„Nu te teme, Petre,ca te-ai lepadat de Mine, am vazut lacrimile tale si ti-am iertat pacatul, caci eu sunt Dumnezeul celor ce se pocaiesc! De aceea M-am pogorat pe pamant, ca sa aduc in lume pocainta. Eu ii iubesc pe cei care se pocaiesc!”
Asa cum vedem, Hristos nu numai ca cere pocainta, dar si daruieste pocainta celor care au intentii bune. Misiunea Sa in lume a fost si este nu numai sa-i cheme pe pacatosi la pocainta, ci sa le si daruiasca aceastora pocainta. Desigur, stim cu totii ca din acest punct de vedere, daca omul nu primeste de la Dumnezeu nu poate sa faca nimic.
Si Dumnezeu ii da dupa masura credintei, dar si aceasta fiind “Darul lui Dumnezeu”.
Aici am spune ca, in functie de pocainta, Dumnezeu ne da ceea ce ne da, si in primul rand iertarea.
Pocainta ne-o da tot Dumnezeu.
Ce-i mai ramane omului de facut, de vreme ce tot Dumnezeu o daruieste ?
Acestuia ii ramane sa o primeasca, sa recunoasca ca nu e pe calea cea buna, ca este pacatos, ca nu se impaca bine cu Dumnezeu. Trebuie sa se tanguiasca, sa se convinga ca daca se pocaieste, Dumnezeu il va ierta, sa creada ca daca cere pocainta de la Dumnezeu, o va primi.
Dumnezeu daruieste si omul primeste.
Cand Dumnezeu vrea sa ne ajute, nimic nu-L poate impiedica. E de-ajuns un om al Lui, e de-ajuns doar un semn al Lui, pentru a fi biruiti si cei mai puternici vrasmasi.
Dumnezeu are multe feluiri de leacuri pentru mantuirea noastra.
Fiecaruia ii da ceea ce are nevoie. Caci fiecare avem nevoie de un leac. “Cine se poate lauda ca are inima curata ?”(Pilde 20,9).
Nu exista om fara de pacat. Si daca-mi vei spune cum cutare este drept, este milostiv, este iubitor de oameni, sunt de accord. Nu se poate insa sa nu fi facut vreo greseala. Ori va fi fost biruit de slava desarta, ori de cartire, ori de altceva.
Unul face milostenii, dar nu este curat.
Altul este curat, dar nu face milostenii.
Unul are o virtute, altul alta virtute.
Nu exista deci om cu desavarsire drept, cu desavarsire virtuos, cu desavarsire curat de pacat.
Pe de alta parte, nu exista om pacatos care sa nu fi savarsit un lucru bun, oricat de mic. Unul de pilda e hraparet si distrugator. Uneori insa, are bunatate, ajuta un om, se caieste de raul facut.
In viata tuturor se aplica legea rasplatirii.
De aceea cei virtuosi sunt cuprinsi de necazuri. De aceea cei nedrepti se desfata in bunatati.
Primii sunt pedepsiti aici pentru putinele lor pacate, si in felul acesta nu vor fi lipsiti de rai.
Ceilalti sunt rasplatiti aici pentru putinele lor fapte bune, si vor fi pedepsiti vesnic pentru multa lor rautate.
Cand suferim pe nedrept trebuie sa stim ca asta se intampla cu ingaduinta lui Dumnezeu, fie pentru a ne spala pacatele, fie pentru a primi cununa.
Multi cred ca cel care sufera este negresit pacatos. Ei banuiesc, neintemeiat si naiv, ca necazurile vin mereu ca o pedeapsa pentru calcarea legii dumnezeesti. Asa s-a petrecut in cazul dreptului si mult-incercatului Iov. Cei trei prieteni ai lui, care l-au vizitat in timpul durerilor sale, cu toate ca nu cunosteau vreun pacat al lui, ii ziceau : “Au nu cunva grozava e rautatea ta si multe, fara numar, pacatele iti sunt ?”(Iov 22,5).
Si astazi ii aud pe multi spunand: “Daca Dumnezeu i-ar iubi pe saraci, nu i-ar fi facut saraci “.
Iar altii, vazand vreun milostiv suferind de o boala grea, ii intreaba :”Unde s-au dus milosteniile tale? Unde s-au dus binefacerile tale? “.Intrebari prostesti.
Cum Il osandesti, omule, pe Dumnezeu cu atata usurinta si graba?.
Ar putea Dumnezeu sa-i urasca pe saraci, si desigur pe virtuosi, si sa-i iubeasca pe bogati, si desigur pe cei rai si nemilosi?
Ca sa nu pacatuiesti prin asemenea blasfemii si cugete nebune, iti voi explica ce iubeste si ce scarbeste Dumnezeu.
Dumnezeu il iubeste pe cel care pazeste poruncile Sale.
Pe acela , zice, “il voi iubi si Eu si Ma voi arata lui”(Ioan 14,21). Nu pe cel care are bogatii, nu pe cel care este sanatos, ci pe cel „care pazeste si implineste poruncile Mele“.
Si pe cine scarbeste Dumnezeu? Pe cel care nu pazeste poruncile Lui.
Asadar atunci cand vezi pe cineva care nesocoteste voia si legea lui Dumnezeu, fie ca-i bogat, fie ca-i sanatos, sa nu te indoiesti ca Dumnezeu si-a intors fata de la el.
Dimpotriva, pe cel virtuos si evlavios, fie ca-i sarac, fie ca-i bolnav, Dumnezeu il iubeste.
“Domnul il cearta pe cel pe care-l iubeste si-l bate pe fiul caruia-i poarta de grija”(Proverbe 3, 12).
Rasplata nu este data in viata aceasta trecatoare. Aici este treapta nevointelor.
Premiile si cununile se vor da in viata de dincolo.
Nu trebuie sa ne para rau pentru cei care sunt incercati si sufera, ci pentru cei care in vreme ce pacatuiesc nu sunt pedepsiti. Pedepsele, de altfel, impiedica pacatul si duc la virtute.
Insa daca e asa, imi veti spune, daca intr-adevar pedepsele indeparteaza raul, de ce nu ne pedepseste Dumnezeu pentru fiecare pacat al nostru?
Daca Dumnezeu l-ar fi pedepsit pe om pentru fiecare pacat al lui, omenirea intreaga ar fi perit si posibilitatea mantuirii s-ar fi irosit.
Dumnezeu nu-i pedepseste nici pe toti oamenii, nici dupa gravitatea pacatelor lor. Pedepsele Lui sunt treptate, metodice si urmaresc un anumit scop.
Deseori , pedepsind un om , ii cuminteste pe multi.
Cand vezi cum un betiv devine postitor sau un obraznic psalmodiaza cantari sfinte, sa te minunezi de indelunga rabdare a Domnului, sa preamaresti pocainta si sa rostesti impreuna cu psalmistul : „Aceasta schimbare e a dreptei Celui-Preainalt” (Psalmi 76,11). Adica aceasta minunata schimbare a fost facuta de mana dreapta a lui Dumnezeu, de intreventia puternica si lucrarea Sa.
Orice lucrare care are ca scop mantuirea sufletelor este supusa de la inceput atacurilor. Indata ce s-a nascut Hristos a izbucnit furia lui Irod.
Si tu daca te vei invrednici vreodata sa- L slujesti in vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei indurera tare, te vei afla in mari primejdii. Sa nu te miri. Sa nu te tulburi.
Sa nu-ti spui : „ Eu implinesc voia lui Dumnezeu si ar trebui sa fiu slavit si incununat pentru asta. Asadar de ce sa sufar?.
Sa-ti aduci atunci aminte de Hristos, Care a fost prigonit pana la moarte si ne-a prevenit :” Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni”(Ioan 15,20)
Ne-a facut insa o fagaduiala: „Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” (Matei 10,22).
Daca cineva se ingrijeste de mantuirea lui, este imposibil sa piara. Dumnezeu nu-l va parasi in greutati si primejdii.
Cand Dumnezeu vede ca povara ispitelor depaseste puterile noastre, isi intinde mana si ne usureaza de greutatea prisositoare. Insa daca vede ca suntem nepasatori pentru mantuirea noastra, ne paraseste lasandu-ne neajutorati.
Dumnezeu nu sileste si nu obliga pe nimeni. Cu cei lenesi si nepasatori este nepasator.
Dimpotriva, pe cei binevoitori si bine intentionati ii trage langa El cu multa iubire.
Fragmente din:
Sf.Ioan Gura de Aur-Problemele vietii si
Arhm. Simeon Kraiopoulos- Adame unde esti?
CategoriiSf Ioan Gura de Aur
