„Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Unul Nascut Fiul Sau L-a trimis in lume, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica „(Ioan 3,17 ).
Oriunde intoarcem zilnic privirea observam marturii ale dragostei lui Dumnezeu : natura, lucrurile, existenta si toate cele ce vin din Izvorul vietii, intelepciunii si bucuriei.
Toate graviteaza in legea iubirii.
Scrie pe fiecare petala de floare, pe fiecare fir de iarba, pe orice tril de pasare, pe razele calde de soare, toate marturisesc tainic si tare ca „Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el „(I Ioan 4,16).
La Cina cea de Taina, Mantuitorul Iisus Hristos ne-a lasat testamentul Sau, testamentul iubirii, pecetluit prin jertfa suprema a Iubirii de pe Cruce : „ Porunca va dau voua : Sa va iubiti unul pe altul.
Precum v-am iubit Eu pe voi, asa sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii „(Ioan 13, 34-35).
Daca vrem sa cuprindem intr-un cuvant crestinismul, dogma si morala, cultul si evlavia, acela este Iubire. In aceste acorduri ne recomanda Hristos Domnul sa vietuim.
Dumnezeu este bun, indelung rabdator si mult milostiv. El nu vrea moartea pacatosului, ci ca acesta sa se intoarca, adica sa se pocaiasca de faptele sale rele si sa fie viu, sa fie in comuniune.
Caci viata se cuvine a fi inteleasa ca o chemare din partea lui Dumnezeu, catre noi de a-L descoperi.
Prin toate evenimentele vietii, pline de bucurie sau mai triste, Dumnezeu vrea sa ne arate cat de mult ne iubeste si cat de mult s-ar bucura sa-L iubim si noi cu adevarat.
Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata ca Dumnezeu „N-a ingaduit fiecaruia sa aiba toate cunostintele , … ca sa avem nevoie unul de altul si, in felul acesta, sa ne iubim unul pe altul. “
Hristos se salasluieste in inimile noastre pe credinta intemeiata pe iubire. Si fiind fiii iubirii, vom avea aceleasi simtiri in cugete si Duh.
Faptul ca suntem numiti fiii lui Dumnezeu este dovada suprema de iubire.
Daca oamenilor ne adresam cu diferite formule de politete si alte titulaturi frumoase si vrednice, la Dumnezeu mergem si spunem „Tu Doamne “.
Nici parintilor nu indraznesti sa le spui „tu“.
Cata iubire, cata intimitate, cata daruire, cata…!
Sa fie departe de noi gandul trist ca Dumnezeu este neiertator, un judecator aspru si un contabil sever care pandeste cu rigurozitate greselile si pacatele oamenilor, spre ai pedepsi cu „judecatile cerului“.
Aceasta umbra a fost luminata de prezenta lui Hristos Domnul pe Pamant,care a trait printre oameni, lasandu-le o picatura din logica dumnezeirii pentru a descoperi iubirea nemarginita a lui Dumnezeu.
„In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire“ (I Ioan 4, 18 )
Iubirea nu face rau nimanui, nu rusineaza, nu aseaza teama, ci aduce sfintenie si libertate in Hristos.
Spunea frumos Parintele Nicolaie Steinhardt ca „Duhul sufla unde vrea si Dumnezeu este suveran in aprecieri, il prefera pe vames, o lauda pe desfranata, cheama pe cine n-ai crede. Logica lui Hristos ne uimeste, ne scandalizeaza“, nu o putem intelege, mai ales daca nu stim a ne supune.
Mantuirea se poate intelege ca o comuniune de iubire a lui Dumnezeu cu chipul Sau din om, invitatia lui Dumnezeu adresata omului pentru a vietui duhovniceste.
El vindeca toate suferintele, iar Lucrarea Sa da marturie despre misiunea divina a Sa.
Hristos Domnul, Calea, Adevarul si Viata iubeste lumea care nu i-a oferit pe cruce decat otet si fiere.
Si totusi exista iubire !
O astfel de iubire este fara egal, este tema celei mai profunde meditatii. O iubire amestecata cu lacrimi, caci asa cum spunea Cioran „prin fiecare lacrima ne priveste Dumnezeu.“
Sa se aseze iubirea in inimile noastre pentru a izvori ganduri frumoase, iar acestea sa dea nastere unui sentiment nobil si un sentiment curat sa aduca o fapta buna, spre a fi ambasadori ai iubirii.
Parintele Sofronie afirma „ eu demult , m-am incredintat ca Dumnezeu dragoste este, ca El, cu neostoita sete cauta pe fiecare dintre noi, ca ii este Dor de noi, ca in a Sa dragoste catre noi El nu se schimba, oricat ne-am schimba noi fata de El, ca El pururea nazuieste sa ne covarseasca cu bunatati…“
Mai ales ca nu piroanele l-au rastignit pe Hristos, ci Iubirea.
Cum poate omul sa stea nepasator, cum poate raspunde prin refuz unei astfel de iubiri desavarsite ?!
Ieromonah Hrisostom Filipescu- Putine cuvinte, multa iubire
