale lui Dumnezeu. Amin.

 Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments