Hristos si …auzirea3 min read

    Este interesant de observat ca si dupa caderea in neascultare primii oameni aud glasul lui Dumnezeu in constiinta lor (Facere 3, 8 ). Dar pe masura ce trece vremea , omul merita apostrofarea: “au urechi dar nu aud”(Psalm 115,6).

 De aceea, nu intamplator, la marile cuvantari, si nu numai la acestea, Mantuitorul isi sfarseste invatatura prin cuvintele: “Cel ce are urechi de auzit sa auda” (Matei 1,15 ); aceste cuvinte insa le putem gasi si in cartea descoperirilor (in Apocalipsa). 

Pentru ca poti asculta fara sa auzi si sa intelegi,dupa cum poti privi fara a vedea.
    Putem, tocmai de aceea, sa facem o distinctie intre auzire si auzire; in fond nu e vorba de o simpla auzire ci de formarea unui auz interior, spiritual, duhovnicesc, care sa poata deslusi in vacarmul existentei noastre glasul lui Dumnezeu.
    Train intr-o lume a zgomotului, a agitatiei; omul modern este coplesit

atat de larma venita din exterior datorita multelor masini, cat si de zgomotul interior provocat de gandurile rele, de patimi vinovate si dorinte pacatoase.

    Mai poate intr-o astfel de lume- a zgomotului interior si exterior- omul, crestinul, sa auda glasul lui Dumnezeu, care-I vorbeste prin Biserica, prin Evanghelie, prin constiinta?
   Daca fortele intunericului au incrancenat lumea adapand-o cu sangele curs din 2 razboaie mondiale, consecinta a fost si este ca  zanganitul armelor s-a raspandit in secolul XX pana si in muzica, ea devenind o muzica a zgomotului sau un zgomot al muzicii. Asfel in veacul nostru se vorbeste despre o asa numita anti-muzica, cum ar fi o anumita muzica de jazz sau tam-tam-ul cantecelor africane, interpretate gresit si cu efecte nocive, pagubitoare.
 Si cand ne gandim ca obarsia acestei muzici trebuie cautata intr-o muzica religioasa, care pentru anumiti oameni dintr-un anumit loc geografic, apartinand unei anumite rase, inteleasa bine si cantata de cei in “drept” poate starni un fior sfant si nu degradant. Dar rastalmacirile tulbura mintea, atata simturile si pervertesc intreaga natura a omului.
     Dar, nici cele sfinte, nici muzica si nici arta nu ne-au fost date spre injosirea fintei, ci spre a ne inzestra cu putere  si a ne implini integritatea.
     Interebarea care se pune este: daca auzul nostru este aplecat asupra zgomotului exterior, zgomot de secol, sau  asupra celui interior iscat de vijelia patimilor? Daca da, atunci nu putem auzi glasul Domnului.
   Noi nu am fost chemati sa ne formam un auz interior, spiritual, duhovnicesc, necesar evolutiei noastre spirituale.
Hristos ne atrage luare aminte ca EL spune lumii “ cele ce a auzit de la Tatal” (Ioan 16,13), El aseamana pe cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu si le implineste cu o casa zidita pe temelie de piatra care va dura, va rezista la toate intemperiile vremii (Luca 6,47).
 Odinioara crestinii auzind cuvintele Domnului au fost patrunsi la inima (Faptele Apostolilor 2,37).
Noi care auzim cuvintele sfinte in Biserica suntem aidoma lor patrunsi in inima sau indiferenti?
   Cartea Sfanta ne spune ca va veni un timp cand oamenii isi vor pleca urechile  mai degarba la soapta vicleanului decat la glasul lui Dumnezeu ; dupa cum tot Cartea Sfanta vorbeste despre o vreme in care oamenii vor simti foame, dar nu de paine, si sete, dar nu de apa, ci de a auzi Cuvantul lui Dumnezeu (II Timotei 3-4 si Amos 8,11) . Tocmai pentru ca nu stim care este o vreme si care este alta, sa raspundem cu promtitudine atunci cand ni se spune: “Astazi cand veti auzi glasul Lui sa nu va impietriti inimile voastre “( Evrei 3,7-9). Acest “astazi” este orice clipa a vietii noastre cand constiinta noastra ne cheama ca sa urmam cuvantul lui Dumnezeu!
  Si daca “Cel care a sadit urechea” aude pe cei care I se roaga (Psalm 94,9), nu suntem datori sa auzim si noi graiul Domnului?
Sunt multi dintre aceia care cand e vorba de ei aud foarte bine, refuza insa sa auda cand e vorba de altii.
Abia atunci cand nu vom mai auzi clevetirile, minciunile si vorbele de rusine, ilaturandu-le fie prin intristarea sau incruntarea fetei, fie prin schimbarea vorbei, sau intreruperea ei, pomenind mereu de Dumnezeu, abia atunci, in pofida lumii zgomotului inima noastra va avea pace, liniste si o lumina lina.
   N-as dori sa inchei fara a aminti despre niste oameni, semeni ai nostri, aidoma noua si care totusi se deosebesc de noi printr-o soarta Trista, fiind surdo- muti. Gandindu-ma la ei, ma gandesc si la lacrimile Domnului cand vorbea despre cei ce se impotriveau cuvintelor Lui zicand : ”De-ati fi orbi ati vedea, dar pentru ca ziceti: vedem, de aceea sunteti orbi” ; parafrazand, putem spune despre acesti napastuiti, ca, desi, sunt surzi si muti, unii dintre ei aud  mai bine si mai profund decat noi. Aud duhovniceste !
Fie ca noi, care putem auzi trupeste, si dece nu, si duhovniceste (CACI ACEASTA DEPINDE DE NOI), sa auzim glasul inimii oamenilor, dar si cuvintele Domnului, pe care sa le si implinim, pentru a ne putea apoi ruga astfel: “ Dimineata auzi, Doamne, glasul meu “(Psalm 3,5) si iarasi: “ Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea “(Psalm 142,1).
Pr Gabriel Cernauteanu-Hristos si …viata noastra

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments