Cum se castiga Imparatia Cerurilor?-Vindecarea slabanogului din Capernaum5 min read

“Împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.” (Matei 11:12).
Domnul le cere următorilor Săi credincioşi, ca ei să facă tot ceea ce le stă în putinţă, ca ei să se silească cu toată puterea lor, să fie lucrători câtă vreme au lumină, să se roage fără încetare, să ceară, să caute, să bată, să postească şi să facă fapte de milostenie fără de număr – toate acestea să le facă pentru ca să li se deschidă lor Împărăţia cerurilor – prin simţirea lui Dumnezeu cea măreaţă, înfricoşătoare şi dătătoare de viaţă. 
Domnul spune: “Privegheaţi, dar, în toată vremea, rugându-vă, ca să vă întăriţi … şi să staţi înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36).
 
 Să fiţi cu trezvie şi cu mare purtare de grijă faţă de inima voastră, ca să nu se deschidă aceasta faţă de pământ; privegheaţi asupra gândurilor voastre, ca acestea să nu vă îndepărteze de Dumnezeu; fiţi cu purtare de grijă faţă de lucrările voastre, ca să vă înmulţiţi talantul şi că acesta să nu se împuţineze sau să piară cu totul; aveţi grijă de zilele voastre, ca să nu vină moartea asupra voastră pe neştiute şi să nu vă prindă nepocăiţi de păcatele voastre.
Aceasta este credinţa noastră Ortodoxă:lucrătoare, rugătoare şi păzitoare, pătrunsă până în adâncuri de lacrimi şi osârdie.
 Nici o altă credinţă nu cere atâta osârdie din partea credincioşilor săi, ca să se învrednicească să stea înaintea Fiului lui Dumnezeu.
Aceasta spune despre aceste stăruinţe lumii întregi, dar Domnul şi Mântuitorul nostru Însuşi le-a cerut pe acestea credincioşilor şi Biserica le repetă într-una, de-a lungul veacurilor, din neam în neam, arătând credincioşilor numărul tot mai mare de luptători duhovniceşti, care au împlinit legea lui Hristos şi li s-a dat slavă şi putere de negrăit prin cuvânt, atât în cer, cât şi pe pământ.
Dar, pe de altă parte, trebuie să nu ne înşelăm pe noi înşine, crezând că toate nevoinţele şi osârdia omului aduc în sine mântuirea. Nu trebuie să ne închipuim că numai prin nevoinţele şi osârdia sa, omul va fi în stare să ajungă înaintea Dumnezeului Celui viu.
Dacă nu este după Voia lui Dumnezeu, nici un om muritor nu poate să ajungă vreodată să stea înaintea feţei lui Dumnezeu.
Pentru că Domnul Însuşi, care a menit această întreagă osârdie şi nevoinţe, spune în altă parte: “Când veţi face toate cele poruncite vouă. Să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luca 17:10). Şi în alt loc: “Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl” (Ioan 6:44). Şi iarăşi: “Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Şi iarăşi, în alt loc: “Prin har sunteţi mântuiţi” (Efeseni 2:5).
Ce mai putem spune după toate astea?
 
 Să spunem că toată sârguinţa noastră pentru mântuire este în zadar?
 
Să stăm nemişcaţi şi să aşteptăm ca Domnul Însuşi să ne aşeze, prin puterea Sa, înaintea feţei Sale?
 Nu spune chiar Proorocul Isaia: “Toate faptele dreptăţii noastre ca un veşmânt întinat” (Isaia 64:6)? Să lepădăm, atunci, toată strădania şi nevoinţele noastre?
Atunci n-am ajunge şi noi întocmai ca şi sluga care a săpat şi a ascuns în pământ talantul domnului şi, pentru aceasta, stăpânul său i-a strigat: “Slugă vicleană şi leneşă!” (Matei 25:26).
Noi trebuie să ne păstrăm mintea limpede şi să ne străduim să împlinim poruncile lămurite ale Domnului.
 Noi trebuie să ne străduim din toate puterile noastre, dar stă numai în puterea lui Dumnezeu să ne binecuvânteze strădaniile şi să ne aducă înaintea Sa.
Apostolul Pavel a venit aici cu o lămurire minunată, când a zis: “Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel, nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu, Care face să crească.” (I Corinteni 3:6-7).
Atunci, totul depinde de Dumnezeu – de puterea, înţelepciunea şi milostivirea Lui. 
Cu toate acestea, noi trebuie să plantăm şi să udăm şi nu trebuie să cutezăm să ne lepădăm de datoria noastră fără să fim în primejdia pierzării veşnice.
Este de datoria agricultorului să planteze şi să ude, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă seminţele vor încolţi, vor creşte şi vor da roadă.
 
Este de datoria omului de ştiinţă să examineze şi să cerceteze, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă cunoaşterea i se va descoperi lui, sau nu.
 
Este de datoria părinţilor să-şi crească şi să-şi educe copiii în frica lui Dumnezeu, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi milostivirea lui Dumnezeu dacă aceşti copii vor trăi mai mult sau mai puţin.
 
Este de datoria preoţilor să-i înveţe, să le dea cunoştinţe, şi să-i îndrume pe credincioşi, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă stradanile preoţilor vor aduce roadă sau nu.
 
Este de datoria noastră, a tuturor, să ne străduim şi să ne silim, ca să ne învrednicim să stăm înaintea Fiului lui Dumnezeu, dar depinde de puterea, înţelepciunea şi mila lui Dumnezeu dacă vom fi primiţi sau nu de Domnul.
Dar noi nu trebuie să ne străduim fără să avem nădejde în milostivirea lui Dumnezeu. 
Toată silinţa noastră să ne fie luminată de nădejdea că Domnul este cu noi şi că El ne va primi în lumina înfăţişării Sale.
Nu se află nici un izvor mai adânc şi mai nesecat, decât izvorul milostivirii lui Dumnezeu. 
Când fiul rătăcitor s-a pocăit după căderea lui îngrozitoare până la treapta porcilor, tatăl său cel milostiv a mers să-l întâmpine, l-a îmbrăţişat şi l-a iertat.
Dumnezeu este neobosit în alergarea Lui, ca să-i întâmpine pe copiii Săi cei pocăiţi.
El Îşi întinde mâna către toţi cei care se întorc cu faţa către Dumnezeu. “Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit.” (isaia 65:2), a spus Domnul către evrei.
 Aşadar, când Domnul Îşi întinde mâna Sa către cei răzvrătiţi, cum să nu fie El ascultător? Ascultătorul prooroc David spune: “Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin.” (Psalm 15:8).
Atunci, Domnul nu tăgăduieşte să se arate înaintea celor care se străduiesc pentru mântuirea lor.
De aceea, să nu socotim strădaniile noastre că sunt în deşert, aşa cum fac cei lipsiţi de Dumnezeu şi cei care se află în deznădejde,ci, atunci când ne ostenim şi facem cele mai mari osteneli cu putinţă, nădăjduim în mila lui Dumnezeu.
Să ne sporim ostenelile în timpul Postului Mare, aşa cum ne învaţă Sfânta Biserică.
Pe calea aceasta a noastră, să ne lumineze exemplul celor patru credincioşi care s-au urcat pe acoperiş şi l-au desfăcut şi au lăsat în jos, înaintea Domnului, patul în care zăcea slăbănogul cel paralitic.
 Dacă o cincime din sufletul nostru este paralizată sau bolnavă, să ne grăbim dimpreună cu celelalte patru cincimi sănătoase înaintea Domnului şi El va da sănătate părţii din lăuntrul nostru, care este bolnavă.
 Dacă unul dintre simţurile noastre s-a smintit de lumea aceasta şi s-a îmbolnăvit din pricina tulburării prea mari, să ne repezim cu celelalte patru simţuri înaintea Domnului, pentru ca El să se milostivească de simţul nostru bolnav şi să-l vindece.
 Când o porţiune a trupului se îmbolnăveşte, doctorul recomandă două feluri de îngrijire: purtare de grijă şi hrănirea restului trupului, astfel încât porţiunea sănătoasă să ajungă mai puternică şi mai sănătoasă, şi să poată rezista astfel bolii din porţiunea care este bolnavă.
La fel este şi cu sufletele noastre.
 Dacă în minţile noastre se află îndoială, să luptăm cu osârdie în inimă şi în suflet, pentru a ne întări credinţa şi, cu ajutorul Domnului, să se vindece şi să se întărească mintea noastră bolnavă.
 Dacă am păcătuit uitând de rugăciune, să ne grăbim să facem fapte de milostenie, să ne restabilim cucernicia pierdută – şi de la capăt.

 

Şi Domnul va vedea credinţa noastră, şi ostenelile, şi strădania noastră şi ne va milui pe noi.
Şi El, în milostivirea Lui nesfârşită, ne va primi la El, în duhul acela fără de moarte şi de viaţă dătător, prin care cete nemumarate de îngeri şi armate întregi de sfinţi primesc viaţă, primesc putere şi bucurie.
Slăvit şi lăudat fie Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea deofiinta şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.
 
Sf Nicolae Velimirovici
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments