“Ce voiti sa va fac? Iar ei I-au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta si altul de-a stainga Ta, intru slava Ta (Marcu 10, 36-37)”
Iubiti credinciosi,
Daca ati ascultat cu atentie si evlavie citirea Sfintei Evanghelii de azi, pe langa alte sfinte invataturi care izvorasc din cuvintele Mantuitorului, ati auzit si de cererea celor doi Apostoli, Iacob si Ioan, fiii lui Zevedeu. Iata ce au cerut: Invatatorule, voim sa ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiti sa va fac? Iar ei au zis: Da-ne noua sa sedem unul de-a dreapta Ta, si altul de-a stinga Ta intru slava Ta (Marcu 10, 35-37).
Vedeti, fratii mei, ispita slavei desarte cum a indraznit a se apropia chiar si de ucenicii Domnului?
Nu este de nici o mirare acest lucru, caci diavolul inca in Rai fiind a ispitit pe protoparintii nostri Adam si Eva tot cu ispita mandriei si a slavei desarte. Ca auziti ce spune sarpele Evei: Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscind binele si raul (Facere 3, 4-5).
Diavolul si ingerii lui au fost izgoniti din cer tot pentru pacatul mandriei si al
slavei desarte, caci cugetau sa se faca asemenea cu Ziditorul lor, Care i-a adus din nefiinta intru fiinta. Iata ce zice dumnezeiasca Scriptura despre aceasta: Tu care ziceai in cugetul tau: Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi pune jiltul meu! In muntele cel sfint voi pune salasul meu, in fundurile laturei celei de miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor si asmenea Celui Prea Inalt voi fi (Isaia 14, 13-14). Vedeti, fratilor ca pacatul mandriei si al slavei desarte a fost pricina caderii satanei si a ingerilor celor de un gind cu el?
Cu acest pacat greu si urat de Dumnezeu a inselat diavolul si pe stramosii nostri in rai, iar de atunci si pana azi nu inceteaza a ispiti pe oameni cu tot felul de incercari, dar mai ales cu ispita mandriei si a slavei desarte, pe care Preabunul Dumnezeu o uraste atit de mult.
Asa a ispitit si pe ucenicii Mantuitorului din Evanghelia de azi. Insa ati auzit cu cata blindete si intelepciune i-a indreptat Mantuitorul; nu i-a certat, nu i-a blestemat, nu i-a pedepsit, ci cu blandete le-a zis: Nu stiti ce cereti! (Marcu 10, 38). Ca unor copii nestiutori le spune ca nu stiu ce vor. Dupa aceea le-a amintit de paharul sfintelor Sale patimi si le-a zis: Nu stiti ce cereti! Puteti sa beti paharul pe care il beau Eu sau sa va botezati cu botezul cu care Ma botez Eu? (Marcu 10, 38), iar ei au zis: „Putem”, la care Iisus le-a adaugat: Paharul pe care Eu il beau il veti bea, si cu botezul cu care Ma botez va veti boteza (Marcu 10, 39). Intr-adevar, Iacob a fost ucis de Irod, iar pe Ioan l-a surghiunit in Patmos Domitian, paganul imparat al Romei.
In acest fel amindoi apostolii au baut paharul suferintei pentru Domnul si pentru Evanghelia Lui.
. Dar de ce a zis: Nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit de catre Tatal Meu (Matei 20, 23).
Nimenea sa nu socoteasca aici ca Arie ereticul ca Mantuitorul este mai mic ca Dumnezeire decit Tatal. Nu, ci acum Mantuitorul vorbeste ca om. Ca se socotea mai mic dupa omenire nu dupa dumnezeire. Caci dupa dumnezeire era si este in vecii vecilor egal cu Tatal. La fel in alt loc al Sfintei Evanghelii ne invata, zicand: Iar Eu si Tatal Meu una santem (Ioan 10, 30); si iar zice: Toate cate are Tatal ale Mele sant; de aceea am zis ca din al Meu iau si va voi vesti voua. Si toate ale Mele sant ale Tale, si ale Tale sant ale Mele si M-am preaslavit intru ei (Ioan 16, 15; 17, 10). Iar in alt loc zice: Nu crezi tu ca Eu sant intru Tatal si ca Tatal este intru Mine? (Ioan 14, 10).
Dar sa mergem mai departe pe drumul cuvantului spre a auzi ce zice Sfinta Evanghelie: Auzind cei zece, au inceput a se mania pe Iacob si pe Ioan (Marcu 10, 41). Vedeti fratilor ca pentru ispita mandriei celor doi Apostoli, pe ceilalti zece i-a ajuns ispita maniei. Prea Induratul nostru Mantuitor, iarasi, ca pe niste copii care nu stiu ce fac, chemandu-i la Sine, le-a zis: Stiti ca cei ce se socotesc carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si cei mai mari ai lor le stapanesc. Dar intre voi nu trebuie sa fie asa, ci care va vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitor al vostru. Si care va vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga (Marcu 10, 42-44). O bunatate si dragoste fara margini a Mantuitorului nostru, ca si pe cei dintii, care erau ispititi de patima slavei desarte, si pe ceilalti zece, care se maniau asupra celor doi, cu mare blandete si intelepciune ii indreapta si ii invata, sa nu fie ca stapanitorii lumii, care cu multa trufie si slava desarta conduc popoarele si le domnesc.
De aceea ii invata, zicind: Si care vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga (Marcu 10, 44). Prin aceste preasfinte invataturi alunga din mintea lor si slava desarta si mania, caci aceste patimi sant amandoua fiice ale mandriei. Slava desarta este inceputul, iar mandria este sfirsitul! Insa si la spalarea picioarelor la Cina cea de Taina, aceeasi invatatura impotriva slavei desarte i-a invatat: Voi Ma numiti pe Mine Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sint. Deci daca Eu, Domnul si invatatorul, v-am spalat voua picioarele, si voi santeti datori ca sa spalati picioarele unii altora; ca v-am dat voua pilda, ca, precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi (Ioan 13, 13-15).
Ce este slava desarta? Dupa invatatura sfintilor Parinti, slava desarta este inceputul mandriei si „numai atata deosebire este intre ele, cata deosebire are copilul de barbatul desavirsit si graul de paine” (Filocalia, vol IX, Sf. Ioan Scararul, Cuvintul 22, Bucuresti, 1980). Pe slava desarta cu „vaiul” o ameninta Domnul zicand: Vai voua, cand toti oamenii va vor vorbi de bine (Luca 6, 26). „Gandul slavei desarte este prea subtire si cu lesnire sta pe ascuns langa ispravile faptelor bune si nu mica nevointa trebuie spre a se izbavi cineva de slava desarta” (Ibidem).
Cum poate cineva a se izbavi de fiara aceasta cu multe capete a slavei desarte?
Dupa invatatura Sfantului Ioan Scararul, slava desarta o izgoneste de la sine, cel ce in tot locul si lucrul se defaima pe sine, cel ce sufera cu vitejie ocarile si defaimarile altora, cel ce trece fara de vatamare pe langa laude si cel care alearga spra slava cea de sus, iar pe cele de aici le socoteste gunoaie.
Zice acelasi sfant ca „inceputul neslavei desarte este pazirea gurii si iubirea de necinstiri, mijlocul este incetarea tuturor ispitirilor gandite ale slavei, iar sfarsitul este ca pe cele ce ajuta la necinstire sa fie primite inaintea oamenilor din inima” (Ibidem). Numai acela are intelepciune smerita, care lucreaza toata fapta buna cu scopul de a placea lui Dumnezeu, dupa cum ne invata si Sfantul Apostol Pavel, zicind: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti (I Corinteni 10, 31; Coloseni 3, 18).
La fel si Sfintul Efrem Sirul ne invata urmatoarele despre slava desarta: „Sarguieste-te sa fii defaimat si te vei umple de cinstea lui Dumnezeu. Nu cauta sa fii cinstit, plin fiind inauntru de rani. Ocaraste-te pe tine, ca sa fii cinstit si sa n-o doresti ca sa nu te necinstesti”. Apoi zice: „Cel ce alearga dupa cinste, ea fuge dinaintea lui, iar cel ce fuge de dansa, cinstea alearga dupa el si propovaduitor al smereniei lui i se face inaintea tuturor oamenilor. Fugi de slava si vei fi slavit. Teme-te de mandrie si te vei mari. Daca urasti slava, fugi de cei ce o cauta” (Filocalia X, Sf. Isaac Sirul, 1981, Cuvintul 5. Pentru lepadarea de lume).
Iubiti credinciosi,
Pina aici am vorbit despre rautatea slavei desarte, cu care au fost ispititi cei doi Apostoli Iacob si Ioan. In cele ce urmeaza vom vorbi putin despre pacatul maniei, care nu putin ne vatama in aceasta viata. Mai intai sa vedem ce este mania si de cate feluri este. „Mania este sutasul ratiunii, razbunatorul poftei. Cand dorim un lucru si santem impiedicati de cineva, ne maniem asupra lui ca unii ce santem nedreptatiti” (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Bucuresti 1938, cap. 14). „Mania este aducerea aminte a urii ascunse, adica a pomenirii de rau. Mania este dorinta de a face rau celui ce ne-a maniat” (Filocalia IX, Sf. Ioan Scararul, Cuvintul 8).
Felurile maniei sant patru. Primul fel de manie se cheama „iritare”, al doilea fel de manie se cheama „pizma”; al treilea fel de manie se cheama „zavistie”, adica cea care zace mult in sufletul omului si cauta razbunare; iar al patrulea fel este mania cea dreapta a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne invata in Sfanta Scriptura sa oprim mania noastra cea rea: Paraseste mania si lasa iutimea (Psalm 36, 8). La fel si marele Apostol Pavel, zice: Lepadati si voi toate acestea: Mania, iutimea, rautatea, hula, cuvintul de rusine din gura voastra (Coloseni 3, 8). In alt loc aratand acelasi lucru, zice: Orice amaraciune si suparare si manie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi impreuna cu orice rautate (Efeseni 4, 31).
Sfantul Ioan Scararul ne arata prin ce fapta buna putem sa gonim de la noi mania cea rea si patimasa, zicand: „Precum apa in vapaie cate putin adaugindu-se, desavarsit pe vapaie o stinge, asa si lacrima plansului celui adevarat pe toata vapaia maniei si a iutimii face s-o ucida” (Filocalia IX, op. cit., p. 68).
Cat priveste mania cea dreapta a lui Dumnezeu s-a aratat prin multe feluri de pedepse, dupa cum despre aceasta ne arata dumnezeiasca Scriptura, zicind: Cu multimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici. Trimis-ai mania Ta si i-a mistuit ca pe niste paie. La suflarea narilor Tale s-a despartit apa. Stransu-s-au la un loc apele ca un perete si s-au inchegat apele in inima marii. Vrajmasul zicea: Goni-i-voi si-i voi ajunge; prada voi imparti si-mi voi satura sufletul de razbunare; voi scoate sabia si mania mea ii va starpi. Dar ai trimis Tu duhul Tau si marea i-a inghitit; afundatu-s-au ca plumbul, in apele cele mari (Iesire 15, 7-10).
In alt loc, despre mania cea dreapta a lui Dumnezeu, auzim asa: Si i-a lepadat Dumnezeu din pamintul lor cu manie, cu iutime si cu aprindere mare si i-a aruncat in alt pamant, cum vedem acum (Deuteronom 29, 28). Iar dumnezeiescul si marele Prooroc Isaia, aratand despre mania cea dreapta si sfanta a lui Dumnezeu care va fi la sfarsitul lumii, zice asa: Pentru aceasta voi prabusi cerurile; si pamantul se va clatina din locul lui, din pricina furiei Domnului Savaot in ziua iutimii maniei Lui. Atunci, ca o gazela sperioasa si o turma pe care nimeni nu poate s-o adune, fiecare se va intoarce la poporul sau si fiecare va fugi in pamantul sau (Isaia 13, 13-14).
Fratii mei, acum sa aratam ce virtuti sant impotriva maniei. Cea dintai fapta buna care stinge si potoleste mania este blandetea. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, voind sa ne invete prin ce putem linisti tulburarea maniei a zis: Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sant bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre (Matei 11, 29). In alt loc dumnezeiasca Scriptura ne invata, zicaind: Fericiti cei blinzi, ca aceia vor mosteni pamantul (Matei 5, 5). Tot dumnezeiasca Scriptura ne invata, zicand: Raspunsul bland domoleste mania (Pilde 15, 1; 16, 14; 25, 15). Sfantul Apostol Petru arata ca blandetea are mare pret inaintea lui Dumnezeu si zice: Sa fie omul cel tainuit al inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului, bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu (I Petru 3, 4). Inca si Sfantul Apostol Pavel ne arata ca trebuie sa sfatuim cu blandete pe cei care vor cadea in oarecare pacat si zice: Fratilor, chiar de va cadea vreun om in vreo greseala, voi cei duhovnicesti indreptati pe unul ca acela cu duhul blandetii (Galateni 6, 1).
Am insemnat acestea din dumnezeiasca Scriptura, ca sa va aduc aminte ca cel mai bun leac impotriva maniei este blandetea si nepomenirea de rau, caci aceste fapte bune, si pe cei rai ii pot face buni si ii pot aduce la pocainta. In aceasta privinta am sa va reamintesc niste istorioare din Pateric. Au venit odata hotii la chilia unui batran si i-au zis: „Am venit sa-ti luam toate cate ai in chilia ta”. Iar el le-a zis: „Cate va place, fiilor, luati”. Si ei au luat toate lucrurile batranului pe care le avea in casa sa. Insa au uitat un saculet care era atarnat intr-un cui. Deci batranul luandu-l, alerga dupa ei, zicand: „Fratilor, luati cele ce ati uitat in chilia voastra!” Iar aceia, umilindu-se pentru nerautatea batranului au adus inapoi in chilia lui toate cele luate, si s-au pocait, zicand intru dansii: „Cu adevarat, omul lui Dumnezeu este acesta”.
Iarasi citim in Pateric ca doi monahi locuiau intr-un loc si s-a dus la dansii un batran ca sa incerce viata lor si, luand un toiag, a inceput a sfarama verdeturile unuia. Iar fratele vazand, s-a ascuns pana le-a sfaramat pe toate. Dupa ce a ramas numai o radacina, a zis fratele catre batran: „De voiesti, lasa pe aceasta sa o fierb ca sa gustam din ea impreuna!” Aceasta auzind batranul, a pus metanie fratelui, zicand: „Pentru aceasta nerautate a ta se odihneste Duhul Sfant peste tine, frate!”
A zis dumnezeiescul Iov: Pe cel fara de minte il ucide mania (Iov 5, 2). Iar Apostolul Pavel ne invata: Soarele sa nu apuna peste mania voastra (Efeseni 4, 26). Cu adevarat, pe cel fara de minte il ucide mania, daca nu va parasi din inima pomenirea de rau si razbunarea asupra celui ce l-a suparat, altfel avand ura asupra fratelui, ajunge sa fie ca un ucigas de oameni. Caci, dupa marturia Sfintei Scripturi, oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni si stiti ca orice ucigas de oameni nu are viata vesnica (I Ioan 3, 15). Iata fratilor, in ce chip, pe cel fara de minte il ucide mania. Caci de nu va parasi mania si tinerea de minte a raului ajunge la ura si prin ura se face ucigas de oameni si asa isi ucide prin manie si razbunare sufletul sau.
Iubiti credinciosi,
Astazi este Duminica a cincea a Postului Mare. Fiecare zi in post trebuie sa fie o noua treapta care ne urca spre cer, si ne apropie de Invierea lui Hristos. De aceea santem datori, fratii mei, sa ne silim zi cu zi la rugaciune, la infranare, la post, la impacare duhovniceasca cu toti oamenii, la milostenie, la parasirea pacatelor prin spovedanie si la unirea cu Hristos prin Sfanta Impartasanie.
Astazi am vorbit de doua pacate foarte raspindite la noi: slava desarta si mania. Cel mai potrivit timp de pocainta si despatimire pentru noi toti este Postul Mare. Acum sa ne ostenim. Acum sa ne rugam mai mult. Acum sa parasim mandria, mania, ura, indoiala, desfrinarea, necredinta si tot pacatul. Acum sa ne impacam cu Dumnezeu, pana mai avem viata si timp de pocainta. Nu vedem cu totii cata suferinta este in lume si cati mor fara nici o pregatire crestineasca? Cum vor fi izbaviti de osanda cei ce mor in betie si desfrau, cei ce mor in ura si procese, cei ce mor in secte si in intunericul necredintei? Cine ii va elibera din chinurile iadului, daca o viata de om pe pamant nu le-a ajuns sa creada cum trebuie in Dumnezeu si sa faca fapte bune de pocainta? Sa ne fereasca Mantuitorul de un asemenea sfarsit infricosator, fara salvare.
Tot in Duminica de astazi Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, pe care ne-o da ca model de pocainta pentru toti. Aceasta cuvioasa a fost in tinerete o mare pacatoasa. Dar ajungand la Mormantul Domnului nu putea sa intre in biserica pentru pacatele ei cele cumplite. Atunci, venindu-si in fire a inceput sa planga cu amar pentru pacatele sale si dupa ce s-a inchinat, s-a facut pustnica in pustiul Iordanului. Acolo s-a nevoit singura 47 de ani, rabdand grele ispite, foame, ganduri, frig si lupte de la diavoli. La urma, fiind descoperita de cuviosul Zosima, un sihastru sfant, acesta a spovedit-o, a impartasit-o cu Sfintele Taine si, dupa inca un an, a aflat-o adormita in Domnul si a inmormantat-o acolo. Pomenirea ei se face la 1 aprilie. Vedeti cati ani s-a pocait ea pentru pacatele facute la tinerete?
Sa urmam si noi pe calea pocaintei, ca fara aceasta degeaba traim; ne cheltuim si viata in zadar, ne pierdem si sufletul. Mai avem o saptamana pana la Duminica Floriilor. Este foarte bine ca in aceste zile sa va spovediti, iar la Florii sa primiti Trupul si Singele lui Hristos.
Continuati cu postul si cu rugaciunea. Dar cereti numai cele de folos pentru mantuire. Impacati-va cu Dumnezeu si cu oamenii si aveti mare grija pentru copii. Sa rugam pe Bunul nostru Mantuitor sa ne scape de tot pacatul si sa ne primeasca, dincolo, de-a dreapta Sa, cu toti sfintii Sai. Amin.
Pr Cleopa Ilie
CategoriiFără categorie
