Iertarea pacatelor si Sfanta Spovedanie5 min de citit

     Ar fi de ajuns doua cuvinte: pacat si iertare, pentru ca sa rememoram intreaga istorie a rascumpararii neamului omenesc.  Spunem aceasta tocmai pentru ca din textul Evangheliei se desprinde ca Mantuitorul pune accent pe iertarea pacatelor slabanogului din Capernaum (Marcu 2, 1-12) si nu pe insanatosirea acestuia, vrand sa ne desluseasca faptul ca pacatul este cea mai cumplita realitate a existentei si cauza relelor care au facut necesara intruparea Fiului lui Dumnezeu.

       Tot ceea ce este rau in aceasta lume, de la bolile sufletesti si trupesti si pana la varsarile de sange, la crime, razboaie si moarte, sunt urmarile nefaste ale pacatului.
   Pacatul este un zid de despartire intre noi si Dumnezeu, intre noi si semenii nostri. El naste frica, rusinea, boala, saracia, destramarea si moartea.
   Datorita pacatului nu putem iubi pe Dumnezeu, nu putem iubi valorile morale( Binele, Adevarul si Frumosul), nu putem iubi nici pe om.  El a stricat armonia legaturii dintre Dumnezeu si om si semenii sai si, in primul rand, armonia interioara, sufleteasca a fiintei umane.
      
Descrierea infatisarii oribile a pacatului si consecintele sale devastatoare ne ajuta sa

intelegem sensul iertarii in crestinism. Prin pacat se intuneca ratiunea si slabeste vointa, care sunt elementele constitutive ale chipului lui Dumnezeu in om si astfel, prin ciuntirea sau alterarea chipului divin in om, este lezata nu numai Fiinta divina ci si fiinta omeneasca, prin urmare atat demnitatea Creatorului cat si a creaturii.

     Tocmai aceste lezari ale fiintei divine, prin nesocotirea demnitatii Ei. si a fiintei umane, amenintata cu boala si moartea, nasc in suflet dorul dupa iertare.
    Iertarea este singurul leac care ne vindeca si ne da putere sa ne continuam drumul vietii si sa urcam treapta cu treapta scara virtutiilor.
    Miracolul iertarii dumnezeiesti  si al reintegrarii noastre in har s-a savarsit in mod obiectiv odata pentru totdeauna, pentru toti oamenii de pretutindeni si din toate timpurile, atunci cand Fiul lui Dumnezeu cel intrupat a murit jertfindu-Se pe lemnul crucii pentru fiecare dintre noi: „in El avem rascumparare, prin Sangele Lui, iertarea pacatelor“(Efeseni 1,7).
      Moartea Celui fara de pacat (Ioan 8,46) a devenit pentru noi, pacatosii, o permanenta posibilitate de actualizare a iertarii divine prin insusirea acestei iertari, in mod subiectiv si personal, prin Taina Spovedaniei.
 
        Hristos Cel Biruitor asupra pacatelui ne-a oferit mijloacele de biruinta pentru a crea o alta realitate, impotriva tristei realitati a pacatului, pe masura conditiei umane.
   
    Cuvintele Mantuitorului: „Luati Duh Sfant!, carora veti ierta pacatele, li se vor ierta; carora le veti tine, tinute vor fi“ (Ioan 20, 23) ne arata nu numai felul in care este instituita Sfanta Spovedanie si ridicata la rang de Taina, ci si faptul ca Apostolii au primit de la Dumnezeu puterea de  „a lega si dezlega pacatele oamenilor“( Matei 18,18). Aceasta putere a trecut la episcopi, ca urmasi ai Apostolilor, iar acestia o transmit preotilor prin hirotonie.
    Taina Marturisirii este remediul prin care ne refacem fiinta supusa destramarii prin pacat si despartirii de Dumnezeu, Care este izvorul vietii si fericirii noastre.  „Daca zicem ca pacat nu avem- ne atrage atentia Sf. Evanghelist Ioan- ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi“ (I Ioan 1,8), deoarece „printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa incat moartea a trecut la toti oamenii, prin acela in care toti au pacatuit“ (Romani 5,12 ).
„daca insa – spune acelasi Sf. Apostol si Evanghelist – marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea“ (I Ioan 1, 9).
    Si astazi, la fel ca odinioara in vremea Apostolilor (Faptele Apostolilor 19, 18 ), crestinii isi marturisesc pacatele lor inaintea duhovnicilor, unde in chip tainic insusi Hristos Domnul le da iertare si mangaiere, „reinviindu-le sufletul omorat de pacate“.
De buna seama la Taina Spovedaniei s-a gandit marele Apostol Pavel- observa Sf. Efrem Sirul- care a exclamat : „ O adancul bogatiei, al intelegerii si al stiintei lui Dumnezeu…“ (Romani 11,33).
   Ceea ce il si face pe acest dascal al Bisericii sa-i indemne pe crestini zicand : „ Va rog in genunchi, cu lacrimi  si suspine, sa cinstiti acest tezaur al preotiei cu care Hristos, dupa venirea Sa pe pamant, a binevoit sa incredinteze pe nevrednicele Sale fapturi“ (sf.Efrem Sirul, Cuvant despre preotie)
      Este vremea postului, vremea caintei si a reinvierii sufletesti.
„Am pacatuit odata, sa alergam la Sfanta Spovedanie, am pacatuit de doua ori si de noua ori, mereu si mereu sa alergam la Sfanta Spovedanie; aici este iertare nu osanda“(Sf.Ioan Gura de Aur), este lumina constiintei, trezirea ei, este curatia inimii, pacea sufletului, intoarcerea pe drumul virtutilor, seninatatea vietii, impacarea cu toti oamenii si cu Dumnezeu.
     Pregatiti in acest chip vom intampina cu vrednicie Sfintele Pasti,Invierea Domnului, o sarbatoare a iertarii divine, deoarece daca Dumnezeu n-ar fi vrut sa ne ierte n-ar fi ingaduit ca Fiul Sau sa se intrupeze ca om, sa patimeasca si sa moara pentru pacatele noastre.
  
     Lui Dumnezeu si numai Lui sa-I aducem marire, multumire si inchinaciune acum si intotdeauna.
Amin
(S-au folosit fragmente din cartea Hristos si viata noastra  de Pr.Gabriel Cernauteanu )

    
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments