Rugaciune in Biserica2 min de citit

Despre Parintele Constantin Sarbu:

Sfânta Liturghie este un continuu dialog între preot şi credincioşi, este o unică mare rugăciune. Atunci am cunoscut că participarea şi concentrarea noastră în rugăciune este necesară nu numai pentru educaţia sau binele nostru, ci îi foloseşte, îi este necesară şi preotului, pentru a înfăptui obiectivul Sfintei Liturghii.

Când Părintele auzea ceva neplăcut în biserică, suna dintr-un clopoţel şi atunci
ştiam că cineva nu are astâmpăr sau foşneşte vreo hârtie, dar nu puteam să ne dăm seama cum de cunoaşte Părintele aceasta. Ne temeam să nu ne risipim şi noi cu gândul sau ca Părintele să nu audă vreo mişcare şi să se tulbure. Ştiam de la el că Maica Domnului şi îngerii participă la cântările noastre şi se bucură împreună cu noi, dar numai dacă ne rugăm cu credinţă, în linişte deplină, căci numai atunci coboară Harul lui Dumnezeu peste noi.
Orice intrus care nu se putea integra în rugăciunea noastră colectivă era
recunoscut de Părintele şi îndepărtat. Îmi amintesc cum odată, la Sfânta Liturghie, a ieşit în uşile sfântului altar şi s-a uitat în biserică la toată lumea. Apoi s-a îndreptat spre două fete tinere, le-a luat de braţ, le-a scos afară din biserică şi le-a dus până la poartă. După aceea s-a întors în biserică şi ne-a spus:
–    Iertaţi-mă că am întrerupt slujba, dar n-am mai putut sluji; eram deranjat
de anumite „unde” negative care îmi veneau de la fetele acelea. Acum, iată, m-am liniştit şi pot să slujesc mai departe. Hai să ne rugăm, să ne concentrăm, căci acum este momentul culminant, momentul cel mare, când coboară Iisus cu cetele de îngeri şi cu Maica Domnului, ca să participe la slujbă. Să fiţi smeriţi, copiii mei, rugaţi-vă cu sufletul curat, pentru a fi primite rugăciunile noastre!
Când ne vorbea aşa, simţeam că nu mai suntem pe pământ şi bucuria ne era

deplină. 
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments