În Deuteronom, a cincea carte a marelui prooroc Moise, este scris: Blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn (Deut. 21, 23). Arhiereii, cărturarii şi fariseii, care L-au răstignit pe Domnul Iisus Hristos ca pe un făcător de rele, stricător al legii lui Moise, au hotărât să-L dea morţii celei mai ruşinoase, ca să înfiereze pe veci numele Lui cu blestemul răstignirii.

O, pizmă şi răutate omenească! 
Au cutezat să îl numească răufăcător, călcător al legii, pe Cel Care învia morţii, Care l-a înviat chiar şi pe Lazăr cel mort de patru zile, Care deschidea ochii orbilor, făcea minuni nenumărate, poruncea valurilor mării şi vânturilor!
 
 Însă Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine că n-a venit să strice legea, ci s-o împlinească.
 
Şi atunci, pe cine să credem? 
 
Pe cei a căror limbă, aprinsă de flacăra iadului, repeta asemenea cuvinte îngrozitoare, sau pe Domnul Iisus Hristos?
 
 Noi credem şi mărturisim că pe Cruce a atârnat nu un răufăcător, ci Jertfa Cea mai mare şi Cea mai sfântă adusă lui Dumnezeu pentru păcatele întregii lumi. Noi ştim că Domnul S-a lăsat de bunăvoie batjocorit şi chinuit.
 
Să ne amintim ce i-a spus El apostolului Petru, care scosese sabia şi tăiase urechea slugii arhiereului: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? (Mt. 26, 52-53). 
 
El, Căruia I se supuneau stihiile, ar fi putut să-i nimicească pe toţi vrăjmaşii Săi, dar nu a făcut asta: a mers de bunăvoie la chinurile cumplite, S-a dat pe Sine spre răstignire.
 
Nenumăratele soboare ale Puterilor cereşti aşteptau doar un semn al Lui ca să îl apere de ruşinoasa şi groaznica moarte pe Cruce. 
El însă n-a dat semn, ci S-a suit pe Cruce de bunăvoie. 
Şi toate Puterile cereşti s-au plecat cu frică şi cutremur în faţa Crucii Lui, înaintea Celui Care S-a dat pe Sine, Şi-a dat Sângele pentru mântuirea noastră de păcate, de stăpânirea diavolului.
 
O, ce păcat înfricoşător, neasemuit de cumplit, au făcut arhiereii, cărturarii şi fariseii din vechime clevetindu-L pe Domnul şi dându-L unei morţi de ruşine! 
 
Însă au căpătat ceea ce doreau atât de puternic, au atras blestemul asupra numelui şi întregii Lui învăţături? 
 
Nu! Dimpotrivă, au fost unealta voii lui Dumnezeu spre proslăvirea de viaţă Făcătoarei Cruci şi a Mântuitorului lumii.
 
O mulţime de mucenici ai lui Hristos au fost răstigniţi pe cruci, spânzuraţi pe lemn, dar n-au fost blestemaţi de Dumnezeu, ci strălucesc în ceruri ca nişte stele – nu, nu sunt blestemaţi, ci binecuvântaţi de Dumnezeu. 
 
Pentru răufăcători, spânzurarea va rămâne o ruşine în vecii vecilor, dar pătimirile mucenicilor pentru Domnul îi proslăvesc pe aceştia şi între oameni, şi în ceruri.
 
Cumplită este rătăcirea sectanţilor, care dispreţuiesc crucea, fiind plini de o ură împotriva ei cum merită numai uneltele morţii criminalilor: securea călăului, spânzurătoarea, ghilotina francezilor, scaunul electric american.
 
Mi s-a povestit o întâmplare înfricoşătoare ce a avut loc cu mulţi ani în urmă în oraşul Ialta.
 Nişte băieţi au găsit o cruciuliţă din sidef, au privit-o cu plăcere şi au hotărât s-o dea unei bătrâne care trecea pe acolo şi care li s-a părut femeie de treabă. 
Aceasta însă era baptistă.
 Luând crucea – pe care, fireşte, era şi imaginea Mântuitorului – a aruncat-o pe pământ şi a călcat-o în picioare cu înverşunare, făcând-o bucăţele.
 
Noi, creştinii ortodocşi, cinstim adânc crucea lui Hristos şi toată viaţa o purtăm pe piept. 
Nu poartă cruce evreii, musulmanii şi toţi necredincioşii, în rând cu aceştia se pun sectanţii, care nu înţeleg că crucea lui Hristos a devenit cel mai sfânt odor după ce pe ea a fost întins Trupul Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi a curs Sângele DumnezeuOmului; nu înţeleg că tot ce a venit în atingere cu Trupul Dumnezeu-Omului primeşte sfinţire mare.
Ei nu cinstesc sărbătorile noastre ortodoxe, printre care şi praznicul înălţării Crucii Domnului, şi n-au habar de minunea care s-a săvârşit la Ierusalim în veacul al patrulea, când împărăteasa Elena, cea întocmai cu apostolii, a stricat templul păgân înălţat pe Golgota şi a aflat sub el trei cruci la fel. 
Trebuia să afle cumva care din ele era crucea lui Hristos.
 Dumnezeu însuşi a dezlegat nedumerirea. 
Pe acolo duceau un mort la groapă. Patriarhul Macarie a poruncit să fie oprită procesiunea şi să fie puse crucile găsite asupra celui mort. Când au pus pe el cea de-a treia cruce – Crucea lui Hristos – mortul a înviat deodată şi s-a sculat.
 
Deci, iubiţi Crucea lui Hristos, iubiţi-L pe Hristos, Cel răstignit pe ea!
Cu cât vă veţi gândi mai des, mai mult şi mai adânc la Crucea lui Hristos, la pătimirile Lui, cu atât vi se va face mai curată, mai bună inima, şi gândurile acestea vor izgoni din ea tot lucrul negru şi spurcat, care împiedică Duhul lui Dumnezeu să-Şi facă locaş acolo.
 
Este oare vreun lucru mai folositor pentru noi decât aducerea-aminte statornică de Crucea lui Hristos?
 
 Este oare vreun imbold mai puternic spre a urî răutatea vieţii, spre a iubi binele, spre a iubi iubirea? 
 
Nu, şi nu poate fi. 
 
Tocmai de aceea mii de oameni, care au devenit mai apoi cuvioşi, citind sau auzind despre pătimirile lui Hristos pe Cruce, s-au cutremurat, au uitat de toate cele din lume, le-au părăsit pe toate şi nu i-a mai interesat nimic. 
 
Pentru ei, ca şi pentru apostolul Pavel, întreaga lume a fost răstignită, şi ei înşişi s-au răstignit împreună cu Hristos.
 
Ei şi-au închinat întreaga viată cugetării adânci la pătimirile lui Hristos, au contemplat întreaga viaţă Crucea lui Hristos, şi lacrimi arzătoare curgeau şiroaie din ochii lor curaţi, trăgând brazde aprinse pe obraji.
 
Noi suntem departe de ei, dar este foarte bine că în aceste zile sfinte mergeţi la biserică şi ascultaţi cu inimă înfrântă despre pătimirile lui Hristos, fiindcă aceasta vă va fi balsam pentru suflet, doctorie de patimi, de relele care se cuibăresc în inimă; conştiinţa vă va mustra când i se vor aminti pătimirile lui Hristos. 
 
Priviţi mai des la Crucea lui Hristos şi vărsaţi măcar o lacrimă pentru Cel răstignit pe ea pentru patimile noastre ticăloase, pentru păcatele noastre fără număr!
 

Veniţi deci, toţi robii credincioşi ai Domnului Iisus, să ne închinăm şi să cădem cu dragoste la Crucea Lui, prin care El ne-a mântuit de stăpânirea diavolului. 

Amin.

Sfantul Luca al Crimeei

CategoriiCruce
0 Shares