Îmbrăcămintea joacă un rol foarte important în viața fiecăruia dintre noi, hainele fiind mai mult decât o necesitate, reprezentând de multe ori un scop în sine al activităților noastre, la fel de importante ca nevoia de hrană sau de somn.
Apărută în istoria omenirii odată cu greșeala primilor oameni, nevoia de acoperire a trupului a fost prima acțiune a acestora.
Hainele confecționate din frunze de smochin erau realizate cu scopul de a satisface o nevoie de moment și de a înlătura rușinea goliciunii. Multă vreme de-a lungul istoriei, hainele și-au menținut aceste două prime funcționalități și anume de
acoperire a goliciunii și de termoreglare.
Omul preistoric nu avea noțiunea de modă, ci doar pe aceea de frig.
Cu cât haina era mai călduroasă, atât era mai la modă.
Direct proporțional cu dezvoltarea civilizației umane și a diferitelor culturi s-a dezvoltat și viziunea despre îmbrăcăminte.
Apar diferențe tot mai accentuate între veșmintele femeilor și ale bărbaților, precum și diferențe de clasă socială.
Un exemplu în acest sens găsim în Vechiul Testament, unde leviții (unul dintre triburile
iudaice responsabili cu activitatea la templu) primesc prevederi pentru îmbrăcăminte diferită față de celelalte seminții, tocmai pentru a marca rolul lor în societate.
Arhiereul avea un veșmânt cu totul deosebit, hainele fiind mai mult decât un factor de diferențiere, ele simbolizând întregul popor și fiind emblema acestuia.
În Grecia Antică hainele erau mai puțin importante decât în alte societăți antice. Nuditatea era de multe ori văzută ca o virtute a oamenilor de valoare și a zeilor. Bărbații nu aveau nici o problema în a umbla fără togă atunci când luau parte la câte un banchet sau când umblau prin casă. Goliciunea era acceptată și în spațiile dedicate antrenamentelor sau la jocurile olimpice. Cu toate acestea femeile nu aveau voie să se dezbrace în public, dar și nuditatea bărbaților comporta anumite riscuri.
„Bărbații greci nu puteau să meargă dezbrăcați în oraș sau să călărească fără haine și nici să meargă la bătălie în costumul lui Adam.” (Jefreei Hurwit).
Diferențele vestimentare datorate claselor sociale s-au accentuat mai mult în Evul Mediu.
De la tradițiile burgheziei și ale cavalerilor și până la snobismul monarhilor, moda a dezvoltat o adevărată filozofie a frumosului.
Astfel, ca și în cultură, curentele modei au apărut ca o reacție unele la altele.
Interesant de remarcat este faptul că evoluția hainelor a pornit de la decent la extravagant, pierzându-se de-a lungul istoriei din sobrietate și lungime.
Spre exemplu rochiile curtezanelor din epoca victoriană erau croite ca să scoată în evidență bustul și gâtul. Cele din epoca revoluției franceze puneau accent pe bust, gât și talie.
Venind spre modernism se conturează un interes deosebit pentru șoldurile femeilor, rochiile având un croi cât mai drept, renunțându-se la vaporoasele rochii cu poale.
În perioada interbelica, odată cu mișcările feministe, rochiile au pierdut considerabil din lungime, treptat fiind înlocuite de pantaloni.
Astăzi se pare că moda are tendința de a imita primele haine croite din frunze de smochin cu funcția de a acoperi doar goliciunea trupului.
A dispărut în mare parte repartizarea pe clase sociale, diferența făcând-o doar statutul material.
Pe lângă caracteristicile esențiale ale hainelor, și anume aceea de termoreglare și marker social, hainele sunt o etichetă a personalității. Acestea spun foarte mult despre caracterul unui om deoarece noi ne creăm stereotipuri de personificare pe care le identificăm imediat cu un anumit stil vestimentar. Astfel într-o posibila relaționare socială vom manifesta o reacție de respingere pentru un om zdrențuros și murdar, dar vom fi foarte deschiși față de o persoană bine îmbrăcată, chiar dacă amândoi sunt străini.
Alături de mimica feței, hainele sunt cartea noastră de vizită. În acest sens putem afirma ca expresia „haina face pe om” este adevărată. Totuși haina face pe om în relație cu ceilalți, dar nu și în relație cu sine însuși.
Necesitatea unei decențe în modă este resimțită astăzi tot mai mult.
În filosofia de consum care predomină în rândul creatorilor de modă se întipărește tot mai mult stilul vestimentar al „îmbrăcatului dezbrăcându-ne”. Nudismul și extravagantul vând astăzi cel mai mult, însă și parvin în aceeași măsura.
Simțurile, care ne ajută să trăim și să relaționăm sunt sufocate astăzi de trenduri vestimentare tot mai improprii construcției și funcțiilor trupului. Caracterul de simbol al hainelor și culorilor este neglijat în cea mai mare măsură, ajutând la crearea și menținerea unei stări permanente de confuzie.
Care ar fi scăparea din acest clișeu al modei și al stilurilor vestimentare?
Greu de spus.
Poate o situație de necesitate sau o nouă eră glaciară. Căutarea stilului vestimentar desăvârșit este o „fata morgana” pentru societatea de astăzi.
Claudiu Boia
CategoriiFără categorie
