Fiti tari in necazuri !3 min de citit

Copacii aflaţi în locuri neînsorite şi ferite de vânturi poate că par falnici sunt însă neputincioşi şi sensibili, nefiind în stare să reziste înfuriatelor furtuni. Dimpotrivă, copacii care sunt plantaţi în vârfuri de munte, cu toate că trăiesc în mijlocul vremurilor rele, a vijeliilor şi zăpezilor, devin mai tari ca fierul.

Aşa şi cu trupurile care încearcă diferite plăceri, care se desfată cu toate felurile de mâncare, care se îmbracă în haine fine, care sunt îngrijite încontinuu şi sunt îmbăiate şi parfumate, ele devin fragede, nepotrivite pentru nevoinţe duhovniceşti înalte.

La fel se întâmplă şi cu sufletele care trăiesc în comoditate, care nu încearcă necazuri şi suferinţe, care se mulţumesc cu desfătările pământeşti, care urmează calea fericirii lumeşti.

Sufletele acestea devin bolnăvicioase, fragile, moi ca ceara.

Dimpotrivă, sufletele care suferă şi se chinuie pentru Dumnezeu şi pentru împărăţia Lui veşnică devin tari ca oţelul.

Prin pătimirea continuă dobândesc rezistenţă şi vitejie, răbdare şi nădejde.

Aşa cum cei care urcă pentru prima dată pe corabie sunt cuprinşi de frică, tulburare şi ameţeală, iar cei care au călătorit de multe ori şi au înfruntat furtuni şi primejdii sunt liniştiţi şi curajoşi, la fel şi sufletele care n-au fost atinse de încercări tremură şi se tem în faţa oricărei suferinţe, iar cele care au cunoscut multe ispite şi s-au obişnuit cu pătimirea şi cu durerea înfruntă cu multă uşurinţă şi vitejie toate nenorocirile care cad asupra lor.

Aşadar de aceea spune Pavel că nu ne lăudăm numai în nădejdea părtăşiei viitoare cu slava lui
Dumnezeu ci şi pentru încercările de acum. Deoarece şi înainte de desfătarea raiului, încă din această viaţă, prin încercări câştigăm ceva foarte important: sufletul nostru devine mai nădăjduitor şi cugetul mai viteaz.

Fiecare ispită, fiecare necaz, fiecare atac al diavolului, dacă suntem atenţi şi răbdători, ne poate aduce mare folos. Vrăjmaşul cel închipuit l-a atacat cu atâta furie pe Iov. Dar cu ce l-a vătămat în cele din urmă? Cu nimic. Din contră, i-a adus o mai mare sfinţenie şi o mai strălucitoare slavă.

Când noi suntem veghetori, diavolul nu ne poate vătăma. Poate, însă, fără voia lui, să ne fie de folos, să ne sporească virtutea. Uită-te ce se întâmplă când cineva suflă în foc. La început pare că-l stinge. Însă în cele din urmă nu numai că nu-l stinge, ci îl aprinde şi mai tare.

Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul? S-ar deda desfrâului şi beţiei, s-ar târî prin mocirlă ca porcul, ar uita cu desăvârşire de Dumnezeu şi de poruncile Lui. Aşa însă, nevoinţele şi temerile, necazurile şi încercările îl menţin într-o oarecare stare de veghe, îi devin şcoli de filozofie, exerciţii ale sufletului.

Sf Ioan Gura de Aur.Problemele vietii

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments